Au fost folosite, in ultimii aproape saisprezece ani, multe formule, mai mult sau mai putin gaunoase, mai mult sau mai putin demagogice, prin care politicienii au incercat sa ne impresioneze. Ce-i drept, unele s-au dovedit inspirate, s-au transformat in vehicul electoral. Asa a fost formula „sistem ticalosit“ care i-a adus lui Basescu multe voturi, cred, la ultimele alegeri. Altele s-au dovedit din capul locului sterpe. Dar nici una n-a sunat mai comic, din câte imi amintesc, ca „gaselnita“ lansata pe piata, cu suspecta seriozitate, de d-l Geoana. Cica PSD ar fi pregatit pentru o „revolutie a binelui“.
Comicul acestei formule are mai multe surse. Mai intâi ca, dupa parerea mea, politicienii ar trebui sa scoata din vocabularul lor „binele“. Sa-l lase pe seama sfintilor, a filosofilor, a utopistilor. Politicienii ar trebui sa-si concentreze intreaga atentie asupra „raului“. Sa-si propuna, adica, sa faca in ceea ce intreprind „cât mai putin rau“. Sau sa diminueze, pe cât posibil, „raul facut de altii“.
Apoi, ce poate sa insemne o „revolutie a binelui“? Primul gând pe care ti-l impune o asemenea formula, in caz ca o iei in serios, e ca „raul“ a devenit atât de mare si atât de consolidat in toate structurile societatii noastre incât nu mai poate fi inlaturat decât printr-o „revolutie“. Si cum ar urma sa se desfasoare o asemenea „revolutie“? Prin masacrarea celor care au jucat rolul Diavolului si au asigurat triumful „raului“? Prin „exorcizari“ de genul celor de la mânastirea Tanacu? Sau prin rugaminti adresate exponentilor „raului“ de a renunta la lucrarea lor malefica?
Dar partea amuzanta e alta. Ca vine cineva din PSD sa ne vorbeasca despre o „revolutie a binelui“! In cei aproape saisprezece ani care au trecut de la tulburele (inca) decembrie ’89, PSD s-a aflat la putere sub diverse denumiri (FSN, FDSN, PDSR) zece ani. Asadar, daca „raul“ a ajuns azi, in România, la un nivel care cere (ne zice d-l Geoana) „o revolutie“ ca sa fie detronat, raspunderea revine in primul rând partidului care ne face o asemenea „oferta“. Sigur, s-au mai vazut cazuri in care un mare pacatos s-a convertit in predicator al virtutii. Dar toate convertirile de felul acesta au inceput cu o recunoastere a pacatelor savârsite si cu o perioada de penitenta. Or, nu l-am auzit pe d-l Geoana explicându-ne „raul“ comis de PSD, care are pe constiinta transformarea coruptiei in banalitate si a democratiei in caricatura. Dimpotriva, lansând „revolutia binelui“, d-l Geoana a batut, gratios, câmpii. Ne-a vorbit, la modul general, despre „reformarea clasei politice“ si despre „dinamitarea cuiburilor de coruptie si ineficienta“. Ne-a vânturat pe la urechi fraze pe care le-am auzit de mii de ori in ultimii aproape saisprezece ani. Si care nu mai au demult nimic in miezul lor.
Evident, inteleg ca d-l Geoana se afla intr-o situatie mai mult decât delicata. Pe de o parte, isi simte subred scaunul de presedinte al unui partid care l-a scos din caciula doar pentru a-i bloca accesul lui Ion Iliescu la sefie. In consecinta, isi da seama ca trebuie sa intreprinda „ceva“ ca sa se impuna in fata celor care continua sa-l considere un personaj secundar. „Razboiul orgoliilor“ dintre el si Nastase i-a aratat foarte clar ca are nevoie sa se faca „vizibil“, cât mai vizibil, daca vrea sa fie privit ca „sef“. Pe de alta parte, d-l Geoana e constient, probabil, ca PSD duce cu sine o faima de partid corupt, oligarhic, care gazduieste cei mai multi mari invârtiti; dar ca nimeni (din partid), si cu atât mai putin el, ca „produs de conjunctura“, nu se va putea atinge de putregaiul „de fond“. Cei care l-au facut „presedinte al PSD“ il pot arunca oricând peste bord. Incât tot ce poate spera d-l Geoana e sa obtina niste rezultate (incerte si ele) ca spalator de imagine.
