11.7 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiRomânia contează

România contează

Raportul extrem de dur al Comisiei Europene pe Justiție și vizita neașteptată la București a ministrului britanic de externe au însemnat pentru noua putere tot atâtea dușuri reci. Ele au avut că efect imediat decizia parlamentului de a păstra cvorumul de 50%+1 la referendumul de demitere a lui Traian Băsescu. Ca efecte pe termen lung, semnalele date mai înseamnă ceva: că România nu mai e de capul ei într-o lume care a investit la București atât economic, cât și geo-strategic.

Să ne amintim de mineriada din 13-15 iunie 1990: reacția de condamnare a Occidentului a fost însoțită de o izolare cvasitotală pentru ani buni. Izolarea politică și diplomatică a coincis cu absența oricăror capitaluri străine. Pentru ele, Bucureștiul era un loc nefrecventabil. România a trebuit să facă gestul simbolic al Reuniunii transpartinice de la Snagov pentru a reintra în dialog cu lumea bună.
Acum, datele problemei sunt fundamental schimbate.
România e parte a UE, iar UE știe că trebuie să prezerve investițiile făcute de capitalul european aici. Presiunea marilor grupuri de business asupra Bruxellesului există, chiar dacă ea se manifestă nevăzut pentru ochii marelui public. UE mai știe că trebuie să lupte pentru prezervarea libertăților fundamentale în România și pentru statul de drept. Dacă nu reușește să facă asta, riscă să cadă definitiv în derizoriu pe plan global, ca o construcție politică de săpun, incapabilă să-și țină în frâu măcar membrii săi, necum să mai dea lecții de democrație în afară propriilor granițe.  
De asemenea, România e parte a unui proiect esențial pentru UE în domeniul energetic: Nabucco. Născut cu greu, cu împotriviri sau atitudini de non-combat chiar din partea unor state membre, Nabucco e o miză reală, palpabilă, și o deviere a Bucureștiului de la linia comună ar însemna condamnarea gazoductului ce mai taie din atuurile Rusiei în relația cu UE. E de remarcat coincidența că suspendarea primilor trei oameni din stat a venit la mai puțin de o săptămână după anunțul oficial privind Nabucco.
În fine, poate cel mai important element care ține România legată de Occident este scutul antirachetă. Opțiunea pro-atlantistă a administrației Băsescu a fost răsplătită de SUA și NATO cu includerea în proiectul scutului, declarat recent la Summit-ul de la Chicago drept capacitate a NATO. Orice deviere de la proiectul Deveselu e inacceptabilă pentru partenerii din Alianță Nord-Atlantică. Oricât de mult îi convine Rusiei menținerea unei dezordini globale (generatoare de creșteri de preț la petrol, adică de fonduri suplimentare la propriul buget), există bariere peste care nu se poate trece.
Spuneam într-un articol anterior, chiar la începutul crizei politice, că Vestul tace profund în fața asalturilor asupra instituțiilor, așa cum a tăcut și în cazul Ungariei. Ultimele două săptămâni ne-au arătat însă o avalanșă fără precedent de reacții de condamnare, culminând cu raportul Comisiei Europene ce utilizează termeni de o duritate incredibilă la adresa puterii din România. Și vizita neanunțată (dar anticipată în cercurile politice) a ministrului britanic William Hague arată un semnal esențial pe atât de ridiculizata axă București – Londra – Washington: interesele NATO sunt reale și majore.
Cedarea (fie ea și parțială, însoțită de creșterea incredibilă a numărului de ore de vot la referendum) din partea Puterii arată că reacțiile și presiunile externe au reușit să miște ceva. Detaliile negocierilor de culise vor rămâne mult timp necunoscute, dar e clar că retorica naționalistă, antioccidentală a liderilor de la București nu a intimidat partenerii externi. Cel mult i-a pus suplimentar în gardă față de intențiile actualei Puteri.
Rămâne de văzut dacă interesele enumerate mai sus ale Occidentului se vor mulțumi cu o aparentă repliere și o mimare a întoarcerii la regulile statului de drept, sau dacă Vestul va presa pentru o restaurare totală și rapidă a acestor reguli și instituții deja lovite. Evident că în ecuație intră și cetățenii români, spre care se întoarce cu obstinație Traian Băsescu.
Refuzul său de a evita o confruntare în care arbitrii îi sunt evident potrivnici e criticat deja acerb. Dar părăsirea jocului ar fi o soluţie? Recunosc că nu am răspunsul corect.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS