Premierul Dacian Cioloş a intrat, miercuri, în Parlamentul Borfașilor cu ideile lui şi a ieşit cu ale lor. A început prin a le explica parlamentarilor că Fiscul a aplicat o hotărâre definitivă, că a confiscat un imobil liber de sarcini, adică fără contracte de închiriere etc., că legea nu permitea valorificarea prin închiriere în acest caz. A continuat explicând că Antena 3 nu este evacuată cu forţa, că notificarea de eliberare a spaţiului în cinci zile este procedura standard care se aplică tuturor pe codul civil, că nu se aplică imediat şi că Gâdea&co pot contesta în instanţă măsura administrativă. Iarăşi, foarte corect, confirmând cam tot ce am scris despre evacuarea Antenei 3. Dar premierul şi-a apărat instituţia din subordine doar până la un punct.
La un moment dat a intervenit iarăşi sindromul premierului tehnocrat. Maladia s-a manifestat în premieră pe 23 decembrie într-un interviu, aţi ghicit, tot la Antena 3. Atunci premierul a încercat să se pună bine cu toată lumea, să câştige indulgenţa tuturor. Aşa a procedat şi acum, de această dată într-un mod păgubos nu doar pentru el, ci mai ales pentru funcţionarea instituţiilor şi pentru respectul faţă de lege.
În loc să se limiteze la explicaţii tehnice, absolut normale şi necesare pentru o bună înţelegere a situaţiei de către opinia publică, Dacian Cioloş a cedat presiunilor politice şi mediatice. A condamnat fără explicaţii acţiunea Fiscului, fără a indica exact ce-i reproşează, după ce tocmai apărase şi justificase acţiunea de evacuare a Antenei 3.
În loc să condamne manipularea, intoxicarea şi minciuna duse până în Parlamentul European de către trupa lui Voiculescu, premierul Cioloş le-a tras un şut tocmai celor care au pus, în sfârşit, legea în aplicare. Repet, nimeni n-a înţeles ce li se imputa mai exact celor de la ANAF, după ce Dacian Cioloş le-a justificat acţiunea din punct de vedere legal. Acest mesaj perfect contradictoriu se explică, din nou, prin dorinţa premierului de a câştiga bunăvoinţa tuturor, cu orice preţ. Doar că acum sacrifică tocmai ceea ce pretinde că doreşte să obţină: încrederea în instituţii.
Ce să mai înţeleagă publicul când Antena 3 va defila diseară victorioasă cu nesperata „condamnare“ a ANAF-ului de către însuşi premierul ţării? Toată strădania lui Dacian Cioloş de a convinge publicul că n-am asistat la nici un abuz, ci la aplicarea unei proceduri de evacuare oricum întârziate s-a dus pe apa sâmbetei în câteva clipe, anulând prin câteva cuvinte tot ce spusese înainte.
Când a spus „condamn modul de acţiune al ANAF“ le-a desfiinţat practic demersul. Condamn şi eu aici laşitatea premierului Cioloş, care nu a avut puterea să-şi susţină până la capăt instituţia în acţiunea de aplicare a legii şi a unei sentinţe definitive. Atenţie mare: circul cu inspectorii ANAF filmaţi şi daţi pe post l-au făcut oamenii lui Voiculescu. Nu ANAF a chemat ziariştii în curtea Antenelor. Pasul înapoi făcut de Dacian Cioloş va avea, din păcate, efecte dramatice.
În primul rând, premierul transmite un semnal de descurajare tuturor funcţionarilor şi subordonaţilor din sistem chemaţi să aplice legea în mod nediscriminatoriu. Ce le spune premierul Cioloş? Puteţi aplica legea cât vreţi, dar nu vă atingeţi de şmecheri. Cu marii borfaşi ai ţării apăraţi de o bandă de ciomăgari mi-e teamă chiar şi mie să mă pun. Cu trusturile intrate sub protecţia noii puteri nici eu n-am curajul să merg până la capăt.
Aceasta se înţelege din condamnarea modului de acţiune al ANAF, aşa tardiv cum este şi dificil de explicat de ce vine atât de târziu. Asta în sine merită cândva lămurit, dar nu cred că asta aştepta publicul acum de la premierul Cioloş.
Premierul a fost chemat la raport de şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, să explice ce-i cu acţiunea ANAF, denunţată drept abuzivă de Gâdea&co. Cioloş le-a zis parlamentarilor în esenţă că asistăm cu toţii la aplicarea legii, dar a condamnat apoi modul Fiscului de acţiune. Ceva mai contradictoriu şi lipsit de sens n-am auzit demult. Ce trebuia să facă inspectorii ANAF? Să meargă doi funcţionari speriaţi de mână în gura lupului? Cum se puteau apăra ei de posibile înscenări, de intimidările evidente prin filmarea lor pas cu pas? Trimiţând trei inspectori zâmbitori cu notificarea în mână?
Condamn apoi laşitatea premierului Cioloş în faţa lui Călin Popescu Tăriceanu. Acest om a dovedit până acum de atâtea ori dispreţ faţă de democraţie, stat de drept şi justiţie. Azi îşi permite să cheme la raport un prim-ministru din cauză că o instituţie din subordinea sa aplică o sentinţă judecătorească.
Asistăm la un abuz de putere, o încercare nepermisă de a folosi parlamentul (iarăşi!) drept scut împotriva justiţiei, o încercare scandaloasă de intimidare şi presiune pusă pe guvern să oprească procesul de evacuare. Sentinţa definitivă în cazul Voiculescu nu se poate aplica din cauză că preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, se transformă pentru a nu ştiu câta oară în avocatul borfașilor. Premierul Cioloş a comis o eroare majoră răspunzând scandaloasei chemări la ordin formulate de şeful Senatului.
Viteza cu care s-a executat într-o zi când putea invoca toate motivele din lume pentru a refuza obrăznicia lui Tăriceanu ne arată iarăşi un premier trăind cu spaima de a fi dat jos de parlament. Tot ce mai sper este că premierul Cioloş n-a cedat din cauza înţelegerii netransparente dintre liberali, preşedintele Iohannis şi Antena 3. Că derapajul său nefericit din parlament s-a întâmplat exclusiv din cauza unei slăbiciuni de moment, când sindromul tehnocratului timorat de politicieni s-a manifestat din nou tocmai când era nevoie de puţin curaj. Să zicem că după armata de parlamentari care au sărit în apărarea Antenei 3 a simţit nevoia să le dea puţină satisfacţie. A meritat, oare?
În fine, laşitatea ultimă a premierului o reprezintă referinţele nefericite la libertatea de exprimare şi jurămintele total inadecvate situaţiei de faţă că va veghea la apărarea unui drept pe care, totuşi, nu-l ameninţă nimeni. Procedând astfel, Cioloş a intrat în jocul Antenei 3. În ce fel este ameninţată libertatea de exprimare de o banală procedură de evacuare dintr-un sediu?
Evacuarea Antenei 3 dintr-un imobil confiscat de stat, la un an jumătate după sentinţa definitivă, timp în care oamenii lui Voiculescu au apelat la toate chichiţele avocăţeşti şi proptelele politice pentru a rămâne în mod sfidător acolo, nu are nimic de-a face cu libertatea de exprimare. Ameninţate sunt, cel mult, nesimţirea şi tupeul.
Protejaţi de CNA, de numeroşi politicieni şi de alte instituţii, Gâdea&co sunt, din păcate, liberi să intoxice publicul cu noi minciuni, manipulări şi linşaje. Nu-i opreşte nimeni să spumege din alt sediu. În România s-au mutat în ultimii ani o mulțime de televiziuni şi ziare fără să mai ţipe nimeni că moare libertatea de exprimare. Nu-i împiedică nimeni să continue circul şi actele de terorism social în care s-au specializat în ultimii ani.
Din când în când vine o notă de plată prin intermediul unei sentinţe definitive care-i condamnă la plata unor despăgubiri de câteva mii de euro pentru încălcarea unor drepturi elementare. Antena 3 încalcă ea, în mod constant, limitele liberății de exprimare, aşa cum o constată instanţele româneşti şi ultimele rapoarte ale Comisiei Europene şi ale Departamentului de Stat, unde televiziunea lui Voiculescu este menţionată în mod explicit.
