Senatorul George Pruteanu a initiat un proiect de lege vizind protectia limbii romane. Nimic iesit din comun. Un parlamentar poate avansa si un proiect vizind protectia frunzelor de artar. A-i trece prin cap un document legislativ intra in fisa postului de ales al poporului. Dovedind o consecventa diabolica, senatorul a reusit sa impuna dezbaterea si votarea proiectului sau in ambele Camere. Ba chiar si la Comisia de mediere. Nici in asta nu-i ceva deosebit. Multi deputati si senatori strabat mandatul de patru ani fara a face nimic altceva decit sa-si incaseze leafa. Un parlamentar care nu numai ca propune o lege, dar, pe deasupra, se mai si bate pentru a o vedea publicata in Monitorul Oficial merita surisurile noastre aprobatoare.
Daca intimplarea cu proiectul s-ar fi redus la atita lucru, ea n-ar fi meritat nici macar o litera dintr-un comentariu. Din nefericire, demersul lui Pruteanu a stirnit o discutie uriasa in presa si societatea civila, in politica. I-au fost consacrate titluri pe prima pagina a mai tuturor ziarelor, talk-show-uri indelungi, reuniuni ale politicienilor, intelectualilor, gramaticilor. S-au virit in discutie pina si oamenii de pe strada. Daca n-ai sti despre ce-i vorba, n-ai crede ca e o amarita de lege mai mult teoretica decit practica. Ai jura ca-i o lege de care depind insesi unitatea si integritatea natiunii. Aceasta discutie mi se pare de o mie de ori mai interesanta decit legea. Din unghiul de abordare, din argumentele invocate, din atitudinea fata de initiator se desprind concluzii ingrijoratoare despre starea societatii romanesti de azi.
Incontestabil, Legea Pruteanu are multe imperfectiuni. Autorul a intocmit-o in graba, fara sa se intrebe despre aplicabilitatea in realitatea de zi cu zi, lasindu-si timp si energie intacte pentru promovarea in parlament si pentru explicarea pe scena publica. Dezbaterile din cele doua Camere si de la Comisia de mediere n-au reusit s-o indrepte cit de cit. Alesii neamului au votat-o la iuteala, fara a lua la bani marunti fiecare articol. Parlamentarii opozitiei au respins-o in bloc, dind curs rutinei de a contesta orice initiativa PSD. Cei ai puterii au votat-o fara s-o citeasca, socotind, probabil, ca nu ridica probleme in plan electoral sau ca nu aduce nici un ban in conturile firmelor clientelare. Cu toate acestea, legii nu i se poate nega un adevar: a plecat de la o realitate a Romaniei tranzactioniste. Dupa decembrie 1989, limba romana a suferit un vizibil proces de degradare. Si-au spus cuvintul doua dintre tarele vietii publice autohtone: siguranta de sine a analfabetismului si fudulia toapelor cu sclipici. Deveniti vedete -politice, gazetaresti, sportive, mondene sau comerciale -, romanii au gasit de cuviinta ca pot fi agramati fara complexe. Substitutele invataturii – banii si gloria – le-au dat sentimentul ca pot fi saraci cu duhul in vazul tuturor. Simtind nevoia caragialeasca de a trece altfel decit ceea ce sint, analfabetii au facut apel la limba engleza. Asemenea francezei din anii Coanei Chirita, engleza stilcita iti creeaza iluzia ca esti mai dihai decit altii. Asa s-a ajuns la firmele in englezeste menite a da spoiala americana dughenelor si pravaliilor de Orient jegos. Asa s-a ajuns la prezenta americanismelor in mai toate prestatiile vedetelor de doi lei.
O dezbatere serioasa, la standarde europene, trebuia sa plece de la aceasta realitate. Legea Pruteanu putea da nastere la o ampla discutie despre raportul dintre importurile lingvistice absolut necesare si cele la care s-a apelat din semidoctism, despre educarea in spiritul limbii romane, despre kitchul care invadeaza spatiul vietii noastre publice. N-a fost asa. Ziaristi imbogatiti gangstereste, intelectuali frustrati de o glorie vazuta la altii, analfabeti literar-artistici s-au napustit asupra lui George Pruteanu, demascindu-l pentru pacate ale tineretii, transformindu-l in obiect de ironii stupide, rastalmacindu-l si caricaturizindu-l. O asemenea campanie de contestare violenta nu s-a intilnit nici la autorii de trasnai vizind unitatea teritoriului national. Sa fi reactionat instinctiv la o propunere de culturalizare analfabetismul suficient siesi? Daca e asa, atunci Legea Pruteanu si-a facut deja efectul.
Revolta semidoctismului cu zurgalai
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei