14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinUn tânăr din SUA a fost înțepat de albine de 20.000 de ori

Un tânăr din SUA a fost înțepat de albine de 20.000 de ori

Un tânăr de 20 de ani, din statul Ohio, a fost înțepat de albine de peste 20.000 de ori și a înghițit aproximativ 30 de albine care l-au atacat pe când curăța un pom din curtea casei, informează Nypost.com.

Austin Bellamy, de 20 de ani, s-a urcat într-un pom să-i taie ramurile prea mari sau uscate, vineri dimineață, în timp ce bunica și unchiul îl supravegheau de jos. Fără să-și dea seama, a atins stupul, de a cărui existență nu știa, iar roiul uriaș de albine a zburat afară și l-a atacat.

Mii de albine africane l-au atacat acoperindu-i cu totul capul, gâtul, umerii și o parte din bust, a declarat mama lui, Shawna Carter, pentru presa locală.

Băiatul a strigat după ajutor, dar cele două rude nu au putut urca pe scară să-l dea jos pentru că au fost și ele atacate de albine.

Pompierii au intervenit imediat și au reușit să-l coboare pe tânăr din copac.

Bellamy a fost transportat cu avionul la Centrul Medical al Universității din Cincinnati, în timp ce unchiul și bunica au fost internați la un spital din zonă.

Bellamy a fost pus pe un ventilator și plasat într-o comă indusă, iar medicii au aspirat pânp luni mai mult de 30 de albine pe care tânărul le-a înghițit în timpul atacului.

Bellamy s-a trezit în sfârșit miercuri, dar rămâne în spital pentru că starea lui nu este deocamdată stabilă și mai necesită tratamente.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS