17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiPrimarul comunist, cel cabotin și 007 (II)

Primarul comunist, cel cabotin și 007 (II)

Motto:
 „Așa primar vezi mai rar,
Om frumos și gospodar.
De când a luat primăria,
A-nflorit toată Bănia“.

„Hora Primarului“
Muzică, versuri și interpretare: Petrică Mâțu Stoian

Adesea m-am întrebat, și aici trebuie să recunoașteți că dacă erați deja adulți în ’89 ați făcut-o și voi, dacă paranoia lui Ceaușescu nu a fost în bună măsură provocată de către cei care îl înconjurau. Așa cum cea mai cruntă beție este cea în care se amestecă băuturile, la fel și puterea amestecată cu laude deșănțate aduse de cei din preajmă poate transforma un om normal într-unul rupt de realitate, căruia lingușirile că este cel mai frumos, cel mai deștept sau, după caz, cel mai gospodar, îl fac să i se năzare că este un Mesia la a doua apariție. Odată căzut pradă adulației bine jucate, apare dependența și împreună cu ea sentimentul infailibilității și chiar al eternității, explicabile pentru cum cel atins de această boală începe să-și vadă prieteni doar în cei care îl proslăvesc și dușmani în toți ceilalți. Starea evoluează de la nevinovata întrebare „Oglindă, oglinjoară, cine e cel mai cu voce primar din țară?“ adresată camarilei care dă la comandă răspunsul plăcut auzului, la convingerea că actul administrativ capătă natură mistică, prin care se stabilește o relație de dragoste cu cei conduși, primind la schimb corvoada pacostei de a-i păstori. Fără pretenția de a sonda abisul personalității umane, văd cele scrise și drept explicație pentru cum devine posibil ca cineva să folosească politica pentru a accede într-o poziție de înaltă conducere, iar apoi să-și rezume crezul ideologic și doctrina la simplul moft că îi place imnul partidului sau un personaj politic, întâmplător președinte de țară în acel moment.

A doua lecție de administrare: nu contează ce faci, contează imaginea.

Buna administrare a unui oraș este precum cultura cartofului, unde nu contează ce se vede la suprafață, ci ceea ce se află îngropat. Un oraș civilizat trebuie să fie pus la punct întâi cu ceea ce se află sau ar trebui să se afle sub pământ, adică conductele de apă, canalizare, agent termic, gaze, rețele electrice și de telecomunicații. A rezolva prioritar această condiție obligatorie unui trai civilizat prezintă însă numai „dezavantaje“, costă, produce deranj și „nu se vede“, motive pentru care un adevărat vânător de voturi se va feri ca dracu’ de tămâie să abordeze aceste probleme și, precum unui cabotin care se respectă, va căuta mijloacele facile de atingere a succesului, în acest caz „imaginea“. Rolul interpretat este simplu, nu ai decât să apari permanent apăsat de grijile existențiale ale orașului, lăcrimând des și invocând gâtuit de emoție valorile fundamental umane, familia și credința, iar votanții vor crede că o faci pentru că le porți pe umeri povara.
Șiretlicul de a repeta că ai creat cel mai frumos oraș, de care se minunează nu știu ce străini, are mari sorți de convingere la oameni care, spre nenorocul lor, sunt deja la vârsta la care nu le mai este la îndemână să călătorească în Europa. Ei pot crede că la Viena ți se strecoară printre picioare maidanezi, că Fântâna Muzicală rivalizează cu Fontana di Trevi, iar parcul din luncă întrece Hyde Park-ul londonez (tradus la vremea acelei declarații drept „Parcul Ascuns“, hilar și pentru un începător în ale englezei). O furie a bătăliei de imagine cuprinde orașul, se țin concerte periodice având în repertoriu de la „Hora Primarului“ la „Lasă-mă papa la mare“, iar incapacitatea de a ajuta fotbalul local prin amenajarea unui stadion european este mascată de vopsirea anuală a bordurilor în alb-albastru ca dovadă de netăgăduit a cât de mult îți pasă, mai ales că nici nu costă mult.
Clădirile spitalelor și ale școlilor se degradează de la an la an, dar bolnavii sunt mai puțini decât cei sănătoși, iar elevii nu au drept de vot, așa că, urmând regula totul pentru voturi, totul pentru victorie, banii se alocă acolo unde produc efecte maxime, figurine de Paște și Crăciun, iluminat „artistic“ sau pansele. Cu privirea captivată de jocurile de lumini de pe scenă, publicul nu vede cum în spatele acesteia se joacă „tare“: încep retrocedările de terenuri, nimeni nu știe cum, nimeni nu știe dacă legal sau ilegal (trăiască prezumția de nevinovăție), însă incontestabil Craiova devine orașul paradoxal, sărac pe de-o parte pentru că economia e la pământ, dar cu locuitori bogați, transformați peste noapte din slujbași modești în adevărați nababi.
Ocupat cu interpretarea cântecelor populare live sau la posturi de televiziune locale și naționale, nu mai ai suficientă energie și pentru a te ocupa de liniștea sau siguranța cetățenilor, încât orașul primește de la nerecunoscătoarea mass-medie titlul de orașul interlopilor. Geaba cazna de a dezlipi eticheta, nedreaptă în bună parte, când trăsnetul lovește neașteptat, iar breaking news-ul sfâșie ecranul televizoarelor: primarul Craiovei a fost arestat! A fost cât pe aici să intre în istorie, dar, deși prezent în inimile noastre (nu ale tuturor, dar sigur ale unor funcționari din primărie), va rămâne în memoria colectivă doar ca primarul arestat pe drept sau pe nedrept, rămâne de văzut.
Revenit la cârma orașului după periplul juridic, primarul începe pregătirea noii înfruntări care se profilează la orizont, alegerile. Sigur pe victorie, desconsiderându-și competitorii, comite eroarea fatală de a se considera învingător înainte de bătălie. Nu știa că se pune cu un adevărat agent 007 în variantă oltenească, Bondescu, Lia Bondescu. Dar despre toate acestea în episodul următor.
(Va urma)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS