Ce a câştigat Partidul Teo Şou

 Cele două victorii obţinute de PD-L în Sectorul 4 şi la Râmnicu Vâlcea au o puternică semnificaţie simbolică, dar pun în discuţie calitatea politicienilor promovaţi de partidul-schizo. Emil Boc va fi trăind bucuria meschină că Alianţa PSD-PNL-PC a pierdut în două locuri unde, teoretic, era obligată să câştige. I-a şuierat glonţul pe la ureche. Încă două înfrângeri după cea suferită în Sectorul 1 pe mâna lui Prigoană Jr. ar fi însemnat un dezastru de imagine. Cu trei victorii la activ, Alianţa PSD-PNL-PC ar fi câştigat un ascendent real asupra puterii. Televiziunile de ştiri ar fi exaltat: PD-L se prăbuşeşte! Dar chiar şi aşa, cu două victorii iluzorii, partidul lui Boc a pierdut pe termen lung. Ce a pierdut?
 A pierdut cu repeziciune un atu important: imaginea de partid reformist, construită greu, cu ani în urmă, în timpul luptei cu guvernarea Năstase. De pildă, la Râmnicu Vâlcea, partidul lui Boc s-a descalificat pentru modul în care l-a apărat pe Mircia Gutău după condamnarea sa definitivă la închisoare şi pentru solidarizarea ridicolă cu un corupt dovedit. Câştigătorul, Romeo Rădulescu, un tânăr de 37 de ani, a ţinut să-i dedice victoria fostului primar aflat la închisoare. Cum poţi, la 37 de ani, să te închini mai departe unui antimodel de politician? Care mai sunt criteriile tale politice?
 Pe hârtie, PD-L a câştigat la Râmnicu Vâlcea în turul doi, la aproape zece procente diferenţă de candidatul PSD. Un scor totuşi bun, veţi spune, semn că electoratul, prezent la urne în proporţie de 34% (aproape dublu faţă de câţi s-au prezentat în Sectorul 4), n-a sancţionat chiar atât de dur istoria penală cu Mircia Gutău. Oare? Vâlcea era totuşi unul dintre fiefurile dure ale PD-L. Desigur, fiind vorba de un vot uninominal, e greu de cântărit cât contează persoana, cât partidul. Cert e că Gutău şi PD-L au câştigat în iunie 2008 cu peste 70%. Au pierdut, deci, 15% în mai puţin de doi ani. În aprilie 2008, candidatul PD-L a câştigat în turul doi, departe totuşi de procentele mari obţinute în ceea ce părea să fie, până mai ieri, o redută portocalie. O parte semnificativă dintre alegători s-o fi pierdut pe drum şi din cauza anchetei DNA.
Dar victoria PD-L la Râmnicu Vâlcea, în termeni de real-politic, rămâne totuşi importantă. Alianţa PSD-PNL n-a reuşit să-şi învingă adversarul, chiar şi lovit frontal de o anchetă penală. În mod normal, într-o ţară normală, cu o minimă cultură politică şi respect pentru valori, PD-L ar fi fost spulberat. Însă, în România, altceva pare să conteze în politică. Impresia artistică, teatrul ieftin, dramoleta, frazele sforăitoare plus o presă prietenoasă au fost şi rămân cheia succesului.
 Cum ar veni, câştigă Partidul Teo Şou. În Sectorul 4, a ieşit pe locul I după un spectacol cu sala cam goală. Doar 18% dintre alegătorii din Colegiul 19 au mers la vot. E o sancţiune aplicată atât PD-L, cât şi echipei PSD-PNL-PC, ambele tabere prezentând candidaţi slabi, neconvingători, nepregătiţi pentru politică. Boc&compania nici măcar nu pot fi siguri că au câştigat pe bune. Ce le garantează că Teo Şou va rămâne în PD-L şi că nu se va transfera cândva în partidul motanului cu Antene? Ceva semnale ar fi: de pildă, noncombatul primarului PC din Sectorul 4, zis Piedone. Amabilitatea sa suspectă faţă de candidatul PD-L ar trebui să le dea de gândit.
Însă, eventuala trădare a parlamentarului Teo Şou ar fi ultima problemă. Prima rămâne totuşi calitatea candidatului ales. Şi aici am senzaţia că lipsesc criteriile şi valorile despre care respectabilul profesor Cristian Preda conferenţia pe la Institutul de Studii Populare. Nu ştiu dacă aţi sesizat exact ridicolul situaţiei. Un profesor de calibrul lui Cristian Preda să fie purtătorul de cuvânt al unui candidat care era până mai ieri ambasadorul maneliştilor. Ca să mă exprim mai puţin elegant, trompeta unui saltimbanc. Desigur, şi domnul Preda, şi partidul Domniei sale se pot îmbăta cât vor cu ideea că partidul se înnoieşte şi se îmbogăţeşte pe zi ce trece cu oameni ca Teo Şou şi că de asta poporul îi votează cu entuziasm.
Ce nu înţeleg: cum să predici despre valori politice, doctrine şi ideologii, să chemi intelectualii alături de tine şi să fugi după electoratul liberal cu supercandidaţi că Teo Şou sau cu Prigoană Jr.? Cum să spui una la seminarii şi să faci alta la alegeri? Cum să trăieşti, cu capul pe umeri fiind, într-un partid schizo?
Când se punea problema candidaturilor în Sectorul 1, dl Preda îl invita pe şeful guvernului, Emil Boc, să candideze, cu argumentul că politicienii sunt mai credibili când sunt aleşi direct de popor. Nimic nu-l împiedică pe dl Preda să candideze acum în Sectorul 4 şi să fie ales direct de popor, nu trimis europarlamentar la Bruxelles pe lista de partid, mai ales că locuise o vreme în colegiu şi era, cum ar veni, de-al casei. Cunosc destui pedelişti – politicieni vizionari, buni strategi, geniali miniştri – eroi în viaţă până când se pune problema votului popular. Asta nu-i pentru băieţi finuţi, e pentru Teo Şou.   
Aşa o fi. Numai că poporul s-a cam săturat, s-a cam acrit şi sesizează tot mai puţine diferenţe între PD-L şi PSD. Între populismul unora şi demagogia celorlalţi, între calitatea proastă a candidaţilor pesedişti la tot mai mare concurenţă cu şirul spectaculos de tineri politicieni sclipitori: EBA, Honorius Prigoană şi, mai nou, Teo Şou.
În termeni de realpolitik, PD-L a obţinut un post de primar şi unul de parlamentar, într-o situaţie de criză. Punct. Alte două înfrângeri după umilinţa din Sectorul 1 ar fi pus ştampila de perdant în fruntea PD-L şi cununi de lauri pe capetele PSD şi PNL reunite. Pe moment, au evitat poza de coşmar. Pe termen lung însă, dezastrul nu va putea fi oprit. Din nou: PD-L a coborât foarte jos standardele politice, la fel cum a făcut-o PSD pe când trăia beţia puterii. Strategii vor spune: în politică, voturile sunt tot ce contează. Numărate acum, da. Sunt tot ce contează. Numărate la alegerile din 2012, s-ar putea ca PD-L să aibă surprize mari. Ce a câştigat, deci, Partidul Teo Şou? Două scaune şi o poză dubioasă de învingători. Cam puţin. Bucuria e pentru orbi.
Un alt test politic major pe care guvernul Boc şi PD-L îl dau chiar în aceste zile este modul în care vor concepe noua lege a Agenţiei Naţionale de Integritate. Şi asta are de-a face tot cu vechile standarde etice şi politice promovate în urmă cu câţiva ani, abandonate încetul cu încetul.
Din câte se vorbeşte, deja guvernul Boc şi-a amputat propriul proiect, în sensul că a eliminat din varianta de lege propusă de ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu, posibilitatea ca ANI să sesizeze instanţa în vederea confiscării averii nejustificate. Or, fără atributul de a sesiza instanţa, ANI e câine surd la vânătoare. Deja guvernul Boc a pus pe masă o lege şchioapă şi care promite să ajungă oloagă după ce va ieşi din parlament.   
Din câte înţeleg, guvernul a ignorat complet alte propuneri, deşi a primit suficiente semnale externe de la şeful Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, la Ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, că ANI trebuie să-şi primească, pe cât posibil, atribuţiile înapoi. Dacă aşa stau lucrurile, dacă între fapte şi vorbe vedem că se cască o nouă prăpastie, atunci lacrimile vărsate de liderii PD-L şi Traian Băsescu pe catafalcul ANI sunt, cum spuneam, Teo Şou.