Vacantele scolare le petreceam de regula in satul meu. Vara luam trenul Galati – Tecuci si coboram la Umbraresti. De aici mai avem 12 kilometri pâna in sat. Drumul acela, pe care si stramosii mei l-au batut atâta amar de vreme, il strabateam cu placere. Mirosea a grâu copt, a tarâna incinsa, a trecut. Cerul era inalt, lumina era blânda, iar soarele prietenos.
Gara din Umbraresti, banala si comuna, atragea atentia doar prin frumoasa sotie a sefului garii; o regaseam intotdeauna sub nuc, intr-o rochie inflorata, ascultând la patefonul cu manivela melodiile languroase ale lui Jean Moscopol. Schimbam totdeauna câteva vorbe; mult mai putine decât as fi dorit.
Intr-o vara, coborând din tren, am fost izbit de o putoare ingrozitoare. Am depistat imediat motivul. Ghereta latrinei din gara fusese darâmata, iar un cetatean, stimulat de bulanul unui militian, golea continutul haznalei, cercetând cu atentie continutul, asistat de doi securisti. Sotia sefului garii mi-a explicat. Era „chiaburul“ satului, pe care un vecin si prieten (ah, prietenii astia) il reclamase ca are câtiva banuti de aur, „cocosei“ cum se numeau pe atunci. Chiaburul a vrut sa fuga, de teama arestarii; atâtia plecasera prin puscarii, pe la canal, si nu se mai intorsesera. Dar in gara au incercat sa-l prinda. Atunci a aruncat cocoseii in latrina. Si acum il obligau sa-i recupereze.
Nu credeam ca, dupa mai bine de 50 de ani, voi regasi duhoarea aceea pestilentiala a latrinei din gara Umbraresti; dar politica româneasca de azi se manifesta din punct de vedere olfactiv la fel.
Ma gândesc cu revolta ce s-ar fi intâmplat daca matusa Tamara, incoltita de securisti, ar fi aruncat bijuteriile intr-o hazna. Dar ea nu le-a aruncat. In schimb, l-a aruncat acolo, post-mortem, pe nepotel. Nici nu putea arunca bijuteriile; ele veneau din URSS, si poate chiar din tezaurul nostru. Dar ma gândesc: oare au existat cu adevarat aceste bijuterii? Nu vreau sa-l atac sau sa-l judec pe Adrian Nastase; mi-e asa de antipatic incât mi-e teama ca nu pot fi obiectiv. In fond, Nastase n-a fost acuzat; i s-a cerut doar sa justifice niste bunuri a caror valoare cumulata depaseste posibilitatile unui bugetar. Ramâne ca justitia sa stabileasca adevarul; si bineinteles ca n-o va face. Ca de obicei. Puternic pesederizata in zonele superioare va apela la arsenalul stiut: vicii de procedura, tergiversarea procesului pe durata a câtorva ani, disparitia unor acte de la dosar etc. Si, la drept vorbind, nu cred ca Nastase e singurul corupt sau cel mai mare. Tot PSD e plin; si nici in afara lui nu ducem lipsa. Luati, de pilda, cazul tragediei de la Mina Anina. Compania nationala de care depinde mina are datorii imense la stat. S-au virat, pentru imbunatatirea conditiilor de lucru, sume imense, de la buget sau din surse externe; si nu s-a facut nimic. In schimb, multi din conducere, multi lideri sindicali au firme-capusa, vile, averi. Va raspunde oare cineva de banii disparuti? As! Când e vorba de hotie intervine solidaritatea de breasla, care functioneaza dincolo de culoarea politica. Sa luam, de pilda, cazul unui director de banca. Acesta a refuzat sa puna la dispozitia Procuraturii fisele bancare ale unor clienti, invocând secretul bancar. In schimb, procurorul-sef al Elvetiei, tara cu cel mai perfect sistem bancar, spunea intr-un interviu ca, daca are nevoie de informatii despre conturile unui client al nu importa carei banci, le obtine in mai putin de un minut. Dar bancherul nostru a fost, cu putin timp in urma, autorul unui accident soldat cu victime si nu a suferit nici un fel de consecinte. Trebuia sa-si manifeste recunostinta; ce Dumnezeu, oameni suntem.
Caderea lui Nastase in hazna, fiind primul dintr-o serie pe care o dorim cât mai lunga, are unele explicatii. Una hilara, oferita de Geoana, ar fi aceea ca n-a stiut sa redacteze declaratia de avere cu abilitatea necesara de a ascunde lucrurile ce ar putea avea urmari serioase. Apoi, Nastase are atâtia prieteni in partid, desi nu l-au mai intovarasit la Parchet ca pe Bivolaru.
Indiferent de epilogul cercetarii lui Nastase si D. I. Popescu, unele consecinte s-au evidentiat pregnant. „Tunurile“ se vor da de acum cu mult mai multa atentie caci, iata, poti fi luat la intrebari, indiferent cine esti. Sintagma ca PSD este un partid de corupti s-a dovedit reala si nu o lucratura politica. Este foarte adevarat ca mai sunt corupti si prin alte parti; ii asteptam si pe ei cu multa placere. Si asteptam provincia. Apoi, oamenii se vor gândi mai bine pe cine voteaza; ce-ar fi fost daca Nastase ar fi iesit presedinte? Spre lauda lor, presa si organizatiile neguvernamentale au devenit eficiente, destul de obiective, intransigente fata de nereguli, indiferent in care parte a spectrului politic se manifesta acestea.
Iata ca fiecare are matusa pe care o merita. Si matusa Tamara trebuie pomenita cu veneratie; caci, involuntar si post-mortem, a deshis un drum care trebuia de mult deschis. Si care va fi profitabil in mare si in viitor pentru tara.
Pentru moment, cel care va profita cel mai mult de pe urma matusii va fi Bunicuta.
Si cât as vrea sa uit duhoarea latrinei din gara Umbraresti; aceasta dorinta e echivalenta cu aceea de a mai trai multi, multi ani…
