Înapoi în Ţara Vulpilor

Am plecat la mare vineri după-amiază şi, trei ore mai târziu, am făcut joncţiunea cu alţi prieteni, în Bucureştiul încă înfierbântat. De la ieşirea din Capitală s-a circulat bine, cu excepţia unui nod, la Medgidia. Trecuse însă de miezul nopţii când am ajuns în Vama Veche. Oră de dans, la Expirat sau la Ovidiu, pentru fetele cu sticla de bere într-o mână şi cu ţigara în cealaltă, de intimitate, pentru perechile ascunse sub umbreluţele de stuf, de plimbare sub cerul înstelat, pentru cei singuri.
S-a construit destul de mult, chiar şi pe plajă, în ultimii ani, Vama însă pare la fel. Cine va merge la Sighişoara, săptămâna viitoare, la aşa-zisul festival de artă medievală, va întâlni, probabil, pletoşi cu pahare de bere în mâini şi fete hippie ronţăind turtă dulce, porumb fiert sau mere glazurate. Vrăjitoare şi cavaleri, rockeri beţi şi sataniste tunse chilug. Motociclişti, adolescenţi cu creste şi punkeri în haine jegoase stând la coadă la bancomat. În hărmălaia străduţelor pietruite va distinge bătaia pendulei din Turnul cu Ceas şi poate, încă, vocea lui Jim Morrison fredonând „People Are Strange“. Zborul porumbeilor peste acoperişurile de ţiglă, afişele fetelor: „Ne sărutăm între noi. 1 leu“, ale băieţilor: „Pentru 50 de bani ne oprim din cântat“ (la Sighişoara, în zilele de festival, are un public oricine se încumetă să se producă) şi cele mixte: „Luaţi artiştii de pe stradă! Vrem într-un bar!“, vor fi, într-o formă sau alta, acolo, căci unele lucruri, chiar dacă nu rămân la fel, nu se schimbă niciodată.
Cei care dansează şi cei care cântă cu chitara, îmbrăţişaţii şi singuraticii, femeile nude, cele rezemate de motociclete sau acelea care stau la rând, dimineaţa, la „1 leu spălatul pe dinţi“ vor fi mereu în Vamă. Şi cei care dorm în zori în corturi, în maşini, în sacii întinşi pe nisip, dar şi eroii răpuşi de somn, pe plajă, cu o sticlă goală în mână. I-am lăsat acolo şi am pornit spre 2 Mai, pentru micul dejun, spre Mangalia, pentru cumpărături (câte baxuri cu bere cumpărase Stela Popescu!), spre rezervaţia de la Hagieni, pentru plimbare, şi apoi, pe un drum peticit, spre Balcic, pentru Castel. La Craiova a fost semnat tratatul prin care, de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni, cedam bulgarilor, în 1940, Cadrilaterul, îmi spuneam în timp ce chelnerul de la un restaurant cu drapel românesc ne întreba, pe rând, sigur pe cuvintele rostite cu accent slav: „Ce vrei de băut?“.
După altă noapte pe plaja din Vamă şi o dimineaţă în 2 Mai, a urmat o după-amiază liniştită de duminică, în Constanţa, cu pescăruşi ţipând deasupra statuii exilatului Ovidiu şi cu bătrâni plimbându-se agale, lăsând impresia că relaţiile se mai îmblânzesc, cu anii, iar infidelităţile îşi pierd din importanţă. Apoi, o seară în aglomerata Mamaia, cu gondole şi palmieri, şi, în sfârşit, întoarcerea acasă.
Spre dimineaţă, când ne apropiam de Slatina, chiar la intersecţia cu drumul către Scorniceşti, o vulpe ne-a tăiat calea. S-a oprit pentru o clipă, surprinsă în bătaia farurilor, şi a fugit. M-am gândit la vulpile celelalte: care stăpânesc ţara, care şi-au consolidat averi imense, care şi-au ridicat palate noi ori s-au aşezat, cu acte în regulă, în cele vechi. Cum i-ar privi boierii de altădată pe bişniţarii ce le sunt „succesori“? Poate cu perplexitatea ce mi s-a întâmplat atunci când, ajunşi acasă, am deschis lucrarea de masterat a Corinei (trebuia să o susţină în acea zi). O mapă îmbrăcată în piele, pe care mi-o întinsese fără un cuvânt. Crezusem că e meniul.