Si logica e coruptibila

Inteleg, in principiu, reticentele pe care le inspira, azi, la noi, orice regula, orice vine sa fixeze, inlauntrul libertatii, anumite limite, destinate sa puna frau bunului plac, arbitrarului. Inca suntem marcati psihologic de deceniile in care eram nevoiti, din motive de frica, sa facem acrobatie printre constrangeri. Si nu e usor, probabil, dupa ce ai trait cu obsesia interdictiilor, sa consimti, fara ezitari, ca exista pe lume si interdictii firesti, care tin de civilizatie si fac posibila, in fapt, chiar libertatea. Primul impuls e sa te temi ca ti se ia ceva ce abia ai castigat. Asa, cel putin, imi explic eu ca, dupa doisprezece ani, continuam sa avem probleme serioase cu intelegerea uneia din valorile democratiei. Anume, cu dreptul la libera exprimare.

Nu pretind ca opinia pe care o exprim aici e, neaparat, corecta. De altfel, nu stiu sa se afle undeva un metru etalon, de masurare a corectitudinii. Voi spune doar ca asa gandesc. Si, cu riscul de a ma vari singur intr-o contradictie, mai recunosc ceva. Sunt la o varsta la care nu e nevoie de eforturi pentru a pricepe de ce ne avertizeaza Eclesiastul ca totul e desertaciune si de ce nu exista vanitate inteligenta. Asta nu ma impiedica, totusi, sa pot crede ca sunt, intr-o viata, si lucruri indiscutabile. Sau, daca ma insel, pe care eu nu le pot pune in discutie.

Imi poate demonstra cineva, oare, ca exista o libertate pura, adica nelimitata de nimic? Nici macar in Paradis omul n-a cunoscut o asemenea libertate. A fi pe deplin liber, in afara oricarei conventii si deasupra oricarei interdictii, inseamna – ma opresc la primul exemplu pe care-l gasesc – a umbla gol pusca, intrucat hainele tin si de cochetarie, dar si de pudoare (mai exact, de o ipocrizie pe care am preferat s-o numim decenta), si a nu recunoaste nici o restrictie. Or, cum bine stim din tablourile unde-i vedem pe Adam si Eva, cei doi isi acopereau in Paradis sexul cu o frunza. Si, undeva in preajma, sarpele aminteste de interdictia – e adevarat, singura – impusa primilor oameni: de a nu gusta din pomul Cunoasterii. Izgonirea din Paradis, daca legenda nu ne minte, este consecinta incalcarii unei reguli. Si ce-a urmat? Dincolo de portile Paradisului, in preistorie si, apoi, in istorie, omul a descoperit nu numai hainele, care-i acopereau goliciunea. A descoperit, treptat, si diverse reguli, care-i limitau bunul plac, daca voia sa traiasca alaturi de altii. Asa au aparut moda si legile. Omul nu si-a mai permis sa se expuna in deplina goliciune decat in statui. Si chiar atunci, infruntand reprosurile vociferate de pudibonzi, cum s-a intamplat cand Praxitele le-a aratat atenienilor „Afrodita din Cnid“. Capricioasa prin natura ei, moda n-a fost straina de reguli. La curtea regilor Frantei, erau obligatorii perucile pudrate, chiar daca sub ele misunau cateodata paduchii. Desigur, au existat si altfel de reguli, altfel de constrangeri, care n-au tinut de stilul de viata, de moda sau de eticheta. In republica teocratica intemeiata de Calvin la Geneva, femeile n-aveau voie sa umble in vesminte colorate, placute, trebuiau sa se imbrace in saci, iar in Florenta terorizata si isterizata de Savonarola erau aruncate pe ruguri podoabe si parfumuri socotite a fi diavolesti.

Am facut aceasta lunga digresiune pentru a motiva de ce cred ca nu existenta unor reguli pune in pericol libertatea, ci transformarea lor, din fapt, normal, in dictat. Ne repugna, fara indoiala, ideea de a ni se impune cum sa ne imbracam, dar ce-ar fi de discutat in legatura cu moda sau cu stilul de viata al fiecarei epoci? Ele tin de gusturi, n-au nimic odios.

Schimband ceea ce e de schimbat, nu se poate concepe, cred, dreptul la libera exprimare ca un drept de a spune orice si oricum. Peste tot, in lumea civilizata, exista reguli, restrictii, impuse de bunul-simt ori de legi, fara ca asta sa insemne o stirbire a libertatilor. Am fost, de aceea, surprins cand, in controversele legate de decizia Consiliului National al Audiovizualului (de care nu ma leaga vreo slabiciune speciala, dimpotriva) de a se retrage licenta postului de televiziune OTV, am auzit proteste de genul: Fiecare e liber sa spuna ce vrea, orice interdictie e un abuz impotriva democratiei. Dupa logica aceasta, intreg codul penal, plin de interdictii de la un capat la altul, este un atentat impotriva democratiei. Toti puscariasii sunt victimele unor abuzuri si s-ar impune eliberarea lor imediata, pentru a se restabili democratia. Ca sa nu mai spun ca, dupa aceeasi logica bizara, cele zece porunci n-ar avea ce cauta in Biblie.