Ineficienta tranzitiei (2)
A doua dimensiune importanta pentru analiza spiritului public in Romania este ineficienta tranzitiei de la socialism la democratie si de la economia planificata la economia de piata. Tranzitia nu le-a adus romanilor nici prosperitate, nici eliminarea saraciei, nici o perspectiva mai clara pentru viitor. Produsul intern brut in Romania este inca sub nivelul din 1989, salariile sint la circa 70 % in termeni comparabili fata de 1989, costul serviciilor publice a crescut enorm, iar veniturile medii au regresat. Segmente importante ale societatii romanesti nu se pot bucura de libertatile democratice, fiind fie lipsite de acces la mass-media, fie consumatoare ale acelor produse media care se manifesta fatis impotriva libertatilor democratice. Incapacitatea politicului, de a livra fructele asteptate ale tranzitiei, a generat o adinca insatisfactie a romanilor fata de modul in care sint condusi din punct de vedere politic. Trebuie poate subliniat ca speranta romanilor in decembrie 1989 a fost foarte complexa. Multi se asteptau ca, o data cu caderea sistemului autoritar, sa apara instantaneu o bunastare comparabila cu imaginea lor despre Europa Occidentala, libertatea circulatiei, libertatea presei, o calitate superioara a administratiei publice si a serviciilor publice, ca si o recunoastere internationala a suferintei, reale, de altfel, indurate de un intreg popor sub conducerea clanului Ceausescu. Nimic din toate acestea nu s-a intimplat, pentru ca nu se putea intimpla. Dar oamenii au sperat in van ca iluziile lor utopice se vor realiza.
A treia dimensiune importanta se refera la datele structurale ale societatii romanesti. Romania are cel mai mic procent de populatie cu studii superioare din toata Europa, reducerea invatamintului universitar fiind politica de stat in a doua jumatate a secolului al douazecilea. Nici macar dupa 1990, cind invatamintul privat a cunoscut o dezvoltare considerabila, recuperarea fata de nivelurile europene nu este previzibila. Romania continua sa aiba o populatie rurala de aproape 50%, chiar daca populatia agricola este de circa 25%. Ca urmare, o parte considerabila a populatiei rurale este dependenta de locurile de munca din mediul urban, reduse considerabil ca efect al tranzitiei economice. S-a calculat ca societatii romanesti ii lipsesc aproape 100 de milioane de ani-scoala pentru a putea prezenta parametri competitivi cu societatile europene. Furnizarea acestor valori imense de deficit de scolarizare solicita fonduri pe care bugetul de stat si bugetele private ale celor 7,2 milioane de familii din Romania nu le pot asigura.
Daca se iau in considerare izolarea si consecintele ei, ineficienta tranzitiei si deficitele educationale ale societatii romanesti, se pot intelege bine spaimele romanilor.
Tehnic vorbind, spaimele unei societati complicate si numeroase, cum este societatea romaneasca, sint structuri mentale inhibitive, care genereaza comportamente imprevizibile. Publicul pare a fi intr-o stare de lipsa de vointa si putere, epuizata, tematoare fata de evenimente viitoare potential daunatoare. Expresia „s-ar putea sa fie rau“ este foarte frecventa in vorbirea curenta din Romania si usor intilnita in mass-media. Anxietatile fundamentale genereaza un pesimism profund si ineficient. Societatea civila pare lenta, fragmentata si adormita. In fata evenimentelor anomice ale strazii (accidente, confruntari fizice, furturi din buzunare), publicul roman mai degraba paraseste locul decit sa se implice in apararea agresatului. In familii, adesea se spune ca este preferabil sa eviti orice risc, ca, de exemplu, riscul unei slujbe bine platite, dar in mediul privat, decit o slujba prost platita, dar relativ sigura in structurile statului. Spaima ca descendentii nu vor putea face fata competitiei de pe piata muncii obliga parintii din clasa mijlocie la eforturi financiare considerabile pentru ca tinerii sa poata invata doua-trei limbi straine, sa faca sport, muzica sau dans. Supraaglomerarea copiilor din familiile clasei mijlocii si dopajul lor intelectual sint caracteristici vechi ale romanilor. O data ajunsi maturi, acesti tineri nu au o directie clara, un sistem unitar de valori, devenind flexibili in moralitate si comportament.
Anxietatile fundamentale ale romanilor genereaza acea particularitate a opiniei publice din Romania care, la intrebarea care sint institutiile in care are cea mai mare incredere, raspunde invariabil cu primele locuri acordate bisericii, armatei si mass-media. De aici nu se intelege ca romanii ar fi excesiv de religiosi, desi religia joaca un rol atit in viata cotidiana, cit si in relatiile societatii civile cu statul. Ci se intelege doar ca institutiile care solicita o anumita implicare personala, o angajare individuala responsabila (politicul sau comunitatea, de exemplu) sint deznadajduit neapreciate de publicul roman.
O incercare de sistematizare a acestor spaime structurale ne duce la urmatoarea lista:
· Spaima de izolare
· Spaima de imbolnavire
· Spaima de deficit de competitivitate
· Spaima de anomie sociala.
