16.7 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiNe furam singuri caciula?

Ne furam singuri caciula?

Ne siciie, din nou, incertitudinea si neputinta. Fotbalul pe care l-am vazut vineri pe stadionul „Electro“ ar putea fi catalogat drept un meci de Divizia C. Nici nu avea cum sa fie altfel cind cele doua combatante detin fotbalisti din aceasta categorie. Mai putin Universitatea, cei drept, dar sint citiva jucatori care pot face oricind parte dintr-o echipa din aceast esalon, in care a evoluat, pina anul acesta, adversara de pe malul Dunarii.


Imprecizia paselor si lipsa unui atacant care sa-si faca meseria cum trebuie sint „boala veche“ de care nu am scapat nici aici, in Divizia B. In plus, nu stiu ce tactica a abordat Ovidiu Stinga, dar de unde am stat eu mi s-a parut ca Universitatea joaca mai mult la intimplare, fara nici o idee, cel putin in repriza secunda. Acelasi lucru l-au remarcat si suporterii, care au taxat intreg circul care se profila in finalul intilnirii. Mai ales atunci cind Stinga l-a dat afara, in minutul 85, pe Dananae, gafeurul numarul unu, lasind Universitatea in zece oameni. Haos total!


Cu toate acestea, am reusit o victorie la o diferenta de doua goluri, insa nu putini au fost cei care au sustinut ideea ca a fost o intimplare fericita. Putea fi invers, daca in locul echipei din Giurgiu era o formatie mai buna, cu experienta jocurilor de uzura din Divizia B. Sa fi jucat acum, prin absurd, cu Sibiul, nu stiu citi suporteri ar mai fi stat si la repriza a doua, pentru a nu fi partasi la o umilinta.


Curios este ca au fost si fani care au vazut altceva, fiind pe placul lui Adrian Mititelu, insa cred ca acestia au avut probleme cu vederea. Este posibil ca soarele sa fi fost prea puternic…


Ideea este urmatoarea: Craiova nu a mai vazut un joc bun al Universitatii in ultimii ani, incit nu stie sa mai faca diferenta. Ba, mai mult, a devenit imuna la cuvintul anonimat, riscind sa-si compromita identitatea, dar nu renunta nici in ruptul capului sa viseze cu ochii deschisi la Divizia A…

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS