4 C
Craiova
sâmbătă, 3 decembrie, 2022
Știri de ultima orăMagazinAproape jumătate din speciile de păsări ale lumii sunt în declin

Aproape jumătate din speciile de păsări ale lumii sunt în declin

Una din opt specii de păsări este amenințată cu dispariția sub presiunea în special a agriculturii, a exploatării forestiere și a crizei climatice. Păsările sunt elementele de bază ale ecosistemelor sănătoase, astfel că dispariția lor este posibil să aibă o multitudine de efecte negative în lanț, avertizează un raport de referinţă publicat miercuri de ONG-ul internaţional BirdLife, potrivit AFP.

„Starea păsărilor în lume”, un raport publicat o dată la 4 ani de BirdLife International, prezintă cea mai sumbră imagine de până acum a distrugerii vieții aviare.

Extinderea și intensificarea agriculturii exercită presiuni asupra a 73% dintre specii

Potrivit documentului, extinderea și intensificarea agriculturii exercită presiuni asupra a 73% dintre specii.

Păsările de pe terenurile agricole din Europa au înregistrat cel mai semnificativ declin: din 1980 încoace mai mult de jumătate dintre ele au dispărut din cauza creșterii mecanizării, a utilizării de substanțe chimice și a transformării terenurilor în culturi.

Exploatarea forestieră, speciile invazive, vânătoare și degradarea climei sunt celelalte amenințări grave.

La nivel mondial, 49% dintre speciile de păsări sunt în declin

La nivel mondial, 49% dintre speciile de păsări sunt în declin, una din opt este amenințată cu extincția, iar în cazul a cel puțin 187 de specii s-a confirmat sau se presupune că au dispărut în ultimii 500 de ani

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS