Revenire economică temporară, cu dedicaţie pentru „şalăi“

După aşa o cură de pesimism, poate că nu este cel mai rău lucru să venim şi cu o veste bună. Că pieţele financiare s-au calmat şi investitorii şi-au regăsit optimismul nu mai e o ştire. Este ceva ce putem constata cu toţii. Partea bună este că acest climat pozitiv din pieţele financiare, probabil, anticipează o ameliorare a situaţiei din economia reală pentru 2010. Se va întâmpla mai întâi în ţările dezvoltate, un parcurs asemănător urmând să fie copiat şi în România, cu un oarecare decalaj în timp. Injecţiile de lichidităţi din partea băncilor centrale reprezintă stupefiantul administrat controlat economiilor dependente de drogul consumului iraţional. Corpul epuizat de supraconsum al economiei mondiale se trezeşte din dezmorţire sub efectul dozei „salvatoare“. Motive de bucurie? Dacă vom şti cum să ne pregătim pentru următorul val al crizei, da. Dacă ne vom amăgi, însă, cu alte injecţii de optimism – rămânând tranchilizaţi atunci când ar trebui să fim vigilenţi -, putem spune că totul va fi degeaba.
Până atunci, contemplăm cu interes cum, în presa internaţională, diverşi analişti apropiaţi corporaţiilor clamează revenirea economică, un nou început de „bull market“ în pieţele financiare şi sfârşitul recesiunii. Un optimism copiat şi pe meleagurile dâmboviţene, unde ni se explică acum că, prin priceperea establishment-ului din ţările occidentale, s-a reuşit combaterea crizei. Revenirea va fi greoaie – se admite -, dar deja am atins fundul prăpastiei. Cele de mai sus pot fi, într-un anume fel, adevărate şi nu este exclus ca, în termeni nominali, PIB-ul mondial să fi cunoscut deja, în 2009, minimul. Probabil că etapa inflaţionistă a crizei va începe cu paşi timizi, iniţial pătrunderea în economia reală a banilor pompaţi de băncile centrale spre sistemul bancar avariat urmând să fie interpretată drept o reîntoarcere a economiei globale pe un trend de creştere.
Dacă privim însă chestiunea supraconsumului ca fiind reală, dacă acceptăm că epuizarea resurselor naturale reprezintă o problemă cronică şi dacă ne uităm că uriaşele datorii nu numai că au rămas în sistem, dar s-au şi mărit prin escaladarea deficitelor statelor, atunci ne putem da seama cu uşurinţă că intens mediatizata criză nu se poate să se fi încheiat. În consecinţă, mult-trâmbiţata revenire economică nu poate fi mai mult decât… o revenire. Adică un ciclu secundar de creştere într-o piaţă financiară „bear“ şi o economie în contracţie pe termen lung.
În România, obişnuiţi cu o viaţă din criză în criză, oamenii aşteaptă, cu speranţe, veşti bune. De aceea poate şi tresar acum încrezători că situaţia s-ar putea schimba. Măcar de la anul… Pe acest fond, mass-media de business vin să ne ofere motive de optimism. Că este vorba de creşterile din pieţele financiare, de o oprire din cădere a PIB-ului american sau de o încredere sporită a investitorilor şi consumatorilor surprinsă de diverse studii, toate aceste argumente ne sunt aduse în faţă de presa apropiată mediului corporativ. Băncile austriece îşi reafirmă hotărârea de a exploata potenţialul de dezvoltare al pieţei locale, agenţiile de rating par mai binevoitoare, iar firme de consultanţă aduc în discuţie avantajele României post-criză. Ce să mai spunem?! O mulţime de prieteni! O multitudine de oportunităţi!
„Am impresia că turnura asta violentă a cam prins pe aici nişte ‘şalăi’, care nu au apucat să iasă. Sunt descoperiţi rău de tot. Acum mi se pare că se încearcă să se mai mişte lucrurile, să se mai dea un imbold economiei, mediului investiţional… Ca să poată să îşi facă ăştia exit-ul“, îmi spunea în luna martie un mic întreprinzător, intuind bine perioada de acalmie care urma să se aşeze peste piaţa locală de capital. Este, într-adevăr, evident faptul că o parte din capitalul speculativ a rămas captiv în perioada aceasta, mai puţin pe Bursă, cât pe active imobiliare şi, implicit, pe leu. Avem apoi băncile locale, blocate pe portofolii de credite mai mult decât dubioase după finanţarea acestui uriaş bubble din rezidenţialul românesc. Cu siguranţă, valul de optimism, pe care acum mass-media de business par a dori să ni-l insufle, este cu dedicaţie specială pentru aceşti „şalăi“.
Cum trebuie să reacţionăm? Surzenia rămâne reţeta cea mai bună atunci când ne confruntăm cu aceste cântece de sirenă ale analiştilor suspect de încrezători. Acelaşi întreprinzător mi-a expus atunci strategia firmei la care este acţionar: „Noi ne pregătim să folosim etapa asta. Am redus deja din costuri. Apoi, avem produsul ăsta nou, care cred că se va adapta bine în noul context. Consolidăm poziţiile din piaţă pe care ne-am aflat în anii trecuţi. Încercăm să ne asigurăm cash-flow-ul prin contracte în avans pe termene mai lungi. Acceptăm ca o realitate reducerea marjelor de profit. Rezervele de cash devin prioritare. Ne ţinem departe de contractarea unor împrumuturi. Cu alte cuvinte, avem o politică foarte conservatoare care să ne ajute să rezistăm în piaţă într-un viitor pe care nu îl văd a fi foarte bun“.
Cele enunţate mai sus reprezintă un caz particular, şi nu o reţetă de succes, fiecare firmă sau familie urmând să îşi gândească, aşa cum ştie mai bine, situaţia în faţa noului val al crizei. Şi aici nu este vorba despre defetism. Într-adevăr, trebuie să ne menţinem încrederea. Să avem încredere în noi înşine, în capacitatea proprie de evoluţie profesională, în perfecţionarea activităţii, în capacitatea noastră de a valorifica oportunităţi. Pe de altă parte, încrederea oarbă într-un bine general dat de viitorul capitalismului corporativ trebuie lăsată la o parte, ca orice produs de propagandă ieftină. Să nu uităm că scopul acesteia este cel de a ne induce în eroare, de a facilita capitalului mare posibilitatea de a ne pune în braţe active supraevaluate şi de a ne transfera datorii care să ne explodeze în faţă. Este şi motivul pentru care contractarea unor noi împrumuturi (leasing auto, participare la programul „Prima Casă“ etc.), mai ales pe termene lungi, într-o perspectivă zugrăvită în roz a unei reveniri economice este cel mai iresponsabil lucru cu putinţă.