Un intelept oriental se ruga in fiecare dimineata divinitatii sa nu-l oblige sa aiba parte de o epoca „interesanta“. Se pare ca noi românii nu ne-am facut cum se cuvine rugaciunile si ca de aceea Dumnezeu ne-a pedepsit sa avem parte de o epoca prea „interesanta“ dupa decembrie ’89. De la o vreme, suntem, pur si simplu, coplesiti de scandaluri. In fiecare seara când deschid televizorul pentru a afla ce perspective avem sa scapam de gerul siberian care s-a abatut peste noi, nimeresc peste un nou scandal. A fost, mai intâi, scandalul supranumit „Matusa“, care a dus la autosuspendarea lui Adrian Nastase din functia de presedinte executiv al PSD si la complicarea crizei din acest partid unde d-l Geoana pare prea mic pentru o dihonie atât de mare. A urmat scandalul in care e implicat George Copos, un vice-premier care face acum vizite dese la Parchet in calitate de „urmarit penal“. Nici nu s-au stins ecourile acestui scandal si a izbucnit altul, inca si mai delicat, legat de o intâlnire de taina la Palatul Victoria dintre primul ministru, ministrul Justitiei si un cunoscut om de afaceri „urmarit penal“; intâlnire petrecuta dupa ce d-l Patriciu petrecuse o noapte in arest.
Cine va urma? Nu stiu. Circula multe nume sonore care sunt in atentia procurorilor. Si, cum am spus intr-un articol din „Cotidianul“, procurorii lasa impresia (sper sa nu ma insel) ca s-au hotarât, in fine, sa iasa din periferiile coruptiei si sa se indrepte spre centrul ei; sa prinda, adica, in navoadele lor, „pestii mari“ pe care ni-i cer insistent oficialii de la Bruxelles. Dar as vrea sa atrag atentia asupra unui risc: acela de a vedea numai „spuma valurilor“, nu ce se intâmpla cu „marea“. Sigur, Parchetul trebuie sa-si faca datoria – daca va fi lasat – scotând lupta cu coruptia din stadiul de simplu spectacol, de show, de pantomima, in care se afla de multi ani. Cu alte cuvinte, sa duca niste granguri corupti (nu plevusca) in fata judecatorilor, dovedind ca prevederea din Constitutie potrivit careia „nimeni nu e mai presus de lege“ nu va ramâne o vorba goala. Dar adevarata problema a României nu se opreste la persoane. Trece dincolo de ele.
Cine s-a uitat cu atentie la ultimele sondaje a remarcat, fara indoiala, o cifra absolut nelinistitoare. Aproape jumatate dintre cei chestionati au declarat ca n-ar merge la vot, daca alegerile ar fi mâine. Nu-mi amintesc ca absenteismul – deocamdata prezumat – sa fi atins vreodata o asemenea cota. Si, oare, nu e el un grav, foarte grav, semnal de alarma? Eu cred ca da, indiferent cum am numi starea care-l genereaza: „lehamite“, „apatie“ sau „lipsa de speranta“. Caci nu e prea greu sa ne dam seama spre ce banuieli ne impinge un asemenea fenomen; inseamna ca milioane de români nu mai pun pret pe politica; inseamna ca milioane de români nu mai iau in serios nici un partid; inseamna ca milioane de români nu se mai simt reprezentati de formula „poporul suveran“. Pe scurt, asta inseamna ca in România sunt in pericol valorile democratiei.
Daca partidele noastre nu se vor nelinisti din pricina acestui semnal de alarma si se vor uita, in continuare, mioape, doar la „spuma valurilor“, la frictiunile si tensiunile dinlauntrul lor, si dintre ele, contând pe retorica gaunoasa a limbajului pe care-l folosesc – cu exasperanta incapatânare – la televizor, ne-am putea trezi in fata unor intrebari inevitabile. Pentru ce-au murit cei care au murit in decembrie ’89? Pentru a deveni tara cea mai corupta din Europa? Pentru a vedea compromisa ideea de bogatie de tot felul de profitori care, in timp ce ne vorbeau despre „interesul national“, se gândeau exclusiv la interesele lor? Pentru a vedea caricaturizata democratia? Pentru a descoperi ca si libertatea poate arata urât? Ar fi timpul, cred, sa ne amintim de episodul „mâinilor curate“ care au curatat, la un moment dat, politica italiana.
