16.7 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinCopil găsit mort în mașina de spălat, în Texas

Copil găsit mort în mașina de spălat, în Texas

Un băiat, de șapte ani, din Texas, a fost găsit mort într-o mașină de spălat, joi dimineață, la câteva ore după ce fusese dat dispărut, informează Digi24.

Troy Khoeler a fost găsit în mașina de spălat care se afla în garajul casei familiei sale din Spring, Texas, în jurul orei 7.20, potrivit poliției.

Cu două ore înainte, părinții săi adoptivi sunaseră la 911 pentru a anunța dispariția lui, a declarat detectivul Robert Minchew, scrie New York Post.

Nu s-a precizat dacă în mașină era apă sau dacă aceasta era închisă.

Cauza exactă a morții băiatului va fi stabilită după autopsie, a spus Minchew. Atunci când a fost găsit, copilul era îmbrăcat și nu se știe dacă acesta a intrat în joacă în mașina de spălat.

„Nu știm ce s-a întâmplat, dar vom afla. Fie că a murit în mașina de spălat, fie că a fost ucis și pus în ea, nu pot comenta acum”, a spus detectivul.

După ce au primit apelul privind dispariția copilului, polițiștii au decis să percheziționeze casa, constatând că nu erau indicii că o ușă sau o fereastră ar fi fost lăsate deschise.

Troy locuia singur cu părinții săi, care l-au adoptat în 2019.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS