14.8 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinAgent imobiliar arestat pentru că a intermediat vânzarea unui apartament către un câine

Agent imobiliar arestat pentru că a intermediat vânzarea unui apartament către un câine

Directorul unei agenţii imobiliare din Iran a fost arestat după ce a vândut un apartament unui câine. Bărbatul este acuzat că ”aducere atingere valorilor morale”. Câinii sunt consideraţi animale ”impure” în Iran, dar deţinere lor nu este interzisă prin lege, scrie News.ro.

Autorităţile au lansat o anchetă ”în urma difuzării unei înregistrări video a semnării vânzării unui apartament unui câine de către o agenţie imobiliară în vestul Teheranului”, a anunţat duminică poliţia locală într-un comunicat, citată de agenţiei de presă Isna.

Înregistrarea a devenit virală pe reţele de socializare. În ea, un cuplu declară că vinde un apartament câinelui său, Chester, din cauză că nu are un moştenitor.

În imagini se vede şi micul câine din rasa shih tzu, instalat pe biroul agentului imobiliar. El „semnează“ contractul cu ajutorul femeii, punând amprenta lăbuţei pe document.

”Sâmbătă dimineaţă, patronul agenţiei a fost arestat de poliţie. Biroul său a fost închis din ordinul Autorităţii Judiciare”, a anunţat adjunctul procurorului general din Teheran.

”Actul efectuat de această agenţie imobiliară nu are nicio bază juridică”, a subliniat acesta. El l-a acuzat pe patron că ”vrea să aducă atingere valorilor morale ale societăţii”.

Tot mai mulţi iranieni din clasa de mijloc sau superioară deţin animale domestice, mai ales câini şi pisici.

Citeşte şi: Un bărbat înjunghiat a intrat într-un mall și a cerut ajutorul unei vânzătoare

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS