Binecuvântând un oraş rănit

Acum câteva zile am avut prilejul să particip la un eveniment deosebit. Prin bunăvoinţa maestrului de cor Emil Siegbert Maxim şi a domnului Gabriel Marciu, managerul general al Filarmonicii „Oltenia“ din Craiova, şi primind binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Părinte al nostru dr. Irineu, Mitropolitul Olteniei, am avut marea bucurie să fiu alături de dragii mei colegi din Corala Academică a prestigioasei instituţii de cultură craiovene, în slăvirea lui Dumnezeu. În spaţiul sacru al Catedralei Episcopale „Madona Dudu“, am rostit în limba română rugăciunile de slavă lui Dumnezeu, care au fost apoi cântate în limba rusă de bunii mei colegi din Corala Academică, cu glasuri inspirate parcă din litaniile heruvimilor, într-o extraordinară interpretare a lucrării de muzică sacră ortodoxă „Vecerniile“ pentru cor a cappella, op. 37, de Serghei Rahmaninov.
Acest concert a fost pentru mine o reîntâlnire emoţionantă cu muzica, minunatul univers căruia i-am închinat aproape 20 de ani din viaţa mea de până acum. L-am regăsit, poate ceva mai bătrân cu trupul, dar tot aşa de strălucitor sufleteşte, pe maestrul Maxim, fostul meu maestru de cor şi director, omul alături de care am sorbit din dulceaţa călătoriei nesfârşite a muzicii, dar şi din amărăciunea unor dureroase, pentru el şi pentru mine, lecţii de viaţă. L-am redescoperit pe Gabi, fostul meu coleg de la Teatrul Liric, ajuns acum purtătorul acestei grele, dar mântuitoare slujiri numite administrarea unei importante instituţii de cultură, Filarmonica „Oltenia“ din Craiova. Inima mea s-a bucurat, luminată fiind de reîntâlnirea cu chipurile colegilor mei din Corala Academică, oameni cu suflete frumoase, care mi-au îngăduit, cu mulţi ani în urmă, să gust din emoţiile şi frumuseţea muzicii de operă, pe scena Teatrului Liric din Bănie.
Acest concert de muzică sacră ortodoxă reprezintă o dovadă că mai există speranţă pentru viitorul oraşului nostru. Craiova, oraşul rănit de lăcomia şi egoismul politicienilor care îl administrează, Craiova, oraşul mutilat de barbarismul unora dintre locuitorii săi, Craiova, un oraş parcă uitat de cei aşezaţi să-l păstorească, nu a fost, totuşi, uitat de Dumnezeu. A fi craiovean nu înseamnă a fi cetăţean al unui oraş corupt sau locuit de tineri barbari care omoară bunici în faţa nepoţeilor. A fi craiovean nu înseamnă nici a fi un om care trăieşte cu frică de scandalurile provocate în plină zi de clanurile mafiote.
A fi craiovean înseamnă a fi un om care are sufletul ridicat spre Dumnezeu şi a cărui viaţă este călăuzită de dorinţa de a trăi în normalitate. Normalitatea poate să renască în oraşul nostru. Concertul susţinut de Filarmonica „Oltenia“ din Craiova în Catedrala Episcopală „Madona Dudu“ reprezintă un gest de normalitate. În timp, ieşind din spaţiul sacru al bisericii şi culturii, această normalitate se va răspândi şi în administraţia oraşului, în viaţa politică, socială şi economică.
Ascultând „Vecerniile“ lui Rahmaninov şi rugându-mă lui Dumnezeu, atât cât îmi îngăduie neputinţele şi păcatele mele, am înţeles acolo, în acea clipă de veşnicie ridicată la cer în faţa altarului de catedrală, că în Craiova trăiesc oameni frumoşi, oameni buni. Un primar arestat, un clan mafiot sau câţiva derbedei care-şi răspândesc mizeria cu pumnii nu reprezintă Craiova.
Craiova sunteţi voi, oamenii normali ai acestui oraş. Răspândiţi normalitatea, căci aveţi tot dreptul să trăiţi în această normalitate! Părinţii noştri şi noi înşine am plătit destul preţ şi pentru prea multă vreme. Avem, deci, dreptul la normalitate. Recuceriţi-vă oraşul, dragii mei craioveni, căci Cetatea Băniei este cetatea sufletului vostru!