Uniunea Europeană a Sărăciei?

La începutul primului deceniu al secolului XXI, liderii ţărilor membre ale Uniunii Europene declarau cu optimism că în cel mult zece ani – anul 2010 fiind termenul-limită – vor reuşi să combată şi să lichideze sărăcia din Uniune. Cetăţenii europeni ar fi devenit, în viziunea acestor lideri, cei mai fericiţi oameni de pe planetă. Viaţa lor în Uniune nu ar fi fost afectată de şomaj, de sărăcie sau de dezumanizarea pe care o provoacă însă chinul unei existenţe la limita supravieţuirii şi sub demnitatea umană. Promisiunile făcute sunt contrazise de situaţia în care se află Uniunea Europeană acum, la începutul anului 2010, proclamat Anul European de Combatere a Sărăciei şi Excluziunii Sociale.
Aproximativ 80 de milioane de cetăţeni europeni, adică 16% din populaţia Uniunii Europene, trăiesc sub limita sărăciei, având venituri estimate la cel mult 60% din venitul mediu brut estimat oficial în ţările lor. Conform Eurobarometrului 2009 privind sărăcia şi excluziunea socială, majoritatea europenilor intervievaţi au declarat că principala cauză a sărăciei este lipsa locurilor de muncă. La aceasta se adaugă nivelul redus al salariilor şi al pensiilor, care nu acoperă cheltuielile necesare asigurării unui trai decent. Peste 73% dintre europeni consideră că fenomenul sărăciei se extinde cu o viteză îngrijorător de mare, iar pentru 84% în ultimii trei ani, sărăcia a crescut în ţara lor. Aproximativ 67% dintre europeni cred că pentru a avea un trai decent trebuie să acopere cheltuieli care sunt foarte mari şi în permanentă creştere.
În 2010, liderii Uniunii Europene şi-au propus câteva obiective frumoase. Foarte frumoase, am putea spune, dar numai pentru galerie, pentru presă, pentru imagine. Ni se vorbeşte despre recunoaşterea dreptului persoanei care este afectată de sărăcie şi excluziune socială de a trăi în demnitate şi de a avea un rol activ în societate. Ni se mai spune că se va urmări realizarea unor acţiuni concrete, de angajament politic şi guvernamental, pentru a combate sărăcia şi excluziunea socială. Ni se promite că va fi promovată coeziunea între toţi actorii sociali astfel încât sărăcia să fie eradicată în Uniunea Europeană. Toate vorbele astea sună frumos într-o declaraţie de presă, dar nu au efecte în viaţa de zi cu zi a cetăţeanului european.
Preşedintele Uniunii Europene, Herman van Rompuy, este mai puţin optimist. Lucid, el avertiza zilele acestea, într-o declaraţie oficială, că se teme de permanentizarea nivelului scăzut al investiţiilor şi de stabilizarea şomajului structural la un nivel ridicat. Herman van Rompuy mai spune că miliardele de euro injectate de guvernele europene în economie au fost simple remedii pe termen scurt şi atenţionează că foarte multe ţări din Europa de Vest, cu excepţia Germaniei, îşi pierd rapid baza industrială. Este foarte posibil ca declaraţiile tranşante ale preşedintelui Uniunii Europene să deranjeze „mogulii europeni“. Cine sunt aceştia? Sunt acţionarii băncilor private şi companiilor multinaţionale pe care politicienii europeni i-au salvat de la un binemeritat faliment, folosind averea naţiunilor europene.
Sărăcia care afectează tot mai mult Uniunea Europeană este un efect al eşecului modelului economic european. Atâta vreme cât sistemul economic al Uniunii este favorizant pentru marile capitaluri, transformând forţa de muncă europeană într-o resursă aflată la bunul plac al companiilor multinaţionale, atâta vreme cât drepturile sociale şi politice ale cetăţeanului european nu sunt susţinute în practică de necesare drepturi economice, Uniunea Europeană nu va fi altceva decât un Imperiu Roman redivivus în care deţinătorii puterii politice şi economice ignoră şi dispreţuiesc drepturile cetăţenilor de rând.
Săptămâna viitoare se va organiza un nou summit al Uniunii Europene, care îşi propune să schiţeze o strategie de impulsionare a creşterii economice pe termen lung. Vom vedea în favoarea cui va fi această creştere economică. Între timp, ca şi cetăţeni români ne putem amuza ascultând declaraţiile ministrului de finanţe, domnul Vlădescu Sebastian, care ne zice: „Eu cred că nu trebuie să fim atât de îngrijoraţi. Eu nu cred că şomajul va fi atât de mare pe cât se estimează, mai ales dacă vom reuşi să implementăm şi nişte măsuri. 2010 va fi un an greu, dar e primul an în care se va relua creşterea“. Vorba lui Moromete, pe ce te bazezi când spui chestiile astea, domnule ministru? Aşteptăm un răspuns, noi, cetăţenii plătitori de taxe şi impozite, că ne bate sărăcia la poartă. Lăsându-l pe domnul Vlădescu în plata Domnului şi grija partidului care l-a făcut ministru, mai spunem doar atât: a fi cetăţean al Uniunii Europene poate însemna, în curând, a fi membru într-o mare familie – familia calicilor europeni! Aveţi grijă, români!