Coaliţia pentru Universităţi Curate (CUC), o structură formată prin asocierea reprezentanţilor Societăţii Academice din România şi ai altor 12 organizaţii neguvernamentale româneşti, a făcut public Raportul proiectului de monitorizare a integrităţii sistemului universitar românesc. În cadrul acestui proiect finanţat de Ambasada Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti, au fost monitorizate cinci universităţi de stat din Bucureşti, Iaşi, Ploieşti şi Târgovişte, ca o primă etapă în monitorizarea, în perioada 2008-2009, a tuturor universităţilor de stat din România.
Concluziile cercetării realizate de colegii din Coaliţia pentru Universităţi Curate sunt descurajante pentru orice persoană care mai are puterea să creadă că universităţile româneşti ar fi soluţia formării şi afirmării unei elite intelectuale în România anilor 2000. Lista problemelor din sistemul universitar românesc începe cu faptul că o mare parte din membrii corpului profesoral universitar manifestă o totală lipsă de transparenţă în adoptarea deciziilor privind conducerea universităţilor şi derularea procesului academic. De exemplu, aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli se realizează în multe cazuri fără o consultare reală şi fără a fi consemnată în procesele-verbale ale şedinţelor senatului universităţii. Declaraţiile de avere şi de interese ale cadrelor universitare sunt fie nepublicate, fie neactualizate, iar declaraţiile cu privire la colaborarea cu securitatea comunistă lipsesc cu desăvârşire. Reprezentanţii universităţilor sunt indiferenţi şi faţă de procedurile legale privind achiziţiile publice şi păstrează „la secret“ procedurile de achiziţie, neexistând referiri la sumele plătite şi la furnizori. Nu în ultimul rând, lipsa de transparenţă este întâlnită la fel de des şi în cazul organizării concursurilor de ocupare a posturilor didactice universitare.
A doua mare problemă a mediului universitar românesc pare a fi fenomenul nepotismului. În două din cele cinci universităţi monitorizate au fost identificate câteva „familii“ universitare formate din soţ-soţie, tată-fiu. O situaţie de acest fel ridică mari semne de întrebare cu privire la obiectivitatea promovărilor şi a evaluărilor, inclusiv asupra distribuţiei normelor didactice şi implicit a veniturilor. Într-o anumită măsură se poate vorbi de un fel de tradiţie în universităţile noastre, în temeiul căreia angajarea şi promovarea rubedeniilor de către decanii de facultăţi, de către rectori sau de către coordonatorii de catedre tinde să devină un fapt obişnuit. Nepotismul determină obstrucţionarea accesului la avansări al tinerilor care nu au o relaţie de rudenie cu cineva din conducerea facultăţii sau universităţii şi provoacă o scădere a calităţii procesului educativ academic.
Plagiatul şi toleranţa foarte mare la plagiat reprezintă altă problemă a mediului universitar românesc. Numeroasele scandaluri de plagiat din ultimii ani nu au generat apariţia unor mecanisme care să combată plagiatul. Dimpotrivă, lucrările de doctorat, studiile sau cercetările ştiinţifice inspirate cu „copy“/„paste“ din lucrări de prestigiu din străinătate sunt deocamdată o prezenţă constantă în activitatea aşa-zis de cercetare a universităţilor tocmai din cauza faptului că nu există nici dorinţa şi nici mecanismele de a combate acest fenomen.
Analizând activitatea academică şi de cercetare ştiinţifică din universităţile monitorizate, s-a observat că profesorii universitari cu funcţii de decan, prodecan sau rector sunt în cumul de funcţii şi de granturi de cercetare, astfel că veniturile lunare ating un nivel foarte ridicat şi nejustificat, în jurul sumei de 5.000 de euro.
Deşi la un simplu calcul se ajunge la concluzia că este imposibil pentru o singură persoană să realizeze într-un timp fizic limitat un număr atât de mare de activităţi, situaţia este acceptată, ba chiar foarte des întâlnită. Pe hârtie, titularul de curs este profesorul universitar respectiv, dar cursurile sunt ţinute de fapt de asistent, în vreme ce titularul este ocupat cu alte activităţi fie în universitate, fie în afara acesteia, de exemplu în calitate de director de spital sau proprietar de clinică privată.
Monitorizarea realizată de Coaliţia pentru Universităţi Curate ne demonstrează că fenomenele negative care au loc în mediul universitar românesc sunt identice cu cele care afectează şi alte componente importante ale societăţii româneşti – administraţia publică, Biserica, viaţa politică, mediul cultural etc. Foamea de avere, dorinţa de a parveni, egoismul crunt şi mirajul unei prosperităţi obţinute fără efort, ci doar prin impostură şi minciună, caracterizează mentalitatea falselor elite româneşti. Există o lipsă de reacţie a oamenilor. Cu toate că nepotismul din facultăţile noastre, de exemplu, poate fi uşor observat fie de studenţii participanţi la cursuri, fie de aproape oricine prin simpla vizitare a paginii de internet a facultăţii respective, nu există reacţii. În cei optsprezece ani de democraţie postdecembristă, protestul împotriva acestei situaţii nocive pentru viitorul intelectualităţii şi elitei româneşti a fost un protest contextual şi nu unul constant. La începutul anilor ’90, studenţii au avut curaj să alunge din universităţi pe politruci, pe impostori, pe incompetenţi. Zadarnic. Valul de revoltă a trecut, organizaţiile studenţeşti şi-au pierdut puterea, iar politrucii şi copiii lor controlează acum sistemul universitar românesc. Există un pericol serios, acela ca universităţile româneşti în care au predat cândva un Carol Davila, un Nicolae Iorga sau un Nae Ionescu să ajungă un fel de temple ale imposturii, care vor fabrica mii de nulităţi în fiecare an. Impostura din mediul universitar şi analfabeţii cu diplomă de studii superioare au mari şanse să învingă spiritualitatea românească. Păcat…
