Provocarea granzilor

Puţin timp ne mai desparte de startul Campionatului European de fotbal, iar naţioanala noastră se face remarcată mai mult prin accidentări şi declaraţii optimiste din partea jucătorilor. Televizoarele sunt luate cu asalt de deontologii fotbalului, care nu creditează România cu prea multe şanse, dar, fie vorba între noi, nici nu trebuie să fii mare ziarist sportiv să îţi dai seama că o grupă cu Franţa, Italia şi Olanda nu e tocmai uşoară.
România merge la Euro cu o trupă în aparenţă defensivă, având doar patru atacanţi şi mulţi fundaşi. Nu ştim ce gândeşte Piţurcă în privinţa strategiei, dar momentan trebuie să mergem pe mâna lui, la fel cum el şi jucătorii se vor face direct responsabili de rezultatele obţinute în meciurile oficiale.
S-a vorbit, de asemenea, foarte mult despre convocarea unor jucători ieşiţi total din formă, precum Bănel Nicoliţă sau Moţi. Poate că au dreptate cei care afirmă că, la naţională, selecţia se face în funcţie de impresar, pentru că, din câte observăm, firma fraţilor Becali este stăpâna tricolorilor, iar cei care nu au contracte cu ei nu prind loturile mari. Situaţia este asemănătoare cu cea dinainte de revoluţie, numai că atunci alţii făceau jocurile, iar provincialii ratau naţionala în funcţie de interesele de partid.
Dintre adversarele din grupa noastră, francezii par de departe cei mai periculoşi, în opinia mea. Noroc cu antrenorul lor, care a demonstrat de multe ori că este oaia neagră din echipă. Însă, să aliniezi un lot de 23 de oameni şi să îţi rămână pe dinafară jucători precum Trezeguet, Flamini, Cisse, Mexes sau Ben Arfa înseamnă că eşti o forţă fotbalistică.
Despre italieni, nimic nou. Toată lumea îi vede principalii candidaţi pentru dubla absolută pe care o poate atinge o naţională la acest nivel. După ce a câştigat Campionatul Mondial acum doi ani, „squadra azzurra“ vine pe cai mari la Euro, dar poate da greş din cauza infatuării şi a subestimării adversarilor. Lipsa lui Inzaghi, Totti sau Nesta îşi poate pune amprenta pe jocul „macaronarilor“. Până una-alta, italienii au de luat o revanşă pentru Europeanul din 2004, când au fost eliminaţi din grupe, aşa că interesele şi ambiţiile o să fie foarte mari din partea trupei lui Donandoni.
Vechii noştri prieteni, olandezii, vin şi ei plini de speranţe, dar cu un mare gol lăsat de absenţa lui Seedorf, de departe unul dintre cei mai buni mijlocaşi din lume la ora actuală. Cearta dintre el şi Van Basten pare să fie sursa principală a acestei decizii, dar mai bine pentru noi, pentru că mijlocaşul Milanului este „tobă de fotbal“ şi ar fi reprezentat o mare ameninţare la adresa lui Chivu şi a restului apărării. Deocamdată, pe plan european, Olanda este în cădere, iar o prestaţie proastă a „Portocalei Mecanice“ la Euro ar menţine trendul descendent. Dacă o să poată transforma magicianul Van Basten Olanda într-o maşină de fotbal rămâne de văzut.
După cum se prezintă grupa, repet, mari şanse numai un nebun ne-ar putea acorda, dar la fel poate s-ar fi spus şi de Grecia, acum patru ani, când s-a văzut situaţia din grupa lor. Nu ştim ce cal troian au avut grecii atunci, dar prin victoria lor finală s-a deschis drumul celorlalte echipe mici să spere că vor putea îndruma trofeul spre ţările lor. De aceea, nu trebuie să ne speriem. Trebuie să ne jucăm şansa şi să ţinem capul sus, pentru că suntem la Euro şi reprezentăm România. Scoateţi-ne în stradă, băieţi!