14.5 C
Craiova
duminică, 5 mai, 2024

Un truc românesc

Un Comunicat DIICOT remis presei miercuri, 1 august 2007, aduce naţiunii la cunoştinţă că fratele lui Omar Hayssam, Omar Mahmoud, e urmărit penal, împreună cu Omar Mouchkles, alt frate al sirianului, pentru că ar fi plănuit şi înlesnit fuga din România a Teroristului numărul unu al patriei. Fuga din ţară a cuiva înseamnă, înainte de toate, trecerea ilegală a frontierei. În cazul lui Omar Hayssam, trecerii ilegale a frontierei i s-a adăugat un lung şir de momente, cum ar fi: obţinerea unei adeverinţe medicale pentru a putea ieşi din puşcărie, intervenţia procurorului Ciprian Nastasiu în şedinţa de judecată, nesupravegherea de către SRI.
Altfel spus, fuga lui Omar Hayssam nu se reduce la plecarea în străinătate. E limpede, în aceste condiţii, că textul izvorât din fantezia DIICOT face să tresară orice inteligenţă cât de cât normală prin aberaţia de zile mari.  Cei doi fraţi ai lui Omar Hayssam sunt persoane particulare. E posibil ca respectivii să fi plănuit fuga fratelui lor drag. Înţelegând prin asta că s-au întâlnit la o bere şi, vorbind în şoaptă, au stabilit formula prin care Omar Hayssam ar putea s-o şteargă. Acest plan nu se putea transpune în practică fără complicitatea autorităţilor. Nici Omar Mahmoud, nici Omar Mouchkles nu sunt şefi în Poliţie sau în SRI sau măcar simpli poliţişti sau grăniceri.
Din acest punct de vedere, a spune că fraţii i-au înlesnit lui Hayssam fuga înseamnă a ne lua de proşti. Fuga lui Hayssam nu putea fi înlesnită decât de autorităţi. Autorităţi precum: SRI, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă. Ştiţi cine a ajuns la concluzia că fraţii i-au înlesnit lui Omar fuga? Tocmai autorităţile de mai sus! De unde se vede clar că se încearcă o pasare a responsabilităţilor de la nivelul autorităţilor la cel al unor persoane particulare. Şi nu întâmplător. Privind în urmă, la şirul evenimentelor care au dus la plecarea din ţară a lui Omar Hayssam, vom constata că toţi cei implicaţi au scăpat basma curată.
Ciprian Nastasiu, procurorul de caz, care a surprins pe toată lumea intrând în şedinţa de judecată şi cerând punerea în libertate pe motive de boală, e bine mersi. Despre medicul care a eliberat adeverinţa nu se mai aude nimic. Nimeni din SRI, din Poliţie, de la Grăniceri n-a fost sancţionat. Deşi au promis o anchetă severă, autorităţile n-au dat până acum nici un semn că ar fi făcut-o sau măcar că ar fi început-o. S-a procedat, aşadar, într-un stil cu care ne-am obişnuit deja după 17 ani de tranziţie: s-a făcut tărăboiul de rigoare, după care s-a tăcut. Şi nu fără folos. Românii au memoria scurtă. Dacă nişte şmecheri reuşesc să scape basma curată dintr-un scandal care durează, de regulă, doar câteva zile, mai mult ca sigur pot sta liniştiţi în funcţii după aceea. Nimeni nu le mai aminteşte că se angajaseră să dea socoteală!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU