14.5 C
Craiova
duminică, 5 mai, 2024
Știri de ultima orăOpiniiCu leii la vânzare

Cu leii la vânzare

Luna noiembrie a anului trecut a adus o nouă pată de ruşine în istoria de 60 de ani a Universităţii Craiova… Interdicţia de a mai efectua transferuri pentru un an, primită de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, reprezintă a doua bilă neagră, alături de retrogradarea în liga secundă.
Cel care a pus la cale cele două „reuşite“ negative este nimeni altul decât sclavul regimului sovietic, miliţianul Dinel Staicu, omul care nu a avut niciodată treabă cu fenomenul fotbalistic şi a produs numai rău acestui club. De fapt, nici nu a fost greu pentru el, acesta căutând mai mult să-şi facă un capital de imagine şi să ţintească spre funcţii mai mari în oraş, decât să promoveze şi să ducă numele Ştiinţei pe culmile performanţei.
Din cauza acestui om Craiova suferă şi în prezent. Interdicţia primită de la TAS era văzută anul trecut ca o mare lovitură, Universitatea fiind în acel moment angrenată încă în hora retrogradării.
Toată lumea vedea Ştiinţa una dintre principalele candidate la retrogradare, iar acest lucru era explicabil prin „pumnii“ pe care oltenii îi primiseră de peste tot.
Atunci s-a hotărât să se meargă pe o strategie de coeziune a lotului actual, cu infuzii de tineri de la Primăvara, în speranţa că aceştia se vor adapta şi îşi vor da drumul la joc cât mai repede. Ideea a fost bună, Craiova alegându-se cu o trupă nebună de juniori (Gângioveanu, V. Găman, M. Costea, S. Lung Jr., Bărboianu), care, în sezonul viitor, pot revendica locul de titular fără probleme.
S-a dorit ca echipa să fie închegată, să se lucreze cu aceleaşi lot de jucători un timp îndelungat, iar ideea nu părea deloc rea, marile cluburi adoptând această strategie ce nu mai necesită timp de acomodare şi de sudare a relaţiilor, în detrimentul celei de reîmprospătare continuă.
Dar marea dilemă a venit anul acesta, la terminarea actualului sezon, când Universitatea Craiova a anunţat că jucătorii Bornescu, Tănasă, Săceanu şi Luţu or să fie transferaţi. Primul, titular indiscutabil al postului de portar, pare să dorească acest lucru şi îşi motivează decizia prin contestările suporterilor. Mofturile făcute şi impresiile de lider de vestiar par să deranjeze şi la nivelul conducerii clubului, Mircea nefiind străin de acuzele ce i s-au făcut după meciuri importante, el fiind cunoscut ca singurul portar care apără după ce primeşte un gol.
Deciziile de a-i pune pe Tănasă şi pe Luţu pe lista de transferuri sunt însă bizare. Piteşteanul a venit ca titular cert în sezonul trecut, dar a ajuns să nu mai prindă primul unsprezece din cauza accidentărilor. S-a vehiculat că Njock ar fi mai bun decât acesta, însă oricine îşi dă seama că „Tase“, în formă maximă, îi dă clasă „gigantului“ camerunez. Cât despre Luţu, e destul de ciudat faptul că, deşi posedă cea mai bună tehnică, are cel mai mic salariu din echipă. Cunoscut ca favoritul tribunelor, „Hagi“ este orientat către ţări străine, unde o să delecteze cu talentul său alţi spectatori.
În prezent, Universitatea are nevoie de toţi jucătorii săi. Nu poţi să ţinteşti performanţa numai cu jucători tineri. Nu dorim să ne transformăm într-o echipă gen Sportul Studenţesc, cu fotbalişti tineri, talentaţi şi valoroşi, dar cu performanţe zero. Nu mai putem să motivăm eşecurile prin lipsa de experienţă.
Se vehiculează în Craiova faptul că patronul Mititelu ar fi ajuns la fundul sacului, iar vânzarea actualilor jucători nu face decât să dea apă la moară acestor zvonuri. Dacă aşa se prezintă situaţia, atunci se apropie vremuri grele.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII