Politicienii români au reuşit trista performanţă de a politiza până şi fenomenele meteo. Seceta care bântuie ţara a devenit subiect de ceartă între preşedintele Băsescu şi prim-ministrul Tăriceanu. Fiecare dintre aceşti doi Trahanache ai teatrului politic românesc foloseşte pârghiile specifice funcţiei ocupate pentru a exploata seceta în interes propriu şi ca lovitură de pedepsire a adversarului.
Bineînţeles, aşa cum ne-au obişnuit, cele două tragicomice figuri ale democraţiei româneşti au păreri diferite şi aflate în conflict în legătură cu seceta. Băsescu s-a înfăţişat naţiunii marcat de o mare tristeţe şi a declarat că situaţia este gravă, ca un fel de sfârşit al lumii, şi că seceta devine tema principală a discuţiilor din Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Băsescu a cerut prim-ministrului să raporteze ce măsuri urgente va lua împotriva secetei şi într-o oarecare măsură a indus discret ideea că Tăriceanu este vinovat de dezastrul provocat de secetă. Din nefericire pentru el, preşedintele Băsescu nu prea mai are alte mijloace, decât CSAT, de a transforma seceta într-un aliat al politicii sale anti-Tăriceanu. Băsescu se luptă cu o altfel de secetă, seceta de subiecte anti-Tăriceanu.
Prim-ministrul Tăriceanu este într-o poziţie avantajoasă, este şeful guvernului, deţine controlul banilor statului, poate accepta provocarea băsesciană cu seninătate. Relaxat, mulţumit că de această dată are ceva atuuri în faţa marinarului-preşedinte, Tăriceanu încearcă să ne liniştească şi ne spune că situaţia nu este aşa de gravă, că lucrurile sunt sub control, că guvernul va da bani pentru despăgubiri şi pentru lucrări de irigaţii etc. În relaxarea sa, domnul Tăriceanu dă termene scurte miniştrilor din guvern, îi mustră tovărăşeşte şi manifestă un calm suspect.
Pe cine să credem? Cearta celor două vârfuri ale politichiei româneşti pe tema secetei este penibilă. Nu cred că Tăriceanu sau Băsescu ar deţine soluţia pentru a salva ţara de secetă pentru că încercarea prin care trecem are cauza la nivel planetar. Dacă sunt aşa mari iubitori de ţară, cum tot declamă în discursurile dânşilor, atunci să lucreze împreună pentru a diminua efectele secetei, o secetă provocată de fenomenul încălzirii globale, de inconştienţa cu care civilizaţia umană s-a dezvoltat în dauna mediului înconjurător, o secetă parte a unui dezastru global.
Protecţia mediului înconjurător şi exploatarea echilibrată a resurselor de pământ agricol, pădure şi apă nu au fost vreodată priorităţi pentru guvernanţii români de după 1989. S-a profitat din plin de indiferenţa acestora şi s-au comis jafuri de mari proporţii asupra pădurilor, sistemelor de irigaţii sau a terenurilor agricole. Defrişările masive care au transformat în pustiu zeci de mii de hectare de păduri, distrugerea sistematică a sistemelor de irigaţii, amenajările funciare făcute fără armonizare cu natura şi în dauna acesteia, utilizarea de îngrăşămite chimice fără respectarea normelor de mediu, la care se adaugă funcţionarea unor companii industriale deosebit de poluante fără aviz de mediu sunt acţiunile nocive care au ca unic scop câştigul imediat şi care au deteriorat grav ecosistemul României. Efectele încălzirii globale, în rândul cărora scăderea rezervelor de apă ale planetei ocupă un loc central, au contribuit la agravarea situaţiei.
Clasa politică românească este neputincioasă în faţa acestui dezastru, ba chiar putem spune că nu are interes să-l stopeze. Există numeroase conexiuni între unii politicieni şi diverşi proprietari de păduri, de terenuri agricole, de mari companii industriale care încalcă normele de mediu. Conspiraţia dintre politician şi omul de afaceri lipsit de scrupule urmăreşte doar acumularea de averi, indiferent de consecinţele acestei acţiuni asupra semenilor sau a mediului. Este secetă? Şi ce dacă? Politicianul, marele proprietar, îşi porneşte aerul condiţionat sau pleacă în excursie, la munte, în vreo ţară nordică. Iar cu seceta rămânem noi, fiii unei ploi care nu mai vine…
