Alegerile pentru Parlamentul European au repre-zentat un examen atât pentru ideea unităţii europene în varianta UE, cât şi pentru clasa politică românească. Marele examinator, poporul român, i-a picat la acest
examen pe politicienii noştri şi a întors spatele Uniunii Europene. Doar 27,4% dintre români au considerat că merită să meargă şi să-şi voteze reprezentanţii în Parlamentul European. De fapt, în majoritatea cazurilor, votul a fost exercitat de membri de partid, de funcţionari sau de oamenii de afaceri din clientela de partid. Alături de ei au votat şi mercenarii din satele româneşti, ţăranii noştri decăzuţi, disperaţi de foame şi de frica de primar, aceşti nefericiţi care s-au lăsat mânjiţi de rahatul cu aromă europeană cu care activiştii de partid i-au ispitit plimbându-i cu maşina, microbuzul sau autocarul până la secţia de votare, să voteze „cum trebuie“ şi, eventual, de două ori.
„Succesurile“ româneşti ale scrutinului sunt reprezentate de un „mare tribun“, un „cavaleru’ luminii“ şi de „fata lui tăticu’“. Un extremist naţionalist, un fost oier ajuns afacerist anchetat penal şi o beizadea de fanariot au devenit triada europarlamentară „made in Romania“ cu care vom defila, în fundul gol, pe scena Parlamentului European. Însă, nu prezenţa în Europarlament a acestor
erori de istorie mă preocupă. Alegerile europarlamentare sunt importante prin mesajul pe care poporul român îl transmite clasei politice şi Uniunii Europene. Românii sunt sătui de politicieni, sunt sătui de minciunile, de hoţia, de netrebnicia lor. Politicienii români, părăsiţi de elec-torat, au ajuns să fie obligaţi să mimeze democraţia, dând şpagă alegătorilor sau obligând clientela politică să-i voteze. Procentul de abia 27,4%, cât reprezintă participarea românilor la scrutinul de duminică, şi mai ales moralitatea îndoielnică a multora dintre cei care au mers să voteze, precum şi apartenenţa lor la masa de manevră controlată de partide îmi demonstrează că politicienii români practică un fel de onanie electorală. Ei umflă păpuşa gonflabilă a clientelei politice, mimează actul democratic al alegerilor şi ne spurcă existenţa cu gemetele lor de satisfacţie sau insatisfacţie, în funcţie de prestaţia păpuşii peti-cite de pe al cărei fund mur-dar stă să se dezlipească o etichetă pe care scrie „democraţia românească“. Românii au transmis un mesaj şi către Uniunea Europeană. Ei sunt interesaţi de această Uniune doar în măsura în care le oferă prosperitate şi dreptate socială. Prosperitatea a dispărut din viaţa românului de rând, iar dreptatea socială rămâne doar o speranţă deşartă. Uniunea Europeană nu are pentru români o valoare suficient de mare încât aceştia să fie preocupaţi de soarta Parlamentului European.
Încercând să uităm de mizeria de la noi, privim spre Europa şi observăm că popoarele de pe Bătrânul Continent îşi pierd încrederea în megaproiectul Uniunea Europeană. Participarea la alegerile pentru Parlamentul European a scăzut de la 61,9% în 1979, la 56,6% în 1994 şi 42,9% la scrutinul din acest an. Euroscepticismul manifestat pe bună dreptate de europeni şi criza economică provocată de marile corporaţii bancare au generat o situaţie favorabilă relansării formaţiunilor politice naţionalist-extremiste. În Marea Britanie, Partidul Independenţei a obţinut 12 mandate de europarlamentari, iar naţionaliştii din Partidul Naţional Britanic – BNP vor avea două mandate. În Olanda, Partidul Poporului Libertăţii (naţionalist şi antiemigraţie) a obţinut două mandate, în Franţa, Frontul Naţional condus de Le Pen a obţinut trei mandate, irlandezii naţionalişti ai Sinn Fein vor avea un europarlamentar, iar în Italia, Liga Nordului (separatistă şi antiemigraţie) a obţinut opt mandate, dublându-şi numărul de europarlamentari faţă de legislatura trecută. În Balcani, extremismul naţionalist va fi reprezentat de Partidul România Mare, care a obţinut trei mandate, de Partidul Jobbik (Ungaria), aripa politică a Gărzii Maghiare, cu trei mandate, de Adunarea Populară Ortodoxă (Grecia), cu două mandate, precum şi de Adunarea Naţională Ataka, cu două mandate.
Uniunea Europeană începe să plătească erorile comise în ultimii ani. Birocratizarea instituţiilor europene, ignorarea voinţei popoarelor în procesul de construire a suprastatului european, apariţia unei caste politico-economice transeuropene care caută să subordoneze politicile unionale propriilor interese financiare, eşecul instituţiilor europene în a oferi popoarelor continentului bunăstarea şi stabilitatea economică şi, mai ales, o societate dreaptă au agravat prăpastia dintre cetăţenii europeni şi Uniunea Europeană. Popoarele Europei au răspuns fie prin neparticipare la vot, fie promovând naţionalismul extremist. Alegerile europarlamentare de duminică pot fi considerate, într-o anumită măsură, o nouă dovadă că Uniunea Europeană se află într-o gravă criză de funcţionalitate şi, mai ales, de identitate. Ca orice vis născut nu în sufletele oamenilor, ci în laboratoarele de clonare ale stăpânilor neştiuţi ai acestei lumi, „Visul European“ tinde să se transforme într-un coşmar, iar între coşmar şi nebunie graniţa este foarte subţire…
