Putini stiu, poate, cit de greu se circula pe la 1850. Cea mai rapida diligenta parcurgea distanta Bucuresti – Craiova in trei zile, mergind zi si noapte, cu citeva opriri nesemnificative, pentru schimbul cailor si odihna surugiilor.
Un mijloc mai rapid de transport era olacul, o sareta cu doua roti, trasa de sase cai; surugiul calarea primul roib din stinga. Olacul nu avea arcuri, ci doar un brat de fin sub sezutul pasagerului. Cum drumurile erau foarte proaste, sau chiar nu existau (ca si acum), calatoria era la fel de incomoda ca si in unele trenuri de azi, la care costul biletului creste din trei in trei luni; dar degeaba. Orice calatorie spre Europa incepea cu olacul, in susul Dunarii, pina la un port din care se putea lua un vapor spre Viena.
Cum istoria se repeta, si acum România a pornit spre Europa intr-un olac; si de vreo 15 ani e pe drum.
La olac sint inhamati tot sase cai. Patru sint inhamati in fata: un cal pedist, unul liberal, unul udemerist si unul conservator. Ceilalti doi cai, unul peremist si altul pedeserist, care sint inhamati in spate, trag olacul in directie inversa celei de mers.
Surugiul, unul Basescu, calareste calul pedist. Tipa la cai, ca-i bun de gura, dar caii fac tot ce vor ei, si o iau care incotro, dupa interese. Surugiul ii mai biciuie, dar fara mare efect; el sustine ca trebuie biciuiti anticipat. N-are un ceas ca sa masoare scurgerea timpului, dar si-a luat un cocos, care-i cinta dimineata si seara sau cind vrea el.
Viteza olacului este diminuata de faptul ca România a luat multe bagaje cu ea, asezate in cufere spatioase, pe care este specificat continutul. Pe unul scrie „coruptie“, pe altul „justitie“, pe altul „prostie“, in fine „interese personale“, „rea-vointa“ etc. Mai sint si multi parlamentari care se agata de olac, ca sa se plimbe prin Europa; dar se plictisesc repede si iau avionul.
Pe la sfirsitul lui 2004 s-a schimbat administratia societatii care se ocupa cu olacul. La receptie au constatat ca olacul era intr-o stare jalnica. In plus, avea lipite de el o multime de stenograme, asa ca a trebuit sa-l vopseasca; in portocaliu. Dar cum n-a fost vopsit cu spor si nemteste, a inceput deja sa se scorojeasca.
Intre timp au aparut probleme cu niste spite; care a trebuit remaniate. Una dintre ele, spita Popescu, era prea rigida. Dar nici cele noi nu le plac cailor, care ameninta ca nu mai trag olacul.
Cum totusi olacul scirtiie, se preconizeaza sa se schimbe bucsele, care oricum sint vechi si uzate. Dar cele doua bucse, Nicu si Adi, s-au intepenit si nu vor sa iasa.
Asa par lucrurile la prima vedere; dar nu totdeauna lucrurile sint cum par a fi. Cum ar fi de exemplu cazul lui Hayssam; pe care l-am acuzat, l-am batjocorit, ca acum sa aflam ca dorea binele tarii, intentionind sa rapeasca un senator PSD. In loc sa-l fi inchis, mai bine-l sprijineam sa-i rapeasca pe toti parlamentarii pesedisti; si nu numai pe ei.
O stire de ultima ora ne spune ca olacul a ajuns la o apa unde, din cauza inundatiilor, podul a fost distrus.
E apa simbetei.
