10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024

Petrecerea

Miercuri, 18 septembrie, Teatrul National. Ora 18.30 – citeva persoane asteptind pe trepte, putine masini parcate in fata. 18.55 – pe usile deschise, sute de oameni se ingramadesc sa intre. De toate virstele si categoriile: tineri, batrini, cupluri tinindu-si copiii de mina. Sala – arhiplina. Zumzet de voci, trintit de scaune. In citeva minute, toate locurile au fost ocupate. Chiar si spatiile dintre rinduri. Chiar si scaunele aduse special pentru cei fara bilet sau invitatie. Iar cind si acestea au fost ocupate, oamenii si-au scos din plasa scaunelele pliante aduse de acasa. Multi au ramas in picioare. Nimeni nu s-a plins. Totul, doar pentru o ora si jumatate de arta. O ora si jumatate de Tudor Gheorghe.

19.20 – cu o mica intirziere, se sting luminile, lasind un singur reflector sa incalzeasca un colt de scena. Tacere si … „Petrecerea cu taraf“ incepe. Cintec romanesc „drept“ si Marin Sorescu. Suficient cit sa cuprinda sufletul unui neam intreg.

O ora si jumatate – prea putin pentru a astimpara o foame parca abia acum simtita prima data. Spectatorii, aflati inca sub forta vrajii, se ridica instinctiv in picioare. Artistii primesc onorul firesc, cu certitudinea lucrului bine infaptuit. Sala este electrizata. Luminile se aprind, scena ramine pustie. Oamenii isi string scaunele si pleaca. In tacere.

Bacriz, ruta centru-Craiovita Noua. Casetofonul mijlocului de transport rage: „Mi-am inselat nevasta/ Si-a plecat ca proasta/ Au inima mea/ Dar ma duc la alta/ Si cu asta basta/ E mai bine asa!“. Intoarcerea la realitate…

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS