România intra nepregatita in Uniunea Europeana, obosita de finisul lung in care a incercat sa bifeze tot ceea ce ar fi trebuit sa faca pe-ndelete in ultimii patru ani. Politicienii puterii nu par insa prea interesati de viitorul imediat pe care ar trebui sa si-l rezerve România ca stat membru al UE, iar o dezbatere serioasa pe aceasta tema inca nu a inceput. Primul-ministru, desi invoca urgentele europene atunci când explica de ce nu vrea alegeri anticipate, totusi nu se ocupa serios nici de pregatirea institutionala, nici de strategii de repozitionare a tarii pe piata comunitara. Leonard Orban, devenit comisar european din partea României, i-a avertizat nu de mult pe inaltii oficiali de la Bucuresti ca preocuparea pentru viata interna „extrem de agitata“ in detrimentul intereselor europene risca sa afecteze viitorul comunitar al tarii.
De la 1 ianuarie 2007, la Bruxelles se vor lua tot mai multe decizii care privesc România, iar autoritatile autohtone ar trebui sa se implice astfel incât consecintele acelor decizii sa influenteze pozitiv România. De fapt, cel putin 50 la suta dintre deciziile care privesc viata românilor se vor lua la nivel comunitar, iar guvernul nu are inca o viziune clara asupra felului in care se vor desfasura lucrurile, nu a creat un sistem de gestionare a afacerilor europene si nici o agenda de integrare pe domenii. Nu exista o prognoza detaliata asupra impactului imediat pe care il va avea integrarea asupra pietei muncii, asupra investitiilor, asupra pietei de capital, dar mai ales asupra intreprinderilor autohtone care nu pot intra in concurenta cu cele europene. Nu exista un plan de masuri guvernamentale care sa atenueze socul aderarii si nu au fost discutate modalitatile prin care pot fi ajutate societatile românesti sa faca fata pe piata comunitara.
Strategia postaderare de la Ministerul Integrarii, in loc sa fie preluata de guvern si adusa in fata opiniei publice pentru a fi dezbatuta de intreaga clasa politica inainte de momentul 1 ianuarie 2007, pare abandonata din motive politice. Premierul Tariceanu ar prefera sa foloseasca documentele adoptate de PNL, nu strategia oficiala facuta sub coordonarea ministrului democrat, Anca Boagiu, demonstrând o data in plus ca pentru el interesele politice de partid primeaza asupra celor de stat. Aceasta strategie ar fi trebuit sa defineasca inclusiv ce fel de stat european va fi România, daca va fi de partea tarilor care vor o Uniune Europeana politica sau de partea celor care prefera o Uniune Europeana economica. Ar fi fost normal ca aceste lucruri sa tina primele pagini ale ziarelor, sa fie tema intâlnirilor politice din ultimele luni si subiect de talk-show-uri la televiziunile nationale.
Liderii partidelor din arcul guvernamental au fost insa mai ocupati cu impartirea fotoliilor lasate libere de conservatori si de luptele fratricide pentru influenta si putere, in vreme ce primul-ministru a incercat sa stimuleze optimismul românilor in prag de An Nou, spunându-le ca decalajul fata de celelalte state membre ale UE ar putea fi recuperat in urmatorii 20 de ani.
