Nişte băieţi „violeţi“ pentru băieţii deştepţi

Misterul „flăcării violet“ începe să se risipească. Purtătorii de „flacără“ îşi scot căpşoarele cu tot mai mult curaj, prin ziare şi pe la dezbaterile televizate. De acum putem spune, fără teama de a greşi, că fiecare politician mai răsărit, ministru, parlamentar, preşedinte de consiliu judeţean sau de republică, are în umbra sa unul sau mai mulţi indivizi de culoare „violet“. Vorbim despre „interlopul de serviciu“, individul cu ceafă groasă şi maniere de asasin care, indiferent de apelativ – „cumnate“, „cuscre“, „fine“ – a devenit în falsa democraţie românească apărătorul, ocrotitorul, finanţatorul şi omul de taină al politicianului de succes. În ultima campanie electorală s-au cheltuit milioane de euro. Mare parte din această sumă nu a fost declarată oficial. Prezenţa „violeţilor“ în preajma staff-urilor locale de campanie poate dovedi interesul acestora în a-şi proteja investiţia. Politicienii români au luat bani de la interlopi pentru campaniile electorale încă de la primele alegeri libere organizate după 1989. Bani obţinuţi din tâlhării, din jefuirea economiei naţionale, din traficul de bunuri furate, reţelele de prostituţie sau din traficul de copii daţi spre înfiere în ţările occidentale. „Violeţii“ au alimentat buzunarele „băieţilor deştepţi“, cu generozitate, „fără număr“, şi au fost răsplătiţi.
Din 1989, în arhivele justiţiei române s-au adunat mii de dosare penale „rezolvate“ în favoarea „violeţilor“. Fiecare judeţ, fiecare oraş mai important al ţării are propria reţea „violetă“ formată aproape întotdeauna din interlopi, politicieni cu funcţii înalte, poliţişti şi magistraţi. Ajungem la această concluzie chiar şi numai răsfoind colecţia ziarelor locale sau centrale. Statul român este afectat de un cancer ireversibil. Băieţii „deştepţi“ şi băieţii „violeţi“ s-au înmulţit precum celulele canceroase şi au infestat organismul statal. Ei s-au amestecat şi formează acum un întreg. Parlamentarul, ministrul, consilierul sau primarul care şi-a făcut averea jefuind bugetul statului sau al comunităţii, prin intermediul funcţiei publice, este nu numai „politician“, ci şi un interlop. Chiar dacă se îmbracă într-un costum elegant şi are în buzunar diplome de doctor în ştiinţe juridice, respectivul individ este tot un interlop mizerabil. Graniţa dintre interlopi şi politicieni este aproape desfiinţată.
Multor politicieni români le place să stea la masă cu interlopii. Dintr-un instinct de prostituată aflată într-o permanentă căutare a „protecţiei“ oferite de „nenicul“ cel cu pumnul tare, politicianul român se simte „mai bărbat“ când îşi etalează cu neruşinare „încârduirea“ cu interlopii. Liantul sunt banii. În lamentările maneliştilor, „fără număr, fără număr, fără număr“, politicianul şi interlopul îşi descoperă patima comună. Banii, banii şi iar banii! Politicianul deţine puterea, adică informaţia şi gestionarea informaţiei. Că e vorba de o licitaţie pentru construirea de aqua-parcuri ori despre „împrumuturi“ nerambursabile pentru susţinerea vreunui candidat într-un anume colegiu, afacerea se face întotdeauna furând din banii publici şi violând legea statului.
Indivizi precum Bercea Mondialu’ de la Olt sau Don’ Costel de la Craiova au devenit personaje importante şi chiar stăpâni peste comunităţi întregi pentru că au avut susţinerea politicienilor şi a unor instituţii fundamentale din aparatul de stat – justiţie, poliţie, servicii secrete, administraţie publică. Interlopi şi politicieni, înfrăţiţi întru aceleaşi idealuri, au devenit complicii unui viol în grup comis asupra democraţiei româneşti. Mai avem vreo şansă de a evada din acest coşmar, din „România violetă“? Uniunea Europeană priveşte, deocamdată, cu nepăsare la colapsul sistemului democratic românesc. De la UE primim doar tăcere.
La începutul anilor ‘90, în Italia, o echipă specială formată din şase magistraţi ai Procuraturii din Milano a reuşit delegitimarea unei întregi clase politice sub acuzaţia de corupţie. Ancheta „Mani pulite“, condusă de judecătorii Giovanni Falcone şi Antonio di Pietro, a avut ca rezultat arestarea a zeci de politicieni şi oameni de afaceri italieni care-şi transformaseră ţara într-un fief al Mafiei. Giovanni Falcone şi soţia sa au plătit cu viaţa curajul de a lupta cu sistemul mafiei politice, fiind asasinaţi. În România anului 2010 nu vom afla astfel de oameni de onoare. Magistraţii români nu au „palle“, iar dosarele de monitorizare informativă zac în arhivele serviciilor secrete, de unde văd lumina doar la vreo comandă politică. Ne rămâne o singură soluţie – să ne îmbrăcăm toţi în haine de culoare violet!