26.8 C
Craiova
luni, 8 august, 2022
Știri de ultima orăOpiniiCe vor românii? Sau despre campania electorală care vine

Ce vor românii? Sau despre campania electorală care vine

Campania electorală se apropie. Spre deosebire de acum 10-15 ani, politicianul român a învățat că înainte de a începe campania trebuie să vadă ce cere publicul. Deja aici avem o problemă.
În lumea politică românească sunt destule figuri care pozează în experți și-ți spun, cu o mină gravă și o voce profundă, că ei știu exact ce vor alegătorii. Unii (nu dau exemple, că sunt în toate partidele) spun că dacă nu mituiești publicul nu ai nici o șansă. Trebuie să promiți. Să promiți că mărești pensiile, mărești salariile, mărești alocațiile și ajutorul de șomaj, scazi impozitele și reduci taxele. Trebuie să dai cadouri: găleți, galoși sau găluște. Un fel de cumpărare a indulgențelor din timpul Inchiziției – știu că am păcate, dar le plătesc și obțin un certificat de bună purtare.  Acești „experți“, specialiști în suta de lei a Elenei Ceaușescu („Nicule, mai dă-le o sută“), nu au altă probă că teoria lor este corectă decât propria lor experiență: în județul lor, în colegiul lor, în comuna lor, au plătit și au câștigat. Dar ce a plătit Victor Ciorbea în 1996 – în fața unei campanii care a mers pe teoria că Ilie Năstase are bani și o parte din ei se va revărsa și asupra bucureștenilor ? Ce a plătit Alianța D.A. în 2004? Ce a plătit C.V. Tudor în 2000, când a ajuns în turul al doilea al alegerilor prezidențiale fără afișe, fără spoturi pe televizor, fără echipe de agitatori, cu doar câteva emisiuni de televiziune bine lucrate?
Teoria „dă și promite“ este o perfectă justificare pentru perpetuarea conflictelor de interese și a corupției la nivel central și local. În campanie te-am plătit, acum lasă-mă să-mi recuperez banii. Și așa avem președinți de consilii județene care semnează cu dreapta că dau bani la firme și iau cu stânga din acele firme dividende și beneficii. Așa am ajuns la primari (unii realeși de două-trei ori) care cumpără orice, prin sistemul licitațiilor publice sau în procedură de urgență, cu de 100-200 de ori prețul pieței – nu este nici o exagerare. Un președinte de consiliu județean care este la al doilea mandat a gestionat minimum un miliard de euro în ultimii șapte ani. 5% din aceste bugete fac 50 de milioane de euro. Impozabili sau neimpozabili, tot atâta fac. Nu te mai miri că o șpagă măruntă într-o comună măruntă este de 350 de mii de euro… Doar te uluiește unde a ajuns lumea – acum 25 de ani, dădeam 5 lei șpagă ca să luăm o pungă de picioare de pui de 25 de lei…
Fundamental, publicul românesc vrea să audă de la un politician trei propoziții, chiar eliptice de predicat, și vrea să-l vadă făcând un singur lucru.
Cele trei propoziții pe care publicul român din 2011 vrea să le audă de la politicieni sunt: Zero corupție, Zero demagogie, Zero deficite. Le putem pune în tot felul de forme, mai inspirate sau mai grosolane, dar cele trei așteptări se traduc, de fapt, simplu: nu mai furați, nu mai bateți câmpii, nu mai faceți datorii.  Departe de mine intenția de a spune că dacă vorbești cu un elector de pe stradă el va rosti exact aceste cuvinte. Cele trei așteptări sunt sintetizate din cercetări aprofundate, analize laborioase, studii greoaie. În 2000, când încă făceam cercetare pentru politicieni, am descoperit că bucureștenii voiau rezolvate în regim de urgență trei probleme, puse mnemotehnic sub forma câinii, curățenia și chioșcurile. În spatele celor trei cerințe imediate erau însă cerințele mai profunde și mai greu de modificat referitoare la corupția din administrația locală, birocrația și irosirea banului public pe lucruri poate rentabile pentru primari și consilieri, dar în mod evident inutile pentru locuitori.
Publicul românesc ar urma cu sfințenie pe cel care ar susține teoria celor trei nule. Și l-ar sprijini atâta timp cât ar face exact ce trebuie să facă în funcția în care este. Asta așteaptă publicul de la un om ales democratic – să-și facă treaba. Nu vrea nici spectacole, nici focuri de artificii, nici pomană electorală, nici interpretări fanteziste ale istoriei și realității – deși observ că suntem mai buni în a ne reinventa trecutul decât în a ne construi viitorul. Publicul românesc vrea doar ca omul ales cu o mie, zece mii sau un milion de voturi să-și îndeplinească sarcinile de serviciu. Dacă omul respectiv ar insista asupra celor trei dimensiuni ale așteptării publice, adică să reducă gradul de corupție, să reducă demagogia și deficitele, ar putea să spună că este politician pe viață. Dar nu pare să se fi născut încă un asemenea animal politic… 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS