Inca de mic am avut o slabiciune pentru Universitatea, si cu fiecare meci vazut pe „Central“, impreuna cu tata si unchii mei, dragostea fata de culorile alb-albastre se dubla. Mai târziu am inceput sa fur cearsafurile mamei si sa le stropesc cu cerneala, sa desenez simbolul Stiintei, care ma fascina din ce in ce mai mult. Decupam poze cu favoritii, clasorul fiind neincapator la un moment dat. La zece ani am avut primul meu fular cu Universitatea. Facut de mine, dintr-un material albastru si ceva pasta de dinti. Nu se gaseau materiale promotionale cu gruparea sufletului meu asa ca a fost singura solutie. Abia asteptam sa apara produse cu insemnele Universitatii…
Pe la vreo 12 ani am inceput sa fug de la scoala, eram nelipsit din deplasarile Craiovei, devenisem „prizonier“ al acestui crez alb-abastru. Povestea mea a culminat in clasa a 12-a, când ma pregateam sa intru la Facultatea de Educatie Fizica si Sport. Ca sa ma stimuleze sa invat, mama, fiind pictorita, mi-a promis ca imi va transforma camera intr-un „altar“ alb-albastru. Bineinteles ca in anul intâi aveam, deja, ceva de vis, un leu imens deasupra patului, graffiti pe restul peretilor si o draperie alb-albastra, ce-i drept cu Schalke 04, cumparata de la un second hand.
Au trecut anii si, in sfârsit, cineva a avut ideea si curajul sa se inhame sa faca un magazin pentru suporteri, insa planurile sale serioase s-au spulberat când totul incepuse sa prinda contur. Intr-un final s-a deschis oficial magazinul asteptat de mine si de multimea fanilor olteni, dar condus de un om destul de opac in gândire si fara sa stie ce inseamna comertul. Drept dovada nemultumirile celor care visau sa aiba un breloc sau alte produse cu insemnele Universitatii, raportul calitate-pret nefiind in concordanta. Ba mai mult, tipul, in loc sa remedieze defectele consemnate de cumparatori, a sarit la gâtul acestora si a iesit la rampa cu o noua idee nastrusnica: un magazin pe patru roti. Jos palaria! Numai ca Lucian Mitu a dat din nou cu batul in balta, inghesuind istoria si simbolul alb-albastru intr-o Dacie papuc, spunând ca va veni si dubita aia mare, intr-un târziu. Cu „slapul ESO“ la plimbare, Mitu si-a pus marfa pe o masa plianta, ca la piata, patând blazonul Stiintei, pentru ca nu a avut rabdare. Nu conta cum, omul stia doar ca trebuia sa vânda si sa-i prezinte sefului sau incasari cât mai mari, ca sa-si justifice activitatea. Ca pe timpul raposatului. Doar nu-l durea pe Mitu ca Universitatea ajungea tinta glumelor bucurestene, ca este doar un stelist precupet, avid dupa bani, si un „vânator“ redutabil de functii.
Pentru noi insa, suporterii cu mentalitate de invingatori si obrazul fin, gustul amar lasat de magazinul ambulant, trimis de Mitu in teritoriu dupa bani, nu va trece cu una cu doua. Din pacate nici nu-l putem ameliora cu ceva, pentru ca personajul de la marketing nu stie sa indulceasca situatia. Din contra, va mai iesi pe piata cu alte gogomanii, pentru ca asta este el, un simplu tarabagiu.
