Sedinta festiva a parlamentului de luni a fost o adevarata lectie de democratie si istorie. Ea a fost conceputa ca o sedinta festiva dedicata condamnarii comunismului din România; caracterul festiv i-a fost conferit de un grup de patrioti indrumati de cel mai mare om politic pe care l-a avut România vreodata, care este singurul care poate salva tara. E suficient sa-l vezi ca sa strigi cu entuziasm „Salvarea“; numai ca la noi salvarile vin cu intârziere.
Stiu ca orice opinie, orice actiune umana este tributara unei anumite doze de subiectivism; care, daca nu e exagerat, este suportabil. Voi cauta si eu sa fiu subiectiv intr-o doza decenta, desi nu cred ca voi reusi.
Tema propusa pentru mentionata sedinta era condamnarea comunismului; tema care, evident, nu poate fi tratata cu obiectivitatea necesara. Opiniile distincte ale populatiei, chiar daca nu sunt toate reale, au o anumita justificare. Cei care au avut de suferit vor fi impotriva comunismului. Cei care au avut avantaje substantiale in aceasta perioada vor fi impotriva condamnarii comunismului. Unii care ar dori mai multa disciplina si liniste il regreta pe Ceausescu; ceea ce am facut si eu luni seara, caci, daca ar fi trait, cei care s-au manifestat violent intr-un loc sacru, fundamental al statului ar fi fost deja arsi la crematoriu si cu cenusa aruncata intr-o canalizare. Cei care se multumesc cu un salariu modest, dar garantat, fara eforturi deosebite (noi ne facem ca muncim, ei se fac ca ne platesc), vor regreta comunismul. Mai sunt unii care n-au cunoscut pe viu realitatile si care fie vor fi indiferenti, fie vor fi cooptati in tabara celor care regreta comunismul; si nu fara motiv. Ci sub argumentul ca saracia reala, contemporana este rezultatul sistemului capitalist. Se uita totusi ca actualul „capitalism“ nu este autentic, ci, dupa expresia cea mai autorizata a principalului arhitect al societatii române contemporane, un capitalism de cumetrie, adica pentru un grup de privilegiati, adica tot un fel de comunism. Iluzia ca in ’89 a fost inmormântat comunismul este falsa; atunci au fost inmormântati sotii Ceausescu, dupa ce au fost asasinati in mod las si fara o judecata autentica, pentru a face loc la conducere celui care o visa de atâta timp. Si, pentru ca acest fapt sa treaca neobservat, a mai dispus asasinarea câtorva mii de nevinovati, pentru a crea un scenariu plauzibil.
Vreau sa subliniez ca nu sunt membru si nici simpatizant al vreunui partid; in fiecare sunt figuri dubioase, unele care se cunosc, altele care nu se cunosc inca. N-am suferit fizic sub comunism, dar am avut rude si prieteni care au trait drame inimaginabile. Au fost perioade in care am trait mult mai bine decât azi, dar cu plata unor compromisuri, pe care m-am straduit sa le pastrez la frontiera unei minime moralitati. Am trait si umilinta cozilor pentru produse alimentare, cât si umilinta de a ma supune unui regim ai carui exponenti erau de o inteligenta cel putin discutabila. N-am fost disident si nici martir; am fost las ca majoritatea intelectualilor. De aceea ii cinstesc pe cei care au avut curajul demnitatii, pentru care au platit din greu. In afara de cei mentionati as dori sa mai amintesc câtiva. Marele actor C. Tanase pentru cupletul „De la Nistru pân’ la Don/ Davai ceas, davai palton/ Davai baristea, mosie/ Haraso tovarasie“ a fost trimis sa-l distreze pe Dumnezeu. Pastorel Teodoreanu pentru catrenul „Sadoveanu este rus/ Sta cu curul la apus? / Vrea s-arate apusului / Cum e fata rusului“ a fost trimis la puscarie; sentinta i-a fost agravata si din cauza ca i-a demonstrat acuzatorului poporului ca e prost. Marii chimisti, academicienii Spacu si Nenitescu, au avut curajul sa voteze impotriva primirii in Academie a Elenei Ceausescu; urmarile le puteti imagina.
Dar sa ne rezumam la sedinta de luni. Trebuie sa ne obisnuim cu democratia; fiecare are dreptul sa-si exprime opiniile, dupa conceptiile sale, pregatirea sa intelectuala si starea sanatatii mintale. Când o personalitate politica, cu profund simt de raspundere, doreste in mod obiectiv si intr-un cadru public sa-si prezinte adevaratul sau caracter, adevarata personalitate, nu trebuie criticata, ci, din contra, laudata. Ca si autorecunoasterea ca puterile sale intelectuale sunt insuficiente pentru a folosi cel de-al doilea sistem de semnalizare si atunci e nevoie sa foloseasca fluiere sau un limbaj primitiv, care e mai accesibil pentru multi.
Consider ca titlul raportului nu a fost bine ales, deoarece contine verdictul care ar trebui sa ocupe pozitia finala. As opta pentru „Analiza influentei comunismului asupra destinului României moderne“. Astfel am putea, pe viitor, analiza si crimele din timpul Revolutiei, mineriadelor sau crimele de natura economica care au dus la starea de azi a României. Perioada postrevolutionara este mai neagra decât cei 40 de ani de comunism. Daca in acea perioada au fost ucisi sau afectati doua milioane de români, dupa mineriade, acelasi numar de români au parasit tara pentru totdeauna, ceea ce constituie o performanta si o eficienta remarcabile.
Ce am mai aflat interesant in timpul sedintei si in comentariile ulterioare. Raportul este exact, dar vinovat e Basescu; e prea profund si inca n-am inteles sensul. Raportul nu trebuia citit de cineva legat de comunism; de acord, trebuia citit de Ion Iliescu. Raportul constituie o declaratie de razboi impotriva Chinei; n-am gasit mentionarea Chinei in raport, dar nici n-am consultat valizele aruncate in Herastrau. Mi s-a parut ca raportul se refera la comunismul din România. Se mai obiecteaza ca nu se mentioneaza si realizarile comunismului. Au existat, fara indoiala; dar si in democratiile occidentale au existat, mult mai multe, mult mai consistente si fara atâtea victime umane. Atunci când s-a vorbit de victimele comunismului, Vocea Patriotului Nationale a strigat: „Asa le trebuie“. Foarte adevarat; asa ne trebuie si noua daca acceptam astfel de lucruri. In fine, i s-a reprosat lui Vacaroiu maniera in care a condus sedinta; nu e just; el a indeplinit sarcinile trasate si si-a respectat numele.
Eu m-am lamurit ca singurii eroi ai neamului sunt Ion Iliescu, Corneliu Vadim Tudor si Adrian Paunescu. Se face dreptate când i se da peste nas miselului de Alcibiade care spunea despre Iliescu ca e cârpa kaghebista, care in istorie va fi mentionat la erata. De asemenea, inainte de Ignat era necesara si o mentionare a lui Paunescu. Care a scris poezii geniale. Pentru exemplificare reproduc un fragment din „Recurs pentru Nicolae Ceausescu“. „Ce repede trece vremea, tovarase secretar general/ Cred ca ati putrezit in cesti ani / Care s-au scurs / Cred ca ati devenit o floare, impotriva tuturor legilor betoanelor / Si mi-e mila de dumneavoastra, tovarase secretar general / Si am o singura rugaminte / Sa nu deveniti trandafir /… Nu va formalizati daca veti deveni ochiul boului“…
Dar cine oare, intr-un WC din cladirea fostului CC, a hotarât asasinarea lui Ceausescu?
