Gustul zilelor de sărbătoare

Bucuria Naşterii Domnului, infuzia de planuri şi speranţe pentru Noul An au pătruns în aceste zile şi în bătrânele case neputincioase, şi în vilele cu termopane, şi în apartamentele fostei egalităţi socialiste.
Oamenii se adună în jurul mesei, în bucătăriile cu aparate de radio din care crainicul tradiţionalului buletin hidrologic anunţă „gheaţă la mal“ sau în sufrageriile cu filme de acţiune şi comedii lirice, toate americane, pe micile ecrane. Unii au venit din Italia, din Spania, din Canada, din alte ţări, să îşi vadă părinţii, rudele, prietenii. Alţii, din satele cu infinite câmpuri albe ale României congelate. Miroase a piftii, a sarmale, a cozonac. Mezelurile preparate în casă, salata boeuf, cea „orientată“ şi prăjiturile de tot felul nu exclud gutuia din care muşcă o fată singură, ascultând jazz, în excesul de sinceritate al unui moment depresiv.
Se socializează intens, aproape în fiecare casă, se împletesc replici, bancuri, râsete, poveşti. „Veneam de la Vâlcea, tăiasem porcul şi, trecând printr-un sat, cu 100 la oră, mi-am adus aminte de bătrânica de la care trebuia să iau lapte, aşa că m-am întors din drum. «Eşti trimis de doamna Pandele?», a zis, privind pe lângă mine, printr-o pereche de ochelari cu multe dioptrii. «Parcă îţi recunosc vocea, dar în maşina aia ce ai, că mi se păru că ai un porc!»“; „Mi-am frânt mai întâi un picior, apoi pe celălalt. Mi-a şi zis doctorul: «Noroc că nu ai mai multe!»“; „Tanti, fiul lu’ matale a avut neruşinarea să îşi bată joc de mine! A venit cu un sac ambalat frumos, băgat în ţiplă, capsat pe margini: «Ăsta e pachetu’ lu’ mama, unde-l pun eu acuma?». Şi mi l-a întins mie: «Bagă-l în frigider, să nu se strice!». Aşa am făcut, şi când l-am deschis, peste vreo trei zile, am descoperit că era un pachet cu cărbuni!“; În timp ce la radio „E ora la care ies la atac cavalerii de mare anvergură“ (o variantă a şlagărului lui Adamo): „În ’68, pe o zăpadă maximă, mergeam cu o săsoaică (ea stătea la 1-2, eu la 3-4), mă duceam să o culc, şi treceam printre două unităţi militare. I-am zis: «Fugi, că ne halesc ăştia pe amândoi!»“ şi, în aceeaşi notă nostalgică, privind femeia care mătură: „Of, doamnă Dorino, ce bine stai!“; „Eram Moş – te pune viaţa în situaţii diverse -, şi vine unu’ mic, cu papion la gât, cu două bancnote strânse aşa, în palmă: «Vleau şi eu o cola!». Poţi să-l refuzi pe ăsta? Sau pe ăla care ne arăta fiecare deget la ce se poate folosi, şi ridicându-l pe cel devenit clasic: «Şi mizloţiu ţine pardesiu’!»“; „Rău fac, domnule: cu sticla în faţă şi nu are cine să îmi toarne! Nu pot, că m-am zgâriat într-o pisică!“.
Se socializează voios şi în Orăşelul Copiilor sau pe patinoarul din Piaţa „Mihai Viteazul“ şi în grupurile de colindători ce străbat, printre coceni şi gunoaie, satele mizere. Schimbă impresii şi norocoşii vacanţelor la munte, şi ghinioniştii care aşteaptă vizita (cuvânt cu altă încărcătură), în spitale; şi consilierii municipali care ştiu pe de rost refrenul zburdalnicului imn al oraşului: „Craiova României, istoria Băniei“, şi ţăranii urcaţi în „rată“, la Calu’ Mort. Stau de vorbă, în cimitire, femei îngrijorate pentru faptul că Uniunea Europeană nu ar permite cortegiile funerare cu steaguri bisericeşti (păgubind mahalalele de momente de deliciu), aprinde lumânări şi fata cu gutuia, ieşită la plimbare între două filme (Broken Flowers şi Eternal Sunshine of the Spotless Mind).
Tuturor acestora şi celor care citesc rândurile de faţă: 2008 să vă fie cu bucurie, cu sănătate şi împliniri, cu inspiraţie în alegeri!