17 C
Craiova
miercuri, 5 iunie, 2024
Știri de ultima orăMagazinUn băiețel a supraviețuit două zile într-o pădure din Montana

Un băiețel a supraviețuit două zile într-o pădure din Montana

Un băiețel de numai patru ani a supraviețuit două zile singur într-o zonă împădurită din statul american Montana. Ryker Webb a fost dat dispărut vineri, după ce se jucase în curtea casei de lângă Bull Lake, la sud de Troy, un oraș din comitatul Lincoln. Micuțul a fost găsit abia duminică, după o amplă operațiune de căutare, informează Observatornews.

Ryker fusese văzut ultima oară vineri la amiază, jucându-se în curtea casei cu câinele familiei.  

În jurul orei 17.00, un vecin îngrijorat a alertat poliția. Erau deja mai bine de două ore de când micuțul dispăruse. Imediat, a fost declanșată o amplă operațiune de căutare.

O echipă de 53 de persoane a periat zona pe jos în zonă, cu drone, câini, elicoptere și bărci. 

Copilul a fost găsit la 4 km depărtare de casă

Ryker era singur în sălbăticie, pierdut în pădurile din Montana. 

Sâmbătă seara, temperaturile au scăzut spre 4 grade Celsius, aproape de limita înghețului. Furtunile și ploile abundente au îngreunat căutările, iar elicopterele au fost nevoite să se întoarcă din cauza „condițiilor meteorologice foarte proaste”, potrivit biroului șerifului din comitatul Lincoln.

În cele din urmă, Ryker a fost găsit la 4 kilometri de locul dispariției sale. Era sănătos, dar „înfometat, însetat și înghețat de frig”, potrivit New York Post.

Micuțul a fost dus la spital pentru evaluare, iar biroul șerifului din Lincoln a distribuit o fotografie cu băiatul salvat în interiorul unei ambulanțe.

Era în pijama, cu șosetele rupte și avea nasul însângerat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS