19.4 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinO femeie a furat identitatea unui mort ca să scape de o amendă rutieră

O femeie a furat identitatea unui mort ca să scape de o amendă rutieră

O femeie din Australia a furat identitatea unui pilot de elicopter mort ca să scape de o amendă rutieră, informează Digi24.

Femeia, care a fost surprinsă folosind telefonul mobil la volan, a folosit detalii din necrologul pilotului Ashley Jenkinson pentru a pune pe numele lui amenda. Pilotul a fost printre cele patru persoane ucise în urma coliziunii a două elicoptere, lângă Brisbane, în ianuarie.

Stephanie Louise Bennett a pledat vinovată de fraudă și furt de identitate. Ea va fi condamnată în mai.

Tânăra a primit amenda la începutul lunii ianuarie, după ce a fost surprinsă folosind telefonul în timp ce conducea. În Australia, această contravenție se soldează cu o amendă de 1.078 de dolari australieni (648 euro).

Ea a contestat amenda online și l-a nominalizat pe Jenkinson, pe care nu-l cunoștea, ca șofer al mașinii ei la momentul contravenției.

Partenera lui Jenkinson a alertat autoritățile după ce a primit notificarea de amendă, la câteva săptămâni după moartea lui.

În e-mailul trimis de Bennett către instanță, ea și-a cerut scuze „pentru problemele pe care le-a provocat” și a spus că regretă enorm fapta. Bennett susține că avea probleme financiare și că a încercat să-și anuleze acțiunile în dimineața următoare, dar nu a reușit.

Elicopterul pilotat de Jenkinson, s-a ciocnit, pe 4 ianuarie, în timp ce decola, cu un elicopter aflat în aer. El a murit alături de trei pasageri aflați la bord. Alți trei au fost grav răniți. Celălalt elicopter a fost grav avariat, dar a reușit să aterizeze pe un banc de nisip.

Citeşte şi: Şoferul care a furat camera de supraveghere dintr-o parcare s-a pârât singur

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS