PSD a plătit scump ceva gratuit

Americanii au o vorbă care, tradusă în româneşte, ar suna cam aşa: „Dacă mă păcăleşti o dată, să-ţi fie ruşine. Dacă mă păcăleşti de două ori, să-mi fie mie ruşine“. E cum nu se poate mai potrivită acum, când PSD a decis să încheie un nou protocol, prin care va băga Partidul Conservator în parlament. Sunt două argumente pentru care aceasta este o mişcare păguboasă pentru PSD. În primul rând, trădarea. Dan Voiculescu şi-a băgat oamenii în parlament pe lista PSD şi apoi a contribuit la majoritatea parlamentară a Alianţei D.A. Se poate argumenta interminabil de ce a făcut asta, se poate spune că Traian Băsescu nu ar fi acceptat un guvern al PSD. Cert este că, din punctul de vedere al social-democraţilor, a fost o trădare. Totul capătă aspecte haioase când citeşti că noul protocol conţine cauze antitrădare şi va fi înregistrat ca atare la tribunal. Cu alte cuvinte, dacă PC trădează din nou, PSD îl va da în judecată. Şi ce dacă? Justiţia nu poate invalida mandatul unui parlamentar odată ales. Ideea în sine că mergi la tribunal ca să îţi menţii aliaţii politici e tot atât de ridicolă ca o nevastă care şi-ar da bărbatul în judecată ca să ducă gunoiul. Partidul lui Dan Voiculescu a trădat PSD de două ori până acum.
O dată înainte de alegerile locale din 2004. Apoi au încheiat altă alianţă pentru alegerile generale, din care Partidul Umanist (actual Conservator) a dezertat. Se pare că PSD nu se mai satură, are un fel de plăcere masochistă în a fi trădat.
În al doilea rând, nu e limpede ce anume câştigă PSD din acest troc. În 2004, când PUR a întors armele, biroul de presă al PSD a emis un comunicat epocal, în care reproşa deschis foştilor-viitori parteneri că nici măcar că nu şi-au pus televiziunile la treabă pentru PSD, aşa cum se înţeleseseră. Nu are rost să argumentăm un truism: toată lumea ştie că PSD vrea de la PC acoperire favorabilă în trustul de presă al lui Dan Voiculescu. Problema este însă că presa nu câştigă voturi. Presa poate face agenda politicienilor, dar studiile academice din domeniu nu au arătat niciodată o relaţie solidă presă-voturi, aşa cum cred politicienii români şi mulţi ziarişti. Cele mai bune exemple sunt constanta poziţie a PD-L pe primul loc şi popularitatea preşedintelui Băsescu, în ciuda faptului că are o presă foarte proastă, şi asta de ani buni. Publicul favorabil lui Traian Băsescu nu are încredere în organele de presă anti-Băsescu. E simplu.
Alt exemplu este chiar Partidul Conservator. De mulţi ani, Antenele promovează acest partid ca şi cum ar exista cu adevărat. De mulţi ani ne sunt băgaţi pe gât diverşi anonimi-simbriaşi de la PC pe post de lideri politici. Dar acest partid nu a existat niciodată pe cont propriu, în simpatia electorală. PC este băgat în seamă întrucât ceilalţi politicieni se tem de televiziunile lui Voiculescu. Este un miraj care se autosusţine. Voiculescu este puternic deoarece ceilalţi politicieni îl cred puternic.
Dacă PSD dorea doar să se asigure că presa lui Voiculescu îl va toca pe principalul său adversar, adică pe Băsescu, atunci protocolul e tot atât de inutil. Deja trustul de presă voiculescian face acest lucru. Seară de seară, zi de zi, în mod obsesiv. În cel mai bun caz, PSD a cumpărat scump un lucru pe care îl avea gratis.
Nu în ultimul rând, asocierea PSD cu PC pune o problemă pentru colegii mei ziarişti din trustul Intact. Liderii PSD declară deschis că au încheiat alianţa pentru televiziuni. Deci, cine face agenda Antenelor şi a publicaţiilor din trust? Fie ziariştii fac agenda, cum declară ei înşişi, fie Dan Voiculescu. Dacă ziariştii fac agenda, atunci PC a înşelat pur şi simplu PSD. Dacă Dan Voiculescu face agenda, atunci colegii mei ziarişti au o nouă problemă de credibilitate. Nu că până acum nu ar fi avut-o, dar măcar acum ştim ceva mai limpede ce citim/vedem la televizor.