17.6 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinArnold Schwarzenegger a vândut la licitaţie un ceas de lux, după un incident cu vameşii germani 

Arnold Schwarzenegger a vândut la licitaţie un ceas de lux, după un incident cu vameşii germani 

Un ceas de lux al actorului şi fostului politician american Arnold Schwarzenegger s-a vândut joi în Austria pentru suma de 270.000 de euro în cadrul unei licitaţii organizate în scopuri caritabile în beneficiul iniţiativelor privind clima, a indicat Schwarzenegger Climate Initiative, informează Agerpres, care citează DPA.

Preţul minim oferit pentru ceasul lui Schwarzenegger, un Audemars Piguet, a fost de 50.000 de euro, iar veniturile obţinute în urma licitaţiei vor fi donate pentru proiecte de mediu.

Vânzarea a fost precedată de un incident cu oficialii vamali

Vânzarea a fost precedată de un incident cu oficialii vamali mai devreme în această săptămână.

Miercuri, actorul de origine austriacă a fost reţinut de vameşii de pe aeroportul din München la sosirea sa în Germania. Personalul vamal l-a acuzat că nu a declarat ceasul, deşi acesta ar fi urmat să rămână în Uniunea Europeană.

După aproximativ trei ore, actorul a reuşit să-şi continue călătoria şi i s-a permis, de asemenea, să ia ceasul pentru a fi scos la licitaţie. Vedeta de film acceptase la München să plătească taxe vamale pentru ceas.

Citeşte şi: Amenzi de peste 42.000 de lei după controalele Gărzii de Mediu Dolj la firme care gestionează uleiuri uzate

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS