Acasă Opinii Miracolul Obama

Miracolul Obama

-

Când am auzit discursul lui Barack Obama de la convenţia de acum patru ani a Partidului Democrat, am avut senzaţia că omul acesta e capabil să plutească peste mulţimi, să le vrăjească în sensul bun al cuvântului, să stârnească pasiune pentru politică într-o lume în care politica stârneşte tot mai puţină pasiune. Colegii mei americani de la London School of Economics erau cu toţii fani Obama şi era greu de discutat cu ei despre subiect. Dacă nu îl placi pe Obama eşti un om rău, nu îţi pasă de semeni, de planetă, de săraci, de bătrâni, de copii etc.
Obama este un orator de geniu şi un politician de geniu. De aceea este foarte periculos. El nu are votanţi, are fani. Am încercat cu câţiva dintre ei un exerciţiu de reimersiune în realitate. Ce anume îţi place din ce propune el? Cum veţi ieşi din criza economică dacă veţi creşte taxele? Şi cum veţi scădea preţul la benzină dacă veţi creşte taxele pe benzină? Întrebări legitime care se lovesc de un zid în cazul fanilor lui Obama. Este zidul pasiunii. Unii habar nu au ce anume propune el, sunt chiar surprinşi să afle. Dar nici nu contează ce anume propune în mod concret câtă vreme vinde speranţă şi schimbare. Aşa spune sloganul său: „Speranţa în care putem să credem“. Importante sunt speranţa şi credinţa. E ceva religios în experienţa Obama. Ciudat este că e adorat de cei mai educaţi şi mai cosmopoliţi dintre americani. Şi de cei mai puţin religioşi, în ciuda religiozităţii pe care o afişează el. Bătrânul John McCain, moartea pasiunii când deschide gura, îl bate de departe printre alegătorii evanghelici. Dacă eşti laic şi nu foarte ataşat de biserică, statistica spune că ai mai multe şanse să votezi cu Obama. Şi tocmai aceşti urmaşi ai raţionalismului iluminist trăiesc o experienţă cvasireligioasă. El va aduce schimbarea, America va deveni mai bună, planeta nu se va mai încălzi, nebunii lumii îl vor asculta spăşiţi. Nu a spus el că doar ce va merge la Teheran şi va rezolva problemele cu Ahmadinejad?
Obama este un spectacol care poate lua minţile. Este o poveste frumoasă despre un copil care pleacă de jos şi ajunge sus într-o societate care oferă şanse ambiţioşilor. La precedenta convenţie a democraţilor a ţinut doar un discurs. După patru ani e candidat la preşedinţie şi extaziază mulţimi în Germania, mai ceva ca Beatles. Dar politica nu se termină când se sting luminile concertului. Deşi are aerul că reinventează politica, Obama este, de fapt, un populist clasic. Are geniul oratoric de a promite enorm, dar nimic concret. Fiecare înţelege ce vrea din discursul pasional despre schimbare. În definitiv, toţi ne dorim schimbări. Problema cu acest gen de politician este că funcţionează bine doar când nu este la putere. Odată câştigată puterea, fanii săi redevin cetăţeni. Şi atunci se vede că schimbarea nu înseamnă acelaşi lucru pentru toţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

15 COMENTARII

Cod galben de ceaţă densă în şapte judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri dimineaţa, atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă densă în şapte judeţe din...