Convenția Partidului Democrat Liberal, Toader Paleologu în linia întâi

Sâmbătă și duminică, 14-15 mai 2011, evenimentul intern cel mai important a fost Convenția PDL. Bătălia nu a fost pe idei, programe, strategii, ci pe structura grupurilor de putere în PDL, partid care astăzi (de necrezut acum şapte-opt ani) conduce țara prin președintele Traian Băsescu, jumătate din parlament, întregul guvern (în coaliție cu UDMR și spărturi din PSD) și peste o treime din județe. A câștigat Emil Boc, fostul președinte a partidului, actual prim-ministru. A pierdut Vasile Blaga, tehnician al luptelor politice, fost ministru de interne, forțat să-și dea demisia când angajații ministerului s-au revoltat împotriva președintelui Băsescu.
Momentul Convenției a fost bine ales. Nu mai este decât un an până la alegerile locale, economia pare să dea ceva semne bune, modificările la Codul Muncii aduc la lumină (în sfârșit…) locuri de muncă din economia gri, neagră, nefiscală, subterană, cum vreți să-i spuneți. Sute de mii de oameni intră în legalitate, au dreptul la pensie și asigurări de sănătate, chiar dacă sunt angajați cu salariul minim pe economie. Într-un fel, Convenția PDL marchează debutul campaniei electorale din 2012.
Partidul Democrat Liberal este ultimul din troica politică a României (social-democrații, liberalii și democrații) care introduce competiția internă deschisă în mecanismele interne de partid. PSD a făcut-o încă din aprilie 2005, când Mircea Geoană l-a învins pe Ion Iliescu, liberalii au avut ceva încercări, dar în 2010 au terminat lucrarea democratizării interne cu un congres în care Crin Antonescu l-a învins pe Călin Tăriceanu. Nedrept și nefast, dar aceasta este altă poveste. Singurul partid important în care locurile la masa conducerii se distribuiau prin aranjamente de culise era PD. De la sfârșitul săptămânii trecute, se poate spune că PDL a venit la zi. PDL s-a aliniat puternicei tendințe din politica românească de alegere a echipelor naționale de conducere (la nivel local este altă poveste) prin competiții deschise și reglementate. Nu mai mult decât atât.
Discursurile și programele prezentate de candidați au fost interesante, dar au avut un aer de repetiție. Vasile Blaga a prezentat o platformă de cadrist autentic, exponentul unui partid care a fost cândva mic, minoritar, gălăgios și închis. Mie mi-a sunat ca și platforma lui Ion Iliescu la Congresul PSD din 21 aprilie 2005: teorie și practică politică orientate spre trecut. PDL nu mai este un partid de cadre, mărunt, David care se luptă cu Goliath-ul scenei politice. PDL este deja un partid de mase, cu milioane de votanți, sute de mii de oameni pe lista de rezerve de cadre, zeci de mii de aleși locali și naționali. PDL controlează 80% din pârghiile de putere politică a României. PDL trebuie să propună oameni pentru mii de posturi, programe pentru zeci de probleme cruciale ale administrației, să aibă răspunsuri pentru miile de întrebări pe care partenerii din UE și NATO, mass-media, publicul i le adresează zilnic. Tranziția de la un partid de cadre, cu o organizare colegială și o psihologie colectivă de asediați, la un partid de masă este grea și riscantă. Țărăniștilor nu le-a reușit. Este ceea ce nu au priceput Vasile Blaga și echipa lui. Dacă ar fi avut o platformă în care ar fi propus proceduri pentru selectarea candidaților pentru alegerile locale din 2012, proceduri pentru reducerea deficitelor României și creștere economică, opțiuni strategice de luptă împotriva blocului centru-stânga format de Crin Antonescu și Victor Ponta, Vasile Blaga nu ar fi avut nici o problemă în a se face ales. Pe cei din sală, delegați la primul congres cu adevărat democrat al democraților, îi interesa cum vor face față alegerilor locale, cum vor organiza alegerile parlamentare, ce va face guvernul în următoarele luni. Vasile Blaga a venit cu o decentă, dar limitată afirmare a partidului ca structură de cadre profesioniste. Prea puțin.  
Este, de altfel, foarte interesant ce se întâmplă în troica românească. Partidele, ca organisme ale societății civile evoluează. Încet, ezitant, ineficient, dar se mișcă. PDL și PNL trec din statutul de partide de cadre în statutul de partide de masă. PSD face drumul invers, de la un enorm partid de masă la o sectă asediată de DNA, public, adversari politici, reprezentând din ce în ce mai puțin majoritatea și din ce în ce mai mult interesele unui clan bazat pe rudenie, interese private și istorii cețoase din trecut. Mă doare – dar sunt dureri mult mai mari pe lume…
Vedeta Convenției Democrate nu a fost Elena Udrea, Emil Boc sau Vasile Blaga. Nici măcar Traian Băsescu, acest Iliescu al zilelor noastre: scoală-i pe amândoi la două noaptea, pune-i să vorbească despre orice în fața a două mii de oameni și câștigă sigur. Liderii consacrați și-au jucat rolurile prestabilite, fiecare fiind în căutarea unui statut mai solid. Vedeta democraților a fost Toader Paleologu, boier de viță veche, fin, franțuzit, inteligent și agnostic, mult mai bun cunoscător al șampaniei Veuve Clicquot din Reims decât al regulilor de administrare a unei țări.  Sper ca Toader să nu aștepte 50 de ani, ca tatăl său, conu Alecu, pentru a-și îndeplini menirea: președinte detașat, rasat, ironic și echilibrat al tuturor românilor.
Campania electorală a început și în Franța: Dominique Strauss-Kahn, șeful socialist al FMI, a fost arestat pentru că s-ar fi dat la o menajeră dintr-un hotel din Londra. Acum 20 de ani poate că am fi crezut. Acum spunem doar: „hm… tot nu-l ajută pe agitatul Sarkozi… și nici pe Papandreu…“