Premierul Victor Ponta riscă să ducă România într-o zonă periculoasă. Ambiţia sa de Număr 1 în politica internă şi intrarea directă în campania electorală pentru preşedinţie l-au dus într-o zonă interzisă: securitatea naţională şi politica externă. Din dorinţa de a se poziţiona drept Conducător Suprem înainte de desantul american, Ponta a trecut o linie roşie. Cere convocarea CSAT în problema Rusiei, după ce anterior îl ameninţase pe vicepremierul rus Dmitri Rogozin cu utilizarea avioanelor de vânătoare. Ponta supralicitează subiectul Rusia într-un moment în care Rusia exact asta vrea. Lipsit de orice instinct de om de stat, Ponta acţionează că un uzurpator al prerogativelor lui Traian Băsescu.
Orbit de dorinţa de a-i lua faţa lui Traian Băsescu, Victor Ponta a făcut două greşeli majore în ultimele trei zile.
În primul rând, în plină dispută a declaraţiilor cu Dmitri Rogozin, a ameninţat într-un interviu televizat că România ar putea folosi avioanele de vânătoare pentru a-l escorta în afara spaţiului aerian pe oficialul rus. O afirmaţie gravă şi gratuită în acelaşi timp, pentru că reacţia instituţiilor interne de a nu permite survolul României de către avionul vicepremierului rus fusese decizia corectă, dar şi suficientă.
Ponta nu a înţeles rolul lui Rogozin de a provoca România şi Republica Moldova. Schema e simplă: un personaj fără limite, dar şi fără responsabilităţi clare (Rogozin) e trimis la înaintare şi face gesturi provocatoare, ţara respectivă răspunde cum se pricepe mai bine, apoi din Rusia vine contrareacţia. Atâta timp cât răspunsul la acţiunile lui Rogozin nu iese din sfera fermităţii (interzicerea survolului) şi a ironiei (fie ea şi groasă), Rusia nu poate reacţiona. Atunci când premierul României cade în capcana lui Rogozin şi răspunde la ameninţarea utilizării bombardierului cu ameninţarea utilizării avioanelor de vânătoare, Rusia are spaţiu de manevră.
A doua eroare e însă mai gravă. Luat de valul popularităţii în sondaje, al puterii tot mai mari şi al ambiţiei de a conduce tot, premierul Ponta trece linia roşie a Constituţiei şi încearcă să dicteze în CSAT. Adică în politica externă şi de securitate, apanajul preşedintelui. Aşa se face că premierul Ponta a cerut în pripă, marţi dimineaţă, convocarea CSAT într-o „şedinţă extraordinară“ pentru a discuta despre „situaţia serioasă“ cu care se confruntă România. Practic, Victor Ponta încearcă să devină lider de iniţiativă în politica externă şi de securitate, în ciuda tuturor analizelor interne care arată că România nu are nici un interes să tensioneze suplimentar relaţiile cu Moscova. Dar Victor Ponta, premierul care petrece cel mai puţin timp la muncă, nu ţine cont de evidenţă. El vrea să fie Numărul 1, masculul alfa, mai ales că în câteva zile vor veni în România oameni cu adevărat puternici precum Joe Biden, Anders Fogh Rasmussen ori Chuck Hagel. Iar Ponta crede că, dacă pozează în antirus, în iniţiator al unei rezoluţii CSAT dure la adresa Kremlinului, se va califica drept interlocutor pentru aceştia. Pe scurt, Victor Ponta vrea să uzurpe prerogativele preşedintelui Traian Băsescu cu o socoteală simplă: Băsescu e oricum pe final de mandat, e oricum aproape terminat politic, nu mai are sprijin popular, iar aliaţii au nevoie de un un nou partener de discuţie.
Nu e prima dată când premierul Victor Ponta joacă rolul de uzurpator. A făcut-o deseori de când a devenit prim-ministru: când a încercat să meargă la Consiliul European în locul preşedintelui, când a încercat (şi a reuşit, parţial) să treacă în subordinea sa directă servicii de informaţii, când a luat ICR de la Preşedinţie în subordinea sa, când i-a spus vicepreşedintelui Joe Biden că vrea să recunoască independenţa Kosovo. Exces de zel? Nu, pare un mod de viaţă. A început-o de mic, de când cu plagiatul, care tot o uzurpare a muncii altuia e.
Vestea proastă pentru el este că, oricât s-ar forţa să arate ca un bărbat de stat, nu e. Nu acţionând aşa. Convocarea în pripă a CSAT nu face decât să inflameze situaţia şi să atragă atenţia aliaţilor NATO că în România cineva greşeşte în evaluări. Uitaţi-vă la tonul tuturor aliaţilor. Nimeni nu se panichează, nimeni nu dă semne că-şi pierde capul.
Nici înalţi oficiali americani şi din NATO nu vor fi impresionaţi de febrilitatea premierului. Ei cunosc perfect arhitectura instituţională din România şi unde e sediul deciziei. Cel mult, vor ridica din sprânceană când îl vor vedea pe tânărul şi imberbul premier năpustindu-se pe uşa CSAT pentru o da un ucaz că România trebuie să facă urgent ceva cu Rusia asta provocatoare. Cam prea mult exces de zel, cam suspect flick-flack-ul unui om care până în urmă cu câteva luni ar fi făcut orice pentru a intra în graţiile lui Vladimir Puţin. Ar fi mers chiar şi la Soci, alături de colegii săi din Kazahstan, Ucraina şi Coreea de Nord. Sau a fost deja?
de Cristian Pantazi – HotNews
