In general, presa din România nu este interesata de ceea ce se intimpla in Europa. In presa scrisa si la televiziuni se mai spune cite ceva despre cite un accident, o declaratie mai zglobie a vreunui sef de stat sau a unui parlamentar despre România, vremea la Londra sau Paris si cam atit… Izolationismul acesta ne face foarte mult rau. Cautam sa inventam modele si solutii la probleme reale pe care altii le-au rezolvat inaintea noastra. Cautam sa fim originali acolo unde exista solutii acceptate si solutii inacceptabile de multa vreme.
In ultimii ani, imaginea României in Occident a mers din rau in mai rau. Dupa emotia Revolutiei din decembrie 1989, care ne-a adus simpatia tuturor, au urmat violentele din Piata Universitatii din iunie 1990, atitudinea fata de Casa Regala, privatizarea, restituirea bunurilor furate de regimul comunist, dosarele Securitatii, ajungindu-se pina la impresia ca România este statul coruptiei generalizate, o adevarata amenintare pentru Uniunea Europeana. Avem o adevarata arta de a ne exhiba problemele si neimplinirile in fata lumii intregi…
Daca am urmari mai atent ce se intimpla in Europa, poate am gasi o cale de a rezolva aceste probleme inainte de a deveni modele negative internationale.
Am sa dau numai doua exemple de saptamina trecuta. Parlamentarii englezi, fie in Camera Lorzilor, fie in Camera Comunelor, pot face tot ce doresc in viata. Pot fi membri in consiliile de administratie la firme de stat sau private, pot fi realizatori de emisiuni televizate sau radiodifuzate, pot fi antreprenori sau manageri ai propriilor firme. Ideea de baza in Anglia este ca parlamentarul fie numit, ca in Camera Lorzilor, fie ales, ca in Camera Comunelor, are toate drepturile din lume. In leaganul democratiei parlamentare mondiale, parlamentarul este intangibil. Saptamina trecuta insa s-a deschis in presa britanica o dezbatere foarte aprinsa privind actiunile parlamentarilor britanici. Un saptaminal foarte influent (Newstatesman) a publicat o scurta nota prin care comenteaza declaratiile de avere ale membrilor Camerei Comunelor. Unul dintre ei cistiga 120 de mii de lire sterline pe an din organizarea unui talk- show la televiziune. Daca ar auzi Ralu Filip imediat l-ar pune la zid, pentru ca acum doi ani Consiliul National al Audiovizualului din România a luat decizia de a suprima toate emisiunile in care un parlamentar este gazda de talk- show. De ce, cum, care ar fi justificarile, nu se stie. Un alt membru al Camerei Comunelor cistiga 195 de mii de lire sterline pe an din munca sa de editorialist la un cotidian. Suma ma face sa visez dulce, pentru ca si eu sint editorialist, dar nu ma gindesc sa cistig acesti bani intr-o viata. Multi membri ai Camerei Comunelor sint in acelasi timp directori, presedinti, membri in consiliile de administratie ale firmelor cu capital integral sau partial de stat, isi conduc propriile firme sau sint consultanti ai firmelor care cistiga licitatii netrucate cu statul britanic. Nimeni nu se supara. Mediul de afaceri britanic este curat, coruptia este redusa la minimum, asa ca parlamentarii britanici pot sa cistige de pe urma muncii lor fara ca vreo instanta mediatica sa se supere. Nota saptaminalului britanic a provocat insa dezbatere pentru ca spunea negru pe alb: „Politicienii britanici nu mai au nici o putere: de obicei ei fac ceea ce le spune presedintele SUA sa faca, iar daca au vreun dubiu, il intreaba pe redactorul- sef de la Daily Mail (un cotidian foarte influent din Anglia)“. Chestiunea este deci daca nu cumva SUA si presa britanica detinuta de trusturi americane si australiene au prea multa putere in politica britanica. Daca un parlamentar britanic primeste multi bani pentru a scrie la un cotidian american. Atunci se ridica intrebarea daca nu cumva americanii il platesc pentru a le promova interesele in Anglia. In nici un caz de ce parlamentarii britanici fac lucruri care in România ar fi probe sigure pentru procese anticoruptie.
Tot saptamina trecuta, ministrul francez de finante a fost obligat sa-si depuna demisia dupa ce un saptaminal satiric (un fel de Academia Catavencu de la noi) a dezvaluit ca aprigul militant pentru reducerea cheltuielilor bugetare sta intr-un apartament inchiriat de ministerul pe care il conduce pentru 14 mii de euro pe luna. Ministrul avea propriile sale apartamente in Paris pe care le inchiria pentru doua-trei mii de euro pe luna. Problema era nu ca ministrul avea casele sale inchiriate, nu ca nu ar fi putut locui in nici una dintre ele pentru ca sint prea mici pentru cei opt copii ai sai, nu ca ministerul plateste pentru el. Problema era ca ministrul cerea francezilor reducerea cheltuielilor bugetare pentru ca Franta sa poata indeplini macar un an criteriile zonei euro, iar in paralel cheltuia vreo zece salarii minime pe economie numai pentru el.
Diferente de mentalitate si cultura dintre noi si ei ? Nici vorba. Diferenta dintre vorba si fapta in fiecare caz in parte. Lupta anticoruptie din România va fi o vesnica zbatere inutila daca fiecare dintre noi nu vom reduce diferenta dintre ceea ce vorbim si ceea ce facem.
