10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinCum alegem pământul de flori

Cum alegem pământul de flori

Găsim pe piață o gama variată de pământ de flori – pentru orhidee, mușcate, gesneriaceae, palmieri, citrice etc. Combinațiile care se află în pungile din comerț sunt realizate în așa fel încât să corespundă cerințelor plantelor respective, pentru o anumită perioada de timp. Etichetele de pe pungile de pământ de flori conțin informații prețioase despre calitățile substratului, ne explică site-ul Îngrijireaflorilor.

PH-ul pământului de flori

Pentru început, ar trebui să ne uităm la nivelul pH-ului indicat. PH-ul măsoară concentrația ionilor de hidrogen dintr-un lichid apos. Pentru că solul conține apă, a fost clasificat în funcție de valoarea acestuia în mai multe categorii: acid, slab acid, neutru și alcalin. În general, pământul are un pH cuprins între 4 și 8. La o valoare mai mică de 4 sau mai mare de 8, plantele se usucă și mor.

Cunoscând necesitățile plantei veți putea alege în cunoștință de cauza. În caz contrar, dacă veți pune de exemplu unei plante care iubește solul alcalin un pământ acid, rădăcinile vor muri imediat.

Majoritatea plantelor tolerează un sol neutru cu un pH în jur de 7. Ficusul, Azaleea, Hortensia, Violetă africană, Gloxinia sunt plante care iubesc solul acid. Căldărușele, nemtisorii, lavanda sunt plante care cresc bine în solurile alcaline.

Macroelementele

Tot pe etichetă veți găsi simbolurile NPK.

Această combinaţie de litere desemnează o asociere de substanţe (macroelemente) care influenţează evoluţia plantelor. N înseamnă azot şi în combinaţie cu alte substanţe contribuie la creşterea accelerată a plantelor. P înseamnă fosfor, care ajută la creşterea sistemului radicular. Este de mare folos plantelor mici, cu rădăcini în formare. K înseamnă potasiu. Această substanţă produce plantelor o înflorire bogată – aşa cum sigur îţi doreşti şi tu.  

Azotul

Azotul (N) este necesar plantelor pentru creștere și asigură dezvoltarea vegetativă a plantei. Plantele folosesc azot în aproape toate procesele metabolice.  Prea puțin azot poate duce la încetinirea creșterii. Folosiți cu moderație pentru că prea mult azot poate arde frunzele: marginile se colorează în maro închis. Au nevoie de azot în cantitate mai mare în special plantele decorative prin frunze: ficus, yucca, dracaena, ferigile etc.

Fosforul

Fosforul (P)  întărește rădăcinile și asigură flori și fructe sănătoase. Este un element deosebit de important pentru primele faze de dezvoltare a plantelor și crește rezistența lor. Plumeria este un exemplu bun de plantă care are nevoie de fosfor mult că să înflorească. Sunt și plante cum este Hibiscusul care nu tolerează bine fosforul, iar în doze mari, acesta va afecta florile.

Potasiul

Potasiul (K) are un rol major în fotosinteză, procesul esențial prin care plantele eliberează oxigen și formează glucoză. Această glucoză este necesară plantelor în procesul de producere a florilor. Potasiul atrage, de asemenea, apă în fiecare celulă a plantei fiind în același timp responsabil și de absorbția substanțelor nutritive necesare dezvoltării echilibrate a plantelor. Hibiscusul, de exemplu, este o plantă care are nevoie de mai mult potasiu pentru a înflori.

Vom întâlni și alte simboluri pe pungile de pământ de flori. Sunt celelalte macroelemente și microelemente esențiale pentru creșterea plantelor.

Citeşte şi: Un bărbat a murit după ce a coborât din avion, în aeroportul din Satu Mare

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS