13.4 C
Craiova
sâmbătă, 10 mai, 2025
Știri de ultima orăOpiniiCazul Mischie si invatamintele sale

Cazul Mischie si invatamintele sale

Cele intimplate cu Nicolae Mischie genereaza multe intrebari si indeamna la reflexii. Mischie nu numai ca a fost oprit sa candideze la alegerile locale (ca, de altfel, si alti baroni), ci i s-a sugerat sa-si dea demisia din partid. Ceea ce el a facut cu entuziasm si bucurie. Ca si Maiakovski, care a acceptat cu placere sa se sinucida, strigind in pragul mortii: „Nu trageti, tovarasi!“ Si ca meniul sa fie complet, Mischie va fi si anchetat de PNA.

De ce tocmai acum s-a pus pe tapet cazul Mischie, cind faptele de care este acuzat au fost de mult timp relatate de presa? Apropierea alegerilor locale ar putea fi un motiv. Alt motiv ar putea fi cerintele obsedant de insistente de a deferi justitiei si pestii mari ai coruptiei, nu numai plevusca. La drept vorbind, o fi Mischie un peste mai rasarit, dar distanta dintre el si gainariile care i se imputa la pestii cei mari si la marile tunuri este la fel de mare ca distanta de la Tirgu Jiu la Bucuresti.

De ce tocmai Mischie, cind se cunosc multe alte cazuri, la fel de consistente, care au ramas in ceata fie din cauza ca aceia care le comisesera erau situati prea sus ca sa se poata ajunge la ei, fie din cauza ca anchetele respective au fost facute vineri dupa-amiaza si deci erau lipsite de credibilitate.

Alegerea lui Mischie ar putea fi explicata prin „pacatele“ mai numeroase. Unul dintre ele ar putea fi aroganta; sa te autoprezinti ca un model pentru tineret, sa pretinzi ca ai calitati optime de universitar si om de stiinta, sa primesti un lider de la centru cu replica „ba, tu stii cine sint eu?“ si multe altele sint dovezi suparatoare de aroganta. Or Mischie ar fi trebuit sa stie ca, intr-un partid bine organizat, cum e PSD-ul, cantitatea de aroganta pe care o poate manifesta un membru depinde de rangul ierarhic pe care il ocupa; ea creste cu cit urcam, fiind maxima in virf.

Un alt pacat ar putea fi lacomia; parca, totusi, prea multe a strins. Neglijind in acelasi timp preceptul crestinesc conform caruia trebuie mereu sa multumeasca pe cei de sus.

Un alt pacat al lui Mischie ar putea fi si acela ca nu si-a asigurat un spate solid, precum, de pilda, baronii de Vrancea si Bacau.

O alta intrebare care s-ar putea pune este si urmatoarea: ce urmareste sau ce vrea sa obtina puterea prin aceasta actiune? Unul dintre raspunsuri ar putea fi urmatorul: sa arunce praf in ochii romanilor si strainilor. Caci, iata, partidul s-a curatat, coruptia in partid nu mai exista. Caci, unii dintre cei banuiti de coruptie au fost dati afara din partid, altii vor lua calea cercetarilor penale, altii vor fi opriti sa candideze la urmatoarele alegeri. Iar unii dintre cei dovediti cu acte de coruptie au fost deja aspru pedepsiti, fiind numiti consilieri prezidentiali.

Un alt scop al manevrelor de forta efectuate ar putea fi afirmatia suprematiei conducerii centrale a partidului fata de conducerile locale. Pretentia existentei unei astfel de autoritati este destul de iluzorie. Ceea ce s-a intimplat recent la Miercurea Ciuc este edificator. Solicitate de multe ori sa sprijine interesele puterii, organele locale (administrative, politienesti, judecatoresti) nu mai pot fi oprite sa actioneze si pentru propriile lor interese. Au luat nastere astfel puternice centre mafiote locale, greu de controlat sau de anihilat de la centru.

A reusit oare puterea actuala sa-si realizeze scopurile propuse prin aceste actiuni de epurare si curatire chimica? Eu cred ca nu. Ba din contra! Numai un naiv ar putea crede ca numai cei trecuti lunea aceasta pe lista neagra si pusi in genunchi pe coji de nuci la sediul Delegatiei Permanente a partidului sint corupti sau banuiti de coruptie, iar ceilalti pesedei sint curati ca lacrima; adevarati ingerasi, inalbiti zilnic cu Ajax.

Numai un naiv ar putea crede ca toate cele intimplate in Gorj constituie un caz singular. Orice om cu bun-simt isi da seama ca situatia din Gorj se repeta, evident, intre niste limite, in toate judetele tarii. Adica in orice judet exista un nucleu de putere format in jurul conducerii de partid, care conduce si decide aproape totul, in special pentru satisfacerea unor interese proprii. Mai mult, situatia din judete este copia la scara redusa, dar fidela, a situatiei intregii tari.

Toate aceste actiuni propagandistice au avut exact efectul invers celui scontat. Partidul majoritar si-a intarit imaginea de partid corupt la virf, la toate nivelurile puterii, iar Romania si-a intarit imaginea de tara profund corupta. De aici a reiesit clar cine sint principalii vinovati pentru intirzierea intrarii noastre in UE.

Poate crede cineva ca schimbarea unor lideri locali va duce la imbunatatirea lucrurilor? Aiurea! In spatele lui Mischie stau zeci de Mischii, din acelasi partid, cu aceleasi conceptii si apucaturi.

Oricum, dezvaluirea atitor cazuri de coruptie legate de PSD mareste enorm miza cistigarii viitoarelor alegeri. Caci, daca PSD-ul pierde, atunci aceste dosare de coruptie, cit si multe altele „uitate“ vor fi puse pe tapet. Si, daca se vor urmari legaturile diverselor cazuri in directie ascendenta, cine stie pina unde se ajunge; Doamne fereste, nici nu vreau sa ma gindesc! Caci, in mod sigur, in cazul in care „ceilalti“ vor veni la putere, in primul an al mandatului vor incerca sa demonstreze cit de corupti au fost cei de dinaintea lor; abia dupa aceea se vor pune si ei pe treaba!

Pentru asa-numita „opozitie“, raminerea la putere a actualei formatiuni inca patru ani ar fi un adevarat dezastru; caci, chiar daca ar veni la putere dupa patru ani, n-ar mai fi aproape nimic de furat.

Fara indoiala, recentele masuri disciplinare luate in PSD nu vor ramine fara urmari in interior. Se vor crea nemultumiri, vor fi proteste subterane. Mai ales ca fapte de tipul celor imputate celor sanctionati pot fi imputate si altora din partid, uneori situati mult mai sus. Si nu cred ca au fost atit de naivi incit n-au si ei dovezi, „dosarele“. Asa cum s-a procedat si in cazul Mischie. Autoritatile au recunoscut ca activitatile lui Mischie erau cunoscute de mult; de ce nu s-au luat masuri? Fiindca, avind dosarul lui Mischie in mina, acesta putea fi mai usor manevrat. Pina la urma l-au manevrat de tot!

Miscarile de nemultumire ce vor avea loc inevitabil in PSD s-ar putea sa fie inceputul unui sfirsit. Caci un partid atit de bine organizat nu poate fi distrus decit din interior (deoarece opozitia este ocupata sa se distruga pe ea insasi). Si e suficient un mic impuls initial! N-ati vazut? A fost de ajuns ca Mischie sa se clatine pentru ca aceia care au primit de la el favoruri in schimbul unor alte favoruri sa-l toarne. Partidul acesta, cu multi demnitari si primari atrasi de interese materiale, e fragil. Daca interesele materiale devin minore, multi vor pleca tot asa cum au venit.

Dar nu este suficienta imaginea proasta pe care o are acest partid; ea ar trebui insotita de increderea intr-o alta alternativa. Ceea ce nu prea se vede. Sa speram ca deocamdata.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS