Spaimele structurale (1)
S-a vorbit mult despre situatia sociala, economica si politica dezastruoasa lasata de regimul comunist in Romania. S-a discutat intens despre faptul ca Ceausescu si clica sa au lasat mostenire un sistem economic excesiv de centralizat, dispret fata de nevoile si aspiratiile oamenilor, un mediu inconjurator distrus, o societate contorsionata si infiltrata de politia secreta, mai prezenta decit in oricare alta tara din estul Europei. Singurul fapt, poate pozitiv, ca Romania nu avea nici un fel de datorii externe in decembrie 1989, nu a avut nici o importanta in analiza situatiei Romaniei. Si era normal sa fie asa, din moment ce economia fusese dramatic lipsita de investitii mai bine de zece ani, iar consumul populatiei fusese restrins la niveluri inimaginabile chiar si in vreme de razboi.
Ce nu s-a abordat aproape deloc in analiza tranzitiei romanesti au fost structurile mentale, mentalitatile si, in special, ceea ce s-ar putea numi spaimele structurale. In bibliografia romaneasca exista mai multe incercari de a le explica, toate iremediabil partiale. Analiza atitudinilor si opiniilor structurale si a evolutiei lor s-a dezvoltat chiar mai incet decit masurarea acestora. Din 1994, dezvoltarea institutelor private de cercetare a opiniei publice a permis acumularea unui volum foarte mare de date de masurare, partial sau aproape deloc exploatate de analisti. In aceste date se pot gasi multe chei structurale ale atitudinilor romanilor si chiar a le comportamentelor lor contradictorii.
Cind se face analiza structurala a opiniilor romanilor, trei dimensiuni trebuie luate in calcul.
Prima dimensiune se refera la foarte profundul izolationism in care au trait romanii in toata jumatatea a doua a secolului al douazecilea. Au existat momente de deschidere catre lume (cum a fost perioada 1967-1970), dar acestea au fost de scurta durata si suficient de controlate ca sa le faca, de fapt, ineficiente. Marile fluxuri de informatii au ocolit practic Romania sau, mai exact, au fost blocate la intrarea in Romania. Ca urmare, in societatea si administratia romaneasca, grupurile sau institutiile care aveau un minimum acces la informatiile externe au fost izolate si controlate din ce in ce mai intens. Pentru un occidental poate parea banal, dar, spre exemplu, in anii ’80, chiar topurile de muzica pop nu erau cunoscute in Romania decit prin intermediul radiourilor straine care puteau fi receptionate pe teritoriul Romaniei. Nici macar L’ Humanité nu mai era distribuit in Bucuresti, pentru o populatie a carei prima limba straina era, pe acea vreme, franceza. Chiar daca anumite tipuri de informatii intrau in diferite forme in societatea romaneasca, ele se diseminau greoi, cu sincope si se denaturau iremediabil in circulatia lor subterana.
Doua au fost consecintele imediate ale acestei izolari informationale a Romaniei. In primul rind, imediat dupa revolutia din decembrie 1989, a devenit vizibil un enorm decalaj intre minuscula elita politica renascuta a societatii romanesti si marea masa a publicului votant. Partidele istorice refacute cu rapiditate dupa 1990 (in special Partidul Liberal, Partidul National Taranesc si Partidul Social Democrat) aveau dificultati in a se face intelese de un public care considera ca proprietatea de stat este mai potrivita decit cea privata, ca romanii trebuie sa fie singurii proprietari de paminturi si case in Romania si ca exista amenintari majore din partea Occidentului la adresa „fiintei nationale“ si a „sufletului romanesc“. Elita romaneasca, intrunita in grupuri ca, de exemplu, Grupul pentru Dialog Social, a intilnit o rezistenta neasteptata din partea publicului, cind promova idei ca privatizarea, libera circulatie a persoanelor si capitalurilor, deconspirarea fostei politii politice, crearea posturilor de televiziune private si intelegerea rationala a cerintelor maghiarilor traitori pe teritoriul romanesc.
Distanta dintre elita liberala si gradul de informare a publicului s-a accentuat pe masura ce elita a intrat in contact direct cu mass-media, politicienii si institutiile occidentale. Pina in ianuarie 2002, cind vizele in spatiul Schengen au fost ridicate pentru romani, stocul de experienta directa a convietuirii in Europa a crescut lent, publicul romanesc fiind pas cu pas cucerit de valorile drepturilor omului, minoritatilor si, in special, de dreptul la libera initiativa. Totusi, multe spaime structurale, generate de lipsa unui stoc de cunostinte consistent si de o reala internalizare a valorilor universale, au ramas pina astazi.
A doua consecinta a izolarii informationale a fost aceea ca politicile de mentinere a statu-quo-ului si de ocultare a mecanismelor deteriorate ale justitiei si administratiei publice au avut succes. Ca urmare, partidele politice care au promovat un ritm lent al privatizarii, opacitatea administratiei politice, controlul politic al justitiei, lipsa de actiune impotriva structurilor vechii politii politice, o atitudine de negare a drepturilor maghiarilor si romilor, atitudini agresive impotriva initiativei private in economie si a investitiilor straine au reusit sa conduca Romania in perioada 1990-1996. Chiar si in perioada in care Romania a fost condusa de o coalitie de centru-dreapta (1997-2000), influenta acestor partide si a structurilor asociate acestora a fost considerabila.
