Majoritatea studiilor, precum şi programele naţionale de supraveghere au demonstrat faptul că gravidele care nu beneficiază de îngrijiri prenatale au o probabilitate crescută de evoluţie nefavorabilă a sarcinii.
Medicalizarea sarcinii care poate fi „programată prin planificare familială sau obţinută cu inductori ai ovulaţiei ori alte tratamente, menţinută cu progestative, monitorizată clinic, ecografic, prin examene biologice, dozări hormonale, cu travaliu declanşat şi dirijat medicamentos, cu analgezice, anestezie şi intervenţie chirugicală sau obstetricală, face ca sarcina să devină o problemă de la contracepţie până la naştere, punând numeroase semne de întrebare ce privesc atât viaţa mamei şi a produsului de contracepţie, cât şi viitorul biologic al celor doi factori ai maternităţii“, după cum declara V. Luca Surea. Aceasta afirma că fiecare femeie gravidă se expune unui risc, dar sunt cazuri la care acest risc devine real. Scopurile îngrijirii prenatale constau în asigurarea unui suport necesar gravidei şi familiei sale prin consiliere de specialitate şi educaţie sanitară, depistarea şi tratarea complicaţiilor minore apărute pe parcursul sarcinii şi utilizarea unor programe de screening (clinice de laborator) pentru stabilirea gradului de risc în momentele diferite ale sarcinii. Există, de asemenea, o mare diversitate în ceea ce priveşte forma, conţinutul şi cantitatea educaţiei pe care o primeşte gravida pe parcursul sarcinii şi aceasta nu numai între state, ci şi în interiorul aceleiaşi ţări. Mai mult decât atât, o mare parte din informaţii provin din partea prietenilor sau a rudelor.
Frecvenţa vizitelor
Încă nu există un consens în ceea ce priveşte numărul ideal al consultaţiilor prenatale. De exemplu, Colegiul American al Obstetricienilor şi Ginecologilor recomandă o consultaţie la fiecare patru săptămâni, în primele 28 de săptămâni, apoi la fiecare două săptămâni până la 36 de săptămâni. Apoi se fac consultaţii în fiecare săptămână până la naştere. Numărul acestor consultaţii ar fi de 14 în cazul în care prima ar avea loc la opt săptămâni, iar ultima la 40 de săptămâni.
Încrederea excesivă în terapeutică, în general, în infailibilitatea mijloacelor moderne de diagnostic a creat opinia neacceptării erorilor, eşecurilor în această specialitate. Nimeni nu înţelege că o femeie poate avea un accident în timpul sarcinii sau la naştere, care poate interesa organic sau funcţional mama sau fătul până la deces; o astfel de situaţie declanşează un întreg lanţ de probleme medicale, morale, sociale, juridice, pe care numai un medic obstetrician le poate avea. În cadrul problemei complexe a supravegherii, dirijării şi rezolvării în condiţii optime a fenomenului reproducerii umane, deosebit de importante sunt depistarea şi dispensarizarea gravidelor chiar din prima lună de sarcină, dacă este posibil, şi îndrumarea către explorări paraclinice şi de laborator de rutină care sunt obligatorii, putând să fie depistate unele stări patologice.
Dieta gravidelor
Femeile însărcinate trebuie să aibă o dietă completă, bogată în proteine (necesarul fiind de 60-100 g/zi, hidraţi de carbon 500-600 g/zi). Dietele rapide sau restrictive şi supraalimentarea trebuie evitate. Sarcina la gravidele obeze este frecvent asociată cu probleme perinatale, macrosomia, travaliul prelungit, infecţia, hemoragia post-partum. Cât priveşte activitatea fizică, excesul este contraindicat în sarcină, munca profesională fiind reglementată prin legi. Concediul de graviditate trebuie respectat şi în funcţie de condiţiile de muncă, starea generală de oboseală, boli asociate, circumstanţe familiale. Fumatul intens în timpul sarcinii este asociat cu naşterea unui copil cu greutate mică şi cu frecvenţă crescută a mortalităţii perinatale. Alcoolismul şi abuzul de medicamente cu potenţialul lor de generare a sindroamelor malformative fetale pun o problemă specială.
Material realizat în colaborare cu Camelia Pătru, medic primar obstetrică-ginecologie, Spitalul Municipal Craiova
