22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinUn bărbat din Germania s-a vaccinat anti-Covid de 217 ori

Un bărbat din Germania s-a vaccinat anti-Covid de 217 ori

Un bărbat din Germania, care ar fi primit 217 vaccinuri anti-Covid în 29 de luni, nu a prezentat „niciun semn” că ar fi fost vreodată infectat cu virusul care provoacă Covid-19 şi nu a raportat niciun efect secundar legat de vaccin, potrivit unui studiu publicat în revista Lancet Infectious Diseases, transmite The Guardian.

Bărbatul în vârstă de 62 de ani, din Magdeburg, Germania, a declarat că şi-a făcut numărul mare de vaccinuri din „motive private”, au precizat cercetătorii de la Universitatea din Erlangen-Nürnberg. Universitarii au aflat despre bărbat dintr-un articol de ziar şi au întrebat dacă pot studia răspunsul organismului său la multiplele vaccinuri.

„L-am contactat apoi şi l-am invitat să se supună la diverse teste în Erlangen. A fost foarte interesat să facă acest lucru”, a declarat doctorul Kilian Schober, citat de News.ro. Echipa de cercetare a declarat că a văzut confirmarea oficială pentru 134 de vaccinări, care au inclus opt vaccinuri diferite. Ei s-au uitat la testele de sânge anterioare pe care bărbatul le făcuse şi au examinat, de asemenea, probe de sânge pe măsură ce a continuat să primească alte vaccinuri.

„Medicamentele au un grad bun de tolerabilitate”

„Observarea faptului că nu s-au declanşat efecte secundare notabile în ciuda acestei hipervaccinări extraordinare indică faptul că medicamentele au un grad bun de tolerabilitate”, a declarat Schober. Cercetătorii au constatat că sistemul său imunitar era complet funcţional. Anumite celule imunitare şi anticorpi împotriva virusului care provoacă Covid-19 (Sars-CoV-2) erau prezente în niveluri considerabil mai ridicate în comparaţie cu persoanele care primiseră doar trei vaccinuri, a raportat echipa. „În general, nu am găsit niciun indiciu pentru un răspuns imunitar mai slab, ci dimpotrivă”, a declarat unul dintre principalii autori ai studiului, Katharina Kocher.

Citește şi: Peste 200 de percheziţii în toată ţara pentru combaterea infracţionalităţii

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS