22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024

Contraste

Om avea noi o tara saraca, dar sintem bogati in evenimente interne: picante, socante, sarmante, alarmante, elegante etc.


Un eveniment cu adevarat alarmant si socant este aparitia unei noi maladii; s-ar putea spune chiar ca avem de-a face cu o epidemie. Este vorba de faptul ca unii oameni nu mai vad. Astfel, politisti, chiar de rang foarte inalt, nu vad hotiile care au loc foarte aproape de ei. Unii functionari ai institutiilor financiare, in special de rang inalt, nu vad smecheriile financiare, desi ele sint mari cit Himalaia. Chiar si unii magistrati nu vad bine, confirmind astfel faptul ca justitia e oarba cind vrea. Chiar si unii vamesi au aceasta boala; de pilda, nu l-au vazut pe „Bivolaru – Urina“ trecind frontiera. Pentru tratarea acestei maladii s-a incercat o metoda care, desi veche, s-a dovedit in alte parti eficace: termoterapia. Aceasta metoda consta in a tine bolnavul la temperaturi scazute. Mai exact la racoare. Din pacate, metoda s-a aplicat preferential, la un numar mic de persoane, si de multe ori cu compensatii. Dar si oamenii obisnuiti s-au molipsit de aceasta boala; nu vad porcariile care se petrec in jurul lor. Si lor li se aplica termoterapia, dar sub alta forma; sint arsi la buzunare.


Ce ne facem insa ca si Iliescu s-a molipsit; a calatorit de patru ori in acelasi avion cu Hayssam, dar nu l-a vazut. De fapt, la domnul Iliescu boala este cronica; intotdeauna el a vazut numai ce a dorit sa vada.


Omar Hayssam asta a absolvit la noi o facultate. Asta nu e mare lucru; a fost o vreme in care multi studenti straini, in special arabi sau greci, urmau o facultate in România, parcurgind cei cinci, sase ani in opt ani si trei Mercedesuri. M-am intrebat insa ce merite suplimentare are acest Omar ca sa fie primit in PSD si chiar cocotat pe o lista de candidati la Parlament. Acum am aflat; este schizofrenic. Boala lui se manifesta prin necesitatea de a defrisa paduri, de a comite evaziuni fiscale si de a fi amic cu inalti demnitari ai partidului.


Fiindca vorbiram de Hayssam, persoane iresponsabile sau poate foarte bine informate tind sa transforme tragedia celor trei ziaristi rapiti intr-o telenovela. Singurul lucru care se stie sigur este ca n-au mai cerut alti bani pentru rascumparare. Pai numai citi bani le-a dat Boerica arabilor sint suficienti pentru inca cinci posibile rapiri.


In perioada interbelica, multi români care au impinzit Europa au facut sa se vorbeasca despre tara lor, care a fost calificata ca o mare exportatoare de genii. Si românii care acum au impinzit Europa fac sa se vorbeasca despre România ca o exportatoare de hoti si escroci. Multi dintre ei vor sa ceara azil politic deoarece in tara nu-si pot desfasura activitatea din cauza concurentei unora cu inalte functii in partide sau administratie.


Si „Bivolaru-Urina“ vrea sa ceara azil politic. Daca consumul de urina poate constitui un motiv pentru acordarea azilului politic, probabil ca multi compatrioti vor renunta sa mai bea vin sau tuica. Oricum, Bivolaru e al doilea fiu al Tartasestilor care are probleme. Cei multi inainte. Situatia s-ar putea sa devina fragila ca un ou. Sau ca doua.


Singura pata de culoare in acest peisaj cenusiu o constituie Vanghelie. Infringerea recenta in alegeri l-a promovat in mod normal intr-o pozitie de lider al partidului. Acest lucru va fi benefic nu numai pentru partid, ci si pentru invatamintul românesc. A carui reformare grabnica se va pune mult mai imperativ. Conform dictonului hamleto-vanghelian „a fi sau a nu fi la timpul prezent“.


In contrast cu aceste efemere personaje, care se omoara sa stringa bani si functii, un Om care a plecat dincolo a strins dragostea si pretuirea a sute de milioane de oameni. A adus la Roma patru milioane de suflete care au dorit sa fie alaturi de el la marea trecere. Omul acesta nu lasa bunuri materiale dupa el, ci valori morale eterne, care niciodata nu se vor duce pe apa simbetei. Omul acesta ne-a aratat ca singurele izbinzi trainice sint cele ale iubirii, ale tolerantei, ale intelegerii. Izbinda lui Karol este in fond izbinda unei constiinte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII