Acasă Opinii Datoriile neruşinate, ascunse sub poalele statisticii

Datoriile neruşinate, ascunse sub poalele statisticii

-

Şocul din pieţele internaţionale în ceea ce priveşte falsificarea de către Grecia a datelor statistice referitoare la sănătatea finanţelor publice şi a volumului datoriilor ţării pare a nu se fi resorbit. Acum îşi fac loc şi unele informaţii potrivit cărora Grecia nu ar fi nici pe departe singurul stat care a procedat astfel. Din nou, i-am descoperit pe băieţii isteţi – dar răi – de la Goldman Sachs, care şi-ar fi oferit în ultimii ani serviciile mai multor guverne pentru escamotarea situaţiilor scăpate de sub contol a deficitelor bugetare şi datoriilor publice. Alături de „specialiştii“ de la Goldman regăsim şi alte firme cu reputaţie în lumea financiară de pe Wall Street sau din City-ul londonez.
De ce ne-am mira, totuşi? Country Wide Financial sau Northern Rock s-au prăbuşit fără vreun avertisment din partea consultanţilor. Bear Sterns sau Lehman Brothers aveau rating-uri cu „A“ în momentul dispariţiei lor, ca şi asigurătorii de ipoteci Freddie Mac şi Fannie Mae, de a căror stabilitate nu se îndoia nimeni. La fel, acum nici o vorbă despre (ne)sustenabilitatea deficitelor şi datoriilor rulate de state, despre efectul pervers al stimulilor guvernamentali asupra sănătăţii sistemului financiar, despre pericolul care ameninţă într-un viitor predictibil pieţele de bonduri. Din spatele axiomei că „statele nu dau faliment“, credem în onorabilitatea oficialilor cărora le cerem mai multe reglementări pe pieţele libere unde bandiţii-bancheri sunt lacomi şi nu se dau în lături de la nimic.
Ideea că „cifrele oficiale“ nu pot minţi, că Grecia este un caz unic în lumea civilizată este totuşi falsă. Istoria abundă în astfel de falsificări grosolane ale statisticilor centrale şi de măsluiri ale documentelor din finanţele centrale. Să nu credem că este vorba doar de ţări bananiere sau de state cu regimuri comunistoide unde minciuna de partid şi de stat a fost ridicată la rang de metodă de lucru.
La sfârşitul secolului al XVIII-lea, într-un Regat al Franţei pe buza unei crize care a culminat cu o hărmălaie revoluţionară, am asistat la un astfel de episod. Şi atunci nebăgat în seamă, deşi la începutul aceluiaşi veac Franţa mai experimentase o escrocherie rulată de stat, respectiv pasarea datoriei publice în mediul privat prin inflamarea unei bule pe compania cu monopol de stat Mississippi River.
În 1776, în fruntea finanţelor Regatului Franţei a ajuns – venind tocmai din Elveţia – Jacques Necker, un om cu o reputaţie extraordinară. Cooptarea unui protestant perceput ca fiind deosebit de riguros era un semnal favorabil dat de Franţa investitorilor privaţi. Necker şi-a impus de la început viziunea potrivit căreia bugetul regatului trebuie alcătuit nu atât din majorarea taxelor, cât din creşterea volumului datoriilor. În consecinţă, Necker a ridicat ratele de dobândă, ceea ce a atras rapid capitalul spre Franţa. Astfel, el şi-a putut impune voinţa politică de a susţine financiar insurecţia coloniilor nord-americane. Franţa a angajat împrumuturi uriaşe pentru sprijinirea Revoluţiei Americane, ceea ce i-a atras critici dure lui Necker, despre care deja se spunea că promovează o politică riscantă a datoriei publice.
În februarie 1781, Jacques Necker a redactat primul raport financiar public din istorie, pe numele său „Compte rendu au Roi“. Şeful finanţelor franceze a motivat întocmirea acestui act prin importanţa cointeresării populaţiei în treburile finanţelor publice. Cu toate acestea, raportul era plin de minciuni statistice şi de indicaţii înşelătoare cu privire la datoria publică. „Compte rendu au Roi“ calcula un excedent anualizat de zece milioane de livre, în timp ce datoria, care urcase la 520 de milioane livre după împrumuturile contractate în susţinerea efortului de război al americanilor, era ascunsă în conturi paralele. Scadenţele şi costurile dobânzilor erau, de asemenea, prezentate într-un mod favorabil finanţelor Franţei, dar departe de realităţile nemijlocite. Documentul prezentat de Necker a fost de natură să îi înşele pe investitorii privaţi care au suplimentat împrumuturile Franţei.
Conducerea la limita echilibristicii a bugetului Regatului Franţei de către Necker a atras şi primii adversari. Ca urmare a intrigilor Mariei Antoaneta, doar câteva luni mai târziu după prezentarea „Compte rendu“, Necker a fost înlăturat din funcţie. Moştenirea grea a datoriei publice avea să îşi spună cuvântul doar câţiva ani mai târziu, când Franţa a fost aruncată în vârtejul revoluţionar. În mod paradoxal, Necker a fost readus în 1788 ca un salvator în fruntea finanţelor Franţei, unde a rezistat până în 1790, chiar şi în perioada revoluţionară. Soluţiile acestuia nu au putut pune însă ordine în finanţele Franţei, ceea ce ne întăreşte ideea că pentru sănătatea sistemului financiar este nevoie de măsuri concrete şi în nici un caz de minciuni statistice.
Reîntorcându-ne la perioada pe care o traversăm, este evident pentru cine aruncă o privire mai atentă asupra deficitelor statelor şi a volumului datoriilor, că suntem departe de liniştea conferită de un AAA. Datoria publică a Greciei a dat fiori investitorilor, dar nici situaţia statelor dezvoltate nu este departe. Un raport întocmit săptămâna trecută de Société Générale Cross Asset Research, împreună cu OECD şi Jagadeesh Gokhale de la Cato Institute, evidenţiază că datoria publică este mult mai mare decât cea guvernamentală dacă acesteia îi adăugăm datoriile sistemelor publice de sănătate şi deficitele sistemelor de pensii. Dacă ponderea oficială de 113% din PIB a datoriei publice a Greciei i-a înspăimântat pe investitorii din pieţele internaţionale, atunci ce părere aveţi de cifrele arătate în studiul menţionat? Spania – 240% din PIB, Italia – 360% din PIB, Franţa – 550% din PIB, SUA – 530% din PIB, media Uniunii Europene – 430% din PIB, Germania şi Marea Britanie – câte 410% din PIB, iar Grecia nu mai puţin de 800% din PIB!
Analiştii de la Société Générale spun că, teoretic, atâta timp cât creşterea Produsului Intern Brut este mai mare decât ponderea aferentă dobânzilor, situaţia poate fi menţinută sub un control. Totuşi, există o distorsiune între proiecţiile optimiste de creştere economică şi menţinerea dobânzilor la niveluri foarte scăzute ce nu pot fi sustenabile pe termen lung. Potrivit indicatorilor de acum, sunt state care ar mai avea rezerve să meargă pe deficite publice: Marea Britanie, Elveţia, SUA, Canada, Spania. Nu acelaşi lucru este valabil pentru ţări precum Italia, Portugalia, Germania, Grecia, Austria, Belgia, Franţa sau Ungaria, care trebuie deja să realizeze excedente pentru a menţine sub control datoriile publice. Situaţia cea mai dramatică se consemnează în Japonia, unde surplusul realizat ar trebui să fie în medie de 3,3% pentru a stabiliza ponderea datoriilor din PIB. Chiar şi aşa, acest lucru este greu de presupus întrucât menţinerea randamentului de 1,4% la titlurile de stat nipone pentru o perioadă îndelungată ar fi cu totul de neînţeles. Japonezii sunt probabil primii care vor fi ajunşi din urmă de datorii. Cu siguranţă, nu vor fi singurii!

ȘTIRI VIDEO GdS

12 COMENTARII