20.5 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinBrad Pitt are o nouă iubită

Brad Pitt are o nouă iubită

Brad Pitt are o nouă iubită. Cel puțin așa susține presa de peste Ocean, după ce actorul de 58 de ani a fost fost fotografiat în compania unei tinere la un concert.

Este vorba de Ines de Ramon, de 29 de ani, o creatoare de bijuterii, care fost fotografiată alături de Brad Pitt duminică la Orpheum Theatre din Los Angeles, unde au participat la un concert al lui Bono.

Brad Pitt și Ines de Ramon se întâlnesc de „câteva luni”, a declarat un apropiat al actorului pentru People, precizând că „relația nu este exclusivă”. Potrivit sursei citate, cei doi s-au întâlnit prin intermediul unui prieten comun, conform HotNews.ro.

Ines de Ramon a fost căsătorită cu starul din Jurnalele Vampirilor

Ines de Ramon a fost căsătorită cu starul din Jurnalele Vampirilor, Paul Wesley.

Ines De Ramon, care a absolvit Universitatea din Geneva în 2013 și a lucrat anterior pentru Christie’s și De Grisogono, s-a căsătorit în 2019 cu Wesley, în vârstă de 40 de ani. În septembrie, un reprezentant al cuplului a declarat că aceştia trăiesc despărțiți de câteva luni. „Decizia de separare este reciprocă și a fost luată în urmă cu cinci luni”, a declarat acesta pentru People.

Brad Pitt a fost căsătorit de două ori – cu Jennifer Aniston din 2000 până în 2005, apoi cu Angelina Jolie din 2014 până în 2019.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS