Magistratul ex-Buca risca sa intre in „patria sinuciderii“

Cazul presedintelui Tribunalului Olt, care a ramas fara „buca“ din cauze „neelucidate“, poate sa ajunga in ograda Uniunii Europene, care cere cu incapatinare independenta „ochiului“ justitiar romanesc fata de celelalte „simturi“, separate de la muica-natura. De ce? Pentru ca „onorabilul“ ex-judecator Constantin F. Buca (N.B. – de citiva ani), vorba poetului, „s-a imbolnavit de ceva intre auz si vedere“, alegindu-se cu doua „identitati“. Prima dintre ele si cea falsa, Buca, era folosita in actul de justitie, iar cealalta, Mereanu, numai in situatii misterioase. Unii oameni ai legii spun ca nu exista precedent. Ca daca in vreuna din tarile UE ar fi un caz similar, el s-ar solutiona in citeva minute, lasindu-se cu ani grei de bulau, nu doar pentru impricinat, ci inclusiv pentru cei care au stiut si au tainuit infractiunea.

Sa admitem prin absurd ca sotia i-a facut figura fara ca el sa stie. Insa, de ce acesta a continuat cu buna-stiinta, dupa ce a aflat ca se numeste Mereanu, sa semneze hotariri judecatoresti cu numele Buca? Pe cine s-a bazat, in cine a avut incredere ca nu-l tradeaza? Pe lacrima „curata“ a statului de drept? Daca detine pasaport, pe ce nume este? Poate avea doua? Sau, cite iesiri a avut in strainatate, de la schimbarea numelui? Daca raspunsurile sint afirmative, te intrebi daca are legaturi cu reteaua Al- Qaida! Cel putin, spaniolu’ de rind asa s-ar intreba.

Mertanu’ de lux „cumparat“ prin „ordonanta presedintiala“ in valoare de zece mii de parai ii apartine lui Buca, nicidecum lui Mereanu. Numai ca Buca nu exista in acte, ci Mereanu. Ordonanta a fost semnata de Ion Barbu – presedinte si Cristina Pana – grefier. Si… cum marile spirite se atrag, Ion Barbu a fost Caraliu si militian. Si-a schimbat si el numele, probabil, pentru ca nu i-a placut. Un fel de „joc secund“ la propriu al poetului national Ion Barbu. E posibil ca Ion Barbu sa fie poet in magistratura si ilustru matematician in afaceri? Ce nume frumos de Caraliu! Isi are originea in limba sanskrita. De la cuvintul „kara“ ( adica, „facind“), derivat din „karman“ („fapta“), urmat de sufixul „liu“.

Judecatorul ex-Buca si-a exprimat dorinta de a reveni la vechiul nume „pentru ca nu m-am dezis niciodata de el“. Atitudinea acestuia aminteste de femeia din popor care, in urma cu aproape un an, a fost surprinsa pe micul ecran – la o ora de virf – in fata natiunii, de o intrebare neasteptata. Anume, daca se simte bine cu numele pe care-l poarta. Femeia a raspuns sec si cu mindrie: „Bou a fost si tata, Bou a fost si bunicu’ si tot Bou a fost si strabunicu’. Eu tin la numele meu!“ De aceea, n-ai cum sa nu te-ntrebi: „Cu ce este mai prejos Buca decit Guse?“ Nu este exclus ca vreun glumet sa le fi spus la telefon un banc din vechime, care sa dauneze grav componentei afective: „Alo! Da! Doamna Buca? Da! Domnul Buca e acasa? Da! Multumesc, inseamna ca tot curu’ e acasa.“ In asemenea situatii, musai sa ai personalitate. Precum unul dintre cei mai importanti lingvisti romani, Marin Buca. Acesta n-a avut prejudecati. In 1985, pe cind Barbu era Caraliu, conf. univ. dr. Marin Buca a scos la lumina celebrul „Dictionar de epitete al limbii romane“. Cartea a aparut in prestigioasa Editura Stiintifica si Enciclopedica. Toata lumea stie ca sinonimul cuvintului „buca“ este „coapsa“. Marin Buca precizeaza in carte ca, in general, scriitorii folosesc cuvintul la plural, atribuindu-i epitete, in special, apreciative: „ademenitoare, adinci, alungite, brune, calde, dezgolite, dezvoltate, fierbinti, fine, fragile, goale, grasune, implinite, inalte, intinse, largi, latite, lungi, mari, mladii, neastimparate, netede, ovale, pline, puternice, rotunde, rotunjite, serpuitoare, trufase, vinjoase etc.“ In Craiova sint cel putin zece familii Buca, insa au suficienta personalitate pentru a nu le reprosa ceva stramosilor. In primul rind, e o chestiune de bun- simt. Oricine cauta in „Pagini Albe“ are ocazia de a citi nume care au devenit celebre in timp, precum: Gaina, Cotoi, Pisica, Mitu, Ursu, Lupu, Curca, Rata, Guse, insa si altele pline de personalitate: Buca, Puta, Curut, Putica, Bou, Cocos etc.

Banuim ca judecatorul ex-Buca stie ca revenirea la numele initial nu mai este posibila intrucit „per legem non licet“ (nu este permis prin lege – n.r.). Astfel, acesta n-ar trebui sa fie cu „fluentes cerussataeque buccae“ (obrajii cazuti si fardati) si sa creada ca „ea ad me lege redierunt bona“ (aceste bunuri mi-au revenit mie dupa lege).

Ceea ce poate fi foarte grav – de nedorit pentru nimeni – inlauntrul firii este dedublarea personalitatii. Din punct de vedere al psihiatriei, in unele stari oniro-confuzive de natura toxica sau infectioasa poate surveni o dedublare a personalitatii, bolnavul „dialogind“ cu propria persoana. Astfel, o logica banala spune ca, daca ar exista si Buca, si Mereanu in aceeasi fiinta, lucrurile s-ar complica enorm. Intr-o atare conjunctura nefasta, ar putea Buca sa-l judece pe Mereanu in cazul comiterii unei infractiuni? Chiar l-a derealizat sau depersonalizat propria-i nevasta? Cind a fost uns presedinte, cine a jurat cu mina pe Biblie? Buca sau Mereanu? Romania sa judece cum poate Mereanu sa-si dea demisia din functia detinuta de Buca.